Ion Cuzuioc SILTO ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN . 11) SILTO ÎI SALVEAZĂ PE LENEŞI DE LA ÎNEC

Ion Cuzuioc

SILTO ÎN ÎMPĂRĂȚIA LUI NEPTUN

11 - SILTO ÎI SALVEAZĂ PE LENEŞI DE LA ÎNEC

Gălăgie, zarvă în împărăţie.

– Se îneacă leneşii!... Sărmanii de ei... Salvaţi-i, care şi cum poate, rugau speriate supusele zeului.

Într-o bună noapte leneşii s-au luat la ceartă de la o ciocolată. Certându-se, au ajuns până la bătaie. Iar când vine vorba despre bătaie, lucrurile stau mai trist. Cu atât mai mult, când are loc o bătaie între leneşi. Câtă hărnicie, câte mişcări vioi, câtă putere au găsit ei! Minune, nu alta, de nici nu-ţi vine a crede ochilor, că-n faţa ta se bat pur şi simplu nişte leneşi, molatici în toate celea. Cred că v-aţi priceput: de nu era ciocolata la mijloc, nu-şi mai dădeau ei chiar atât de uşor arama pe faţă.

Mai marele leneşilor, cel mai puternic, când îşi făcu vânt în ceilalţi părtaşi ai lui, îi culcă pe dată la podea. Numai unul singur, cel mai sfrijit şi jigărit dintre leneşi, nu făcea altceva nimic, decât ţipa în gura mare şi bătea cu picoarele pe podea. Hain mai era el la inimă. Văzând că mai marele leneşilor a pus mâna pe ciocolată, se descălţă şi aruncă cu papucul în şeful său. Mai marele, însă, nu era chiar atât de prost, ca să stea stâlp şi să aştepte când papucul îi va pupa gura sau fruntea, ci se aplecă niţel, ca dumnealui, papucul, să-şi facă mendrele în geamul salonului, unde sălăşluiau leneşii. Apa numai atâta şi aştepta: să-şi găsească libertate mai pe placul ei. Leneşii, cu toate că erau amfibii, dar numai cu apă nu puteau trăi. Viaţa lor acum atârna pe un fir de aţă. Şi iată că în ajutorul lor a venit delfinul Ami. îşi făcea vânt printre cioburile geamului, scotea din salon un copil şi-l ducea în alt salon, al harnicilor, apoi înghiţea o gură de aer prospăt şi se întorcea iar în salonul leneşilor.

Şi aşa unul câ au fost cu toţii salvaţi de către delfinul Ami.

– Cum?! Au să trăiască leneşii cu harnicii într-un singur salon?! Aş zice să-l reparăm pe al leneşilor, ca până la chindii să-şi adăpostească neastâmpăraţii de găzdaşi, vorbi Silto, care venise şi el la locul cu bucluc.

– De acord! Dar cum? întrebă delfinul Ami. Ai vre-o propunere?

– M-ajunge capul la aşa ceva.

– Atunci zi-i, ce mai aştepţi, îşi ciuli delfinul Ami urechile.

– În doi e mai greu, iar de-ar fi şi ceilalţi delfini, prieteni ai tăi, mai uşor am duce treaba la capăt.

– Aici! Aici! Cu toţii am venit şi suntem gata de muncă, glăsuiră delfinii.

– Bine. Eu voi repara geamul, iar voi scoateţi apa din salon.

În scurt timp geamul fu reparat, iar delfinii cu cozile lor mânară toată apa din salon.

– Poftim de treceţi şi să vă fie de minte, cuvăntă Silto leneşilor, care dădură busna spre intrare în salon. Bună noapte şi înţelegere la toţi!

Leneşii, de parcă aşa şi trebuia să se întâmple, fără a mu

lţumi pentru ajutorul acordat, trecură în salonul lor.