Sunt persoana care nu a știut să se bucure de
darurile primite din partea Divinității. Întotdeauna m-am bucurat când am putut
să fiu de ajutor persoanelor cu probleme. Eram fericită când aduceam seninul pe
chip și zâmbetul pe buze.
Eram fericită atunci când acțiunea mea de a ajuta pe
cei din jur trezea admirație. Mă implicam total într-o relație, atunci când întâlneam
persoana care simțeam că face parte din lumea mea, din Universul meu... dar
m-au întristat adesea situațiile în care, ajungeam să îmi las propria fericire în plan
secundar, luptând să
duc mai departe povestea.
Am ajuns să înțeleg faptul că, sunt extrem de puțini
oameni puternici, care să își
dorească să lupte cu dificultățile ce se nasc într-o poveste de iubire.
Am puterea să observ calitățile celor din jur și de
foarte multe ori, văd până dincolo de povestea în sine, lucru care multora le
este greu să îl facă.
Sunt mânată de o dorință! Nu știu ce mă determină să
gândesc așa, fiind conștientă de consecințe. Simt că am o misiune. Sunt convinsă
că pot schimba ceva la oamenii care se simt respinși, ne iubiți, depresivi din
cauza singurătății. Sunt pregătită să înfrunt dificultățile deoarece, din păcate,
unii vor încerca să se folosească de bunătatea mea.
Am trăit momente în care am ajutat și am fost ignorată,
uitată, mușcată din spate... dar nu m-am gândit niciodată să abandonez. Nu am
avut așteptări și am înţeles pe fiecare în parte. Problema cea mai dureroasă a
fost atunci când, am oferit
chiar bucăți din inima mea, iar ei mi le-au respins, ba chiar le-au strivit sub
bocancii grei şi murdari.
Am cunoscut multe persoane care s-au jucat cu emoțiile
și sentimentele mele sincere... încercând să mă supere, ca mai apoi, să creadă că mă pot manipula, putând să mă oblige, să fac doar ceea ce ar fi fost numai în folosul lor. Acești oameni au
luptat să obțină de la mine totul... apărând în viața mea spontan și plecând la
fel de repede, atunci când nu au mai avut avantaje.
Am întâlnit bărbați care m-au alintat cu vorbe
frumoase, și declarații
de iubire, luptând să mă convingă, că sunt îndrăgostiţi de mine, dar lipsiți de intenții
serioase... care nu au reușit să mă determine să cred că mă apreciază cu adevărat... prin
faptul că nu mi-au oferit niciodată susținerea de care aveam mare nevoie.
Arma lor este teroare psihică. Te stresează pentru ați
putea reduce încrederea în tine și în oameni, însă acestea toate sunt lecții
bune de viață, atunci când ai puterea să mai fii tu însuți, după o perioadă trăită în teroare și
deznădejde.
Este foarte important să ai puterea să înțelegi ce ți
se întâmplă, să nu îți pierzi încrederea în tine și în forțele proprii, să poți
să tragii
concluziile, apoi să mergi
mai departe... cu speranța că într-o bună zi soarele va răsări și pe strada
ta... și să mai poți accepta și trăi o iubire pe care să o crezi că este cea
mai adevărată... că toate speranţele îți sunt îndreptățite iar răbdarea motivată.
Nu îmi propun mai mult decât a putea să fiu sinceră, eu cu mine, să fiu eu, neschimbată și
ne clintită și să nu alerg după iubiri efemere.
Kessy Ellys Nycollas / 18022019 / Petrosani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu