ION CUZUIOC - R. MOLDOVA - UN OM, O VIAȚĂ, UN DESTIN...DIVIN! REFERINȚA LITERARĂ

UN OM, O VIAȚĂ, UN DESTIN ...DIVIN!

         Am avut ocazia să citesc cu neîncredere diverse cronici literare scrise de persoane şcolite, care se străduiau cu toată puterea inteligenței din dotare, să convingă cititorul despre toate trăirile și sentimentele puse de autori, cu generozitate, pe tava, în fața cititorilor săi.

     Lumea reală sau ireală, pe care o descoperim, prin lecturarea unei cărți, întotdeauna are un autor  care o construieşte prin expunerea ideilor și folosirea diverselor construcții narative dar și un nivel de cultură pe baza căruia autorul creează.

     Fiecare carte se adresează cuiva, iar prin energiile proprii pe care le emite, își atrage cititorii.

   Aici nu voi vorbi doar despre o carte. Voi vorbi despre un autor, în persoana Domnului Ion Cuzuioc, care pe parcursul întregului an 2018 a fost alături de mine și de publicația mea, LUCEAFĂRUL DIN VALE, pe care o consider ca pe un copil nou născut, la început de an 2018 și care a împlinit deja un an cu ajutorul unor oameni deosebiți, poeți, prozatori, artiști plastici, sculptori, din România cât și din diasporă.

     Revenind la scopul inițial al acestei cronici doresc să scriu câteva cuvinte despre ,,Omul universal și polivalent’’, în persoana celui mai sus amintit, Ion CUZUIOC.

     Citind Breviarul bibliografic al scriitorului Ion Cuzuioc poate fi observată cu claritate vasta sa  activitate.

    Pe lângă toate aceste preocupări, domnia sa şi-a programat timp și a furnizat, lună de lună, redacției noastre, materiale spre publicare, făcând acest lucru cu devotament și implicare de parcă ,,noul nostru născut’’ ar fi fost o publicație de renume.

     Dincolo de eul său, scriitorul și publicistul Ion Cuzuioc trăiește într-o lume a sa, înzestrat de Univers cu o gândire multidimensională. Cei care îi cunosc operele cât și cei care vor avea bucuria să i le cunoască, pe viitor, au avut și vor avea posibilitatea să descopere modul prin care autorul reflectă viziunea sa legată de viața cotidiană, ajutat de diversitatea gândirii cu care este înzestrat de natură.

     Nu am avut ocazia să ne întâlnim, până în prezent, ne-am cunoscut prin intermediul virtualului, cu ajutorul prietenului nostru comun, poetul și editorul Puiu Răducan. Nu am avut posibilitatea să cunosc în întregime operele sale însă mă bucur de fragmentele primite spre publicare, rămânând plăcut surprinsă de fiecare dată de ceea ce îmi este permis să descopăr...

     Numărul 2 din 2018 al revistei de Cultură, Artă și Literatură  „Luceafărul din vale” este primul în care autorul ne-a bucurat cititorii cu epigrame din seria întitulată: Cu dragostea nu se glumește, dar umoru-n ea trăiește! Titlurile sunt sugestive iar temele diverse.

    Prima epigramă din acest calup, Gentilețe: De ziua voastră, dragi femei/Vă dăruiesc eu câte o floare/Și să uitați, ca de-obicei/Ce v-am promis prin dormitoare... tratează subtil tema promisiunilor nefinalizate...

    O alta: Milostenie: Vecina mea e bucuroasă / O mai ajut la o adică. / Îi port de grijă lângă casă / Și evident, de păsărică.

      Cu siguranță și epigramele se adresează, în mod inevitabil cuiva. Avantajul este dat de dimensiunea textului care, fiind format din patru versuri ce cuprind, dar şi exprimă o realitate, dau posibilitatea autorului să poată vorbi despre teme multiple astfel încât prin poanta lor să te atingă cu ceva.

      Poezia este o altă formă de exprimare a stărilor sufleteşti de care poetul se agață în momente fericite sau mai puțin fericite având ca muză anotimpurile, raiul, fluturii, dorul, mama, versurile fiind inundate de metafore, epitete, comparații şi figuri de stil.

     Cu multă pasiune Ion Cuzuioc a creat şi un grupaj de nuvele pe care l-a denumit: Nuvele obișnuite, neobișnuite și chiar stranii. Din această categorie de scrieri fac parte nuvelele: Ziua de odihnă, De ziua morților, Cerșetorii, Femeile dar și Sicrie de mătase asupra căreia mă voi opri puțin deoarece este o nuvelă în care autorul descrie, evident, o poveste de dragoste... acel combustibil fără de care viața nu ar putea exista. Ceea ce o face interesantă și reușește să te țină captiv pentru a citi-o până la sfârșit este faptul că dragostea dăinuie nu doar în corpul în care sălășluiește un suflet ci şi în scheletul rămas neînsufleţit.,

– Ai dreptate, am avut şi eu sicriu dar l-am pierdut. Căzusem într-un vis frumos, îmi văzui iubita, rămasă în viaţă.

– Şi cum arăta ea? Mă interesai eu.

– Îmi mai amintesc şi azi cum a ieşit la poartă să mă întâlnească pe mine. Însă eu nu eram. În locul meu venise altul, care m-a omorât de dragul ei. A apucat-o de mijloc, a strâns-o puternic şi vroia s-o sărute, iar ea, împotrivindu-se, se zbătea ca peştele. N-am putut suporta aşa ceva şi am sărit din sicriu.

– Bine, dar a fost numai un vis.

– Vis a fost, înţeleg şi eu, dar, uite, c-am pierdut sicriul şi mormântul din cauza lui.

– Hai să-l căutăm împreună, îi zisei eu.

– Mergem, s-a decis el şi m-a apucat de mână, şi am pornit, ţinându-mi paşii după el. Ne opream la fiecare mormânt şi cercetam cu atenţie ţărâna.

– Nu-i acesta, vorbea scheletul. Ţărâna mea trebuie să fie proaspătă şi scăldată în lacrimile amare ale iubitei. Cum mai plângeau fetele după mine! Eu vedeam totul, dar nu puteam face nimic. O cămaşă de forţă mă strângea puternic, de parcă mă ameninţa şi nu-mi permitea să scot vreun cuvânt în sicriu-mi de mătase.’’

    Căutând împreună mormântul dar și sicriul, negăsindu-le, autorul continuă să ne deconspire dorinţa de ai găsi cu orice preţ un adăpost sigur scheletului:,

 – Nu-i nimic, prietene, îl încurajai eu. Fii pe pace, las' că-ţi găsesc eu un adăpost.

 L-am luat de mână, am mers cu el până la poartă, iar acolo l-am sfătuit să aştepte puţin, până trag o fugă acasă.

 Când m-am întors, mi-a ieşit înainte cu o torţă în mână.

– Ia-o, îmi spuse el. Când vei muri, îţi va prinde bine. Cine ştie, ce soartă are sicriul tău?...’’

     Mă opresc aici deoarece nu este cazul să abuzez eu cu descrierea. Consider că este mult mai plăcut să vă las plăcerea de a citi în întregime, intrând pe Blogul revistei noastre, ajutați de linkul următor: 
https://luceafaruldinvaleaplangerii.blogspot.com/2019/01/ion-cuzuioc-r-moldova-nuvele-obisnuite.html

    O altă scriere captivantă este şi Basmul: SILTO ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN, care începe cu descrierea unei sărbători ce se desfăşoară în cătunul Scoică de mărgăritar, întins chiar pe valurile Mării Sarmatice, se numeşte aşa, fiindcă toate casele oamenilor sunt zămislite din scoici mari, care strălucesc la soare ca adevărate mărgăritare. Bucuria băștinașilor este transformată brusc în tristeţe în momentul în care ajunge la urechile lor vestea că … SILTO este răpit de valurile mării, fenomen care se întâmplă la ordinul dat de Bătrânul Neptun, mânat de nefericirea pricinuită de dorinţa de a avea un fiu...

    Celelalte nuvele care compun întreaga descriere pot fi lecturate pe blogul: http://luceafăruldinvaleaplângerii.blogspot.com. Și de această dată vă las să savurați povestirea descrisă cu atât de multă măiestrie de însăși autorul acesteia.

    Nimic nu poate fi mai pur, mai adevărat decât imaginea publică a unui om complex, cu activități atât de variate cuprinse între medicină și literatură.

    Pentru mulți dintre noi o astfel de persoană poate fi caracterizată ca fiind condusă de puțin teribilism, amestecat foarte bine cu o doză de nonconformism, în care se deslușește clar un strop de lucire stelară care, obligatoriu vine însoțită de o imagine mai succintă legată de puterea lui Dumnezeu, adăugând și o parte dintr-o cauză pierdută creată de prăbușirea celei mai valoroase statui ce stătea ascunsă într-un suflet divin – ca mai apoi rezultatului final să-i poţi da denumirea de Ion Cuzuioc.

    Starea sa încordată în care foarte des a confundat pana cu bisturiul ...și de ce nu și invers?... omul, Ion Cuzuioc, a reușit, pas cu pas să își construiască, de-a lungul timpului, propria legendă.

    Mulțumirii însoțite de respect și admirație, dragă OM!

    Putem să culegem, toate stelele răsărite pe bolta albastră și să le așezăm cu măiestrie în părul iubitei...putem să populăm Globul Pământesc cu poeți și artiști din toate categoriile...putem ridica monumente iubirii, căreia îi curg pletele lungi și bălaie, spre Mama Pământ, precum curg visele în somnul nopților întunecate, învăluind cu măiestrie, în mister iubiri discrete sau interzise de societatea care dorește să ne vadă cum murim puțin, preț de câteva secunde sau chiar de o viață...

     Rar ne poate fi dat însă, să cunoaștem astfel de oameni, să le putem auzi strigătul. Nonconformist, ironic, teribil, misterios sau pur si simplu, un EL cu sufletul la vedere, poetul este de fapt, cea mai complexă structură umană din câte mi-a fost îngăduit să cunosc până acum. Am convingerea că nu pot fi poeți decât aceia care au capacitatea, indiferent de procente, să perceapă, să intuiască originea lumii în care trăiesc și asta datorită faptului că ei  înșiși sunt origini, adică poeți, așa cum este unul ca distinsul, Ion Cuzuioc.

Viață lungă, maestre! Lumea are nevoie de oameni ca dumneavoastră.

Kessy Ellys Nycollas ,

Director fondator și redactor șef

al Revistei „Luceafărul din vale”,

                                                                                               19.02.2019  Petroșani –România