VICTORITA STOLOJANU - PROZA

                                                                VICTORITA STOLOJANU
                                                                             - ROMÂNIA -

                                                                                Răsfăţatul

                                                                            (fragmentul doi)

Jucării, legende și povești nemuritoare. O mie și una de nopți. Sunt un om fără nostalgii ale trecutului: îmi trăiesc  părinții, bunicii pe care i-am cunoscut, cei din partea mamei, au murit de moartea lor la vârste respectabile iar pe cei pe care nu i-am cunoscut nu-i știu și am suferit tot atât cât suferi pentru cineva pe care nu-l știi. Ilinca și Nicolae sunt două poze despre care știu de la tata că bunica ,,n-a spus cuvânt rău în viața ei, propovăduind și crezând din toată ființa că pe unde iese vorba rea, iese și cea bună și atunci de ce s-o rostești pe cea rea?,, iar bunicul era un om frumos, blond cu ochii verzi și vrednic.Un singur lucru îmi pare rău: că din doi buni cu ochi unul verzi și unul albaștri eu nu-i am măcar verzi.

 Fata pe care am iubit-o în copilărie mă iubește și acum. Ca și atunci mi-ar aduce fragi în raiul nostru și n-aș avea nevoie nici acum, ca nici atunci, nici măcar de o sărutare de la ea  pentru a fi fericit. Atunci nu aveam nevoie de sărutare că nu știam ce este, acum nu am nevoie pentru că  am sărutat alte buze și mi-a plăcut așa mult că nu concep un sărut mai dulce. Prefer să mor în mediocritatea lor. Ca și atunci, doar ochii ei albaștri m-ar sătura de tot seninul multor veri cu cucuvele aducătoare de noroc.

 Fata din facultate pe care o simpatizam și care îmi promisese că ne căsătorim, nu s-a căsătorit nici astăzi. Nu, nu mă așteaptă pe mine dar eu am mers pe mâna lui Dumnezeu  și m-am căsătorit cu fata care m-a cunoscut când ploaia m-a udat. Să vă povestesc, să nu vă povestesc. Mi-e frică de penibil, pentru că vouă, vi se întâmplă multe, poate ce am trăit eu era banal dar organismul meu s-a împotrivit…  Eram…lăsați, vă spun altădată!

Ea, Victoria mea, m-a luat, m-a uscat, m-a îmbrățișat și de 25 de ani n-am mai plecat din viața ei. Îi tot fac copii și nepoți.

Fac parte din acei 2% oameni care trăiesc și nu pot să aglomerez cu încă un individ pe cei 98% care se lasă trăiți în ciclul anotimpurilor. Nu am fost niciodată cuprins de sentimente de vinovăție, rușine sau remușcare. Am trăit întotdeauna cu ideea că  fiecare își vede de viața lui și nu am avut  niciodată impresia că cineva mă urmărește și mă judecă. În ce-am făcut  am vrut totdeauna  să scot ce e mai bun din mine. De fapt de copil am fost într-o luptă permanentă cu mine: îi spuneam mamei:

-Mamă, sunt 6 pe loc la Liceul Economic!

-N-are nimic, mamă!

-Cum? Păi pe 36 de locuri  suntem peste 200 de copii! Trebuie să înving 170 de copii!

-Nu, mamă, tu trebuie să te învingi pe tine! Cu propriile goluri te lupți!Să le acoperi cu cunoștințele necesare. Cunoștințele temeinice și încrederea ta în temeinicia lor te vor feri de rătăciri în momentele cu emoții mari ale examenelor.

Și astfel, tot luptând cu mine, am ajuns să fiu pe locul I și la admiterea în liceu, și la bacalaureat și pe primele locuri și la admiterea în facultate.Îmi amintesc astfel că mă împrietenisem cu fata unui mare bogat chiar la admiterea în liceu. Aveam nume apropiate, eu  M, ea N și am stat în bănci  paralele. Tot vorbind despre noi, despre frați, vecini și părinți, am uitat de emoții, astfel încât examenul a fost, cum spunea mama că întâmplarea subiectelor de examen ajută pe cel pregătit, ceva banal. Am fost primul pe listă și sub mine ceilalți 200. Venind toamna,  fata bogatului văzându-mă în uniformă, la liceu, a venit spre mine:

-Ai luat?

-Da.

-Cum? Că te-am căutat de mai multe ori pe listă!

-Primul.

Ea căutase numai sub ea. Fusese a treia.

Am trăit lucruri ciudate în această prietenie cu ,,animala mea copacă’’ pentru că am devenit, până în clasa a XI-a la început, cei mai buni prieteni.Un fel de spălare de creier de genul:cum poate fi America prietenă cu România! Halal prietenie: totul în defavoarea României, care eram eu. Chestiune pe care am mai trăit-o și altă dată în viață când mă credeam prieten cu o profesoară, halal prietenie și asta nu mai era nici măcar fata bogatului, era ,, noname,, cu o dorință de răzbunare pe un copil de profesor și mama era profesoară. Fiica unei profesoare o terorizase toată copilăria, fiindcă o întrecea la învățătură și ea credea că, pentru că avea mama profesoară. Fata devenise doctor și știm mulți cum se lua la facultate pe vremea lui Ceaușescu la medicină și la toate. Avea cartea valoare. Făcându-mi mie rău credea că-și va exorciza fantoma copilăriei. Eu nu cred că a reușit deși și-a făcut după asta și operații estetice să pară că zâmbește...doar eu știu că nu-i râsul ei.

Mulțumesc domnului profesor de economie că m-a readus la lungul nasului meu. Slăbisem la învățătură dinspre clasa a IX-a spre a XI-a și palma pe care mi-a dat-o în clasa a XI-a a fost meritată:

-Oprește-te din scăderea la învățătură! Ține minte: ea poate orice! Banul tatălui ei îi va deschide orice poartă. Și ale tale se vor deschide. Mai greu însă cu muncă, dar, dacă renunți și la muncă, ești pierdut.

...și mi-a luat ghiozdanul din bancă de lângă ea, mutându-l în ultima bancă. Restul îl știu și colegii noștri de liceu.

                                                                       (va urma)