Şi
la Bumbeşti mijlocul lunii ianuarie a prilejuit desfăşurarea de activităţi la
care membri ai renumitei de acum Şcoli de Literatură de la Tg-Jiu se numără
atât printre organizatori, cât şi printre participanţi. Vorbim de I.D.Sicore,
Kessy Ellys Nycollas şi Victoriţa Stolojanu “De la Eminescu spre noi, 100 de ani de unire’’ se numeşte
activitatea culturală dedicată marelui român Mihai Eminescu şi celor din
localitate ce scriu, aş zice celor ce cioplesc în limbă precum într-o stâncă,
spre a scoate din ea nestemate în poezii şi romane.
Scriitorul Ion Popescu-Brădiceni
închină un imn lui Mihai Eminescu nu numai din vorbe, ci şi din fapte. “Ieronim
şi Cezara’’ este fapta. O carte a sa dedicată marelui Eminescu.
Gatej Ştefan, membru al cenaclului Ion Minulescu, ajuns la o vârstă la care se poate uita înapoi şi a analiza bunele şi relele, ne asigură că dacă s-ar putea reîncarna ar face-o din nou în România şi ar vorbi Limba Română. După o atractivă trecere prin istoria neamului, în alocuţiunea dumnealui, Dl Ion Mocioi a dat startul anului cultural 2018 la Bumbeşti–Jiu, an în CARE TREBUIE SĂ NE DOVEDIM ROMANITATEA, prin vechimea limbii, culturii, economiei şi spiritului totodată. Să începem cu limba, şi cu literele! recomandă scriitorul Ion Popescu- Brădiceni, fondator al transmodernismului şi al Şcolii de Literatură de la Tg-Jiu: să începem cu scrisul căci copiii se chinuie să scrie, au uitat literele şi să scrie cu mâna lor. Literele lor sunt chinuite, ca un brad în furtună! Exemplul pentru scris îl consideră că pot fi cei ce scriu în Bumbeşti–Jiu, scriitori cuprinşi în Dicţionarul editat la Iaşi de poetul Aurel Ştefanachi. Vorbeşte de Marius Marian Solea şi Ion Scorei şi de vechile colaborări ale scriitorilor gorjeni cu Cenaclul Literar-Cultural “Ion Minulescu” şi cu periodicul “Puls”. Primeşte un răspuns “local” de la profesoara Savescu Adriana care prezintă cum stau “literele şi limba” la Bumbeşti-Jiu. Ion Trancău, autor a opt “monografii imperfecte’’ cărora le-au fost făcute critici în “Luceafărul” din Bucureşti şi “Convorbiri literare” din Iaşi ne aminteşte că “Fără istorie literatura română s-ar asfixia’’. Marea Unire, în ceea ce priveşte poezia patriotică din literatura română, marchează un moment de unitate-dicontinuitate.

Vasile Ponea argumentează ideea: Eminescu este fondatorul limbii literare româneşti, neaoşe româneşti şi a celei moderne pentru că este cel care face tranziţia spre aceasta. Şi recită din poeziile sale, poeziile sale dedicate lui Eminescu, două dintre acestea fiind “Dedicaţie” şi “Va dăinui poetul”. Ideea ca Eminescu a perfecţionat limba română şi a dat-o ţării răzbate ca un fir roşu din alocuţiunile celuilalt participant, prof. Adriana Savescu. Poetul şi actorul George Drăghescu exemplifică practic ce limbă frumoasă şi armonioasă este limba noastră astfel că doar cu câteva cuvinte ale unui om simplu, aduce în faţa noastră o scenă din satira “Ghiduşarul’’ transcrisă de Gr.Lupescu din Al.Devechi, de neuitat prin hazul încununat cu aplauzele auditoriului! Aplauzele nu s-au terminat odată cu interpretarea consacratului actor, activitatea continuând cu un recital al interpretei de muzică populară Claudia Enache, ajutată la romanţele compuse pe versurile marelui Eminescu, de către poetul-bariton Vasile Ponea. Născută la Bumbeşti-Jiu, Claudia Enache mai întâi a cântat şi apoi a vorbit, adică exact invers decât ceilalţi copii. Bunica ei, profesoara Munteanu Paraschiva, trebăluind prin casă a auzit pe micuţa Claudia fredonând Morărița cu “ța, ța, ța…”
Totusi nu voia sa cante nici la camin,
nici la scoala, nici la emisiuni televizate, nici lui Pompiliu Ciolacu, nici
lui Vasile Spataru, nici profesorului ei de muzica, Daniel Barsac:– Nu pot
cânta, că îi fac de ruşine pe ceilalţi copii! La 13 ani urmează Şcoala Populară
de Artă din Tg-Jiu, profesor Emilia Drăgotoiu Nanu, la îndemnul omului de
televiziune Ioana Pilea, în 2011 absolvă Liceul De Artă “Constantin Brăiloiu”, clasa
Florin Berculescu, având ca profesor de canto popular pe renumitul profesor
Stelian Florescu. Îşi încheie formarea şcolară muzicală, neregretând absolvirea
Conservatorului, deoarece îl cunoaşte pe soţul ei care i-a dăruit cel mai
frumos cântec, pe fiul său, Ionuț-Claudiu. Nu încheie însă legătura cu cântecul
popular, ba chiar strânge această unire, înregistrând cântece cu interpreţi ai
Doinei Gorjului prin colaborarea cu Adrian Ghiocel, cu interpreţi ai Şcolii
Populare de Artă prin Marius Florea şi cu marele profesor, compozitor şi
virtuosul acordeonist Costi Bugă. Cântecele acestora cu intrigă, cu sonorităţi
vechi şi noi, ce transmit emoţii puternice aşa cum îi stă bine artistului, de
la prima audiţie, ajută şi pun în valoare vocea plăcută, interpretarea originală
şi timbrul vocal melodios al Claudiei Enache. Poate că în Gorj a trecut vremea
Măriilor şi a venit vremea Ioanelor? Căci pe Claudia Enache o mai cheamă şi
Ioana. Au fost prezentate şi revistele “Caietele Columna”, suplimentul literar-ştiinţific
al revistei “Antemeridian&Postmeridian”, revistele “Ad Mutrium” şi
“Portal-Măiastra”, alături de periodicul local “Puls” şi
“Dicţionarul
scriitorilor români” îngrijit de Ioan Holban, apărut la Editura poetului Aurel Ştefanachi
de la Iaşi. Amfitrionii activităţii de la Bumbeşti-Jiu, primarul Constantin
Bobaru şi Directorul Casei de Cultură, Robert Chesnoiu, au cules din tolba învăţaţilor
astfel că de acum înainte, cu tolba plină, anul 2018, an de
mare semnificaţie culturală şi mai ales istorică a primit un start optim, la un
suflu şi o înălţime ştiinţifică greu de egalat de către alte localităţi. Mediatizarea activităţii s-a făcut prin prezenţa D-nei Neli
Buzatu, realizator al emisiunii ,, CONEXIUNI ‘’ din cadrul TELEVIZIUNII
,,TELEUNIVERSITATEA’’ CRAIOVA şi a unui
specialist din localitate.
Pana miercuri, 24 ianuarie
2018 se vor desfăŞura manifestări dedicate împlinirii a 159 de ani de la Unirea
Principatelor Române. Se va vorbi elevilor în Şcoli despre eveniment. Cu toţii suntem așteptați miercuri, la ora 17.00, în
centrul municipiului Târgu-Jiu la un Spectacol Ansamblul Artistic Profesionist
,,Doina Gorjului”; la ora 18.00, are loc intrarea cu torţe, iar între ora 18.00
și 18.10: Lecţia de istorie. Va fi susţinută de Gheorghe Nichifor, istoric,
vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Gorj;
În continuare, până la ora 19.00 se va desfășura SPECTACOL literar-muzical-coregrafic ,,CENTENAR 2018. POVESTE DESPRE MICA UNIRE”, Spectacolul prezintă atmosfera plină de emoţie patriotică a zilei de 24 ianuarie 1859, atât din Târgu-Jiu şi Gorj, cât şi din Bucureşti. Pe lângă personajele istorice clasice – Alexandru Ioan Cuza, Gh. Brătianu, Mihail Kogălniceanu – vor fi ilustrate de actori şi mari personalităţi gorjene, participante la actul Micii Uniri: Gh. Magheru, Christian Tell, Barbu Gănescu, Ioan Roibu – cu toţi deputaţii de Gorj în Divanul ad-hoc al Ţării Româneşti, precum şi Tănase Stănculescu – magistrat (primar) al Târgu-Jiului, sau Antonie Brăiloiu – administrator (prefect) al judeţului Gorj la acea vreme.
Îşi dau concursul: Ansamblul Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului”, Teatrul Dramatic ,,Elvira Godeanu”, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Şcoala Populară de Artă, Ansamblurile folclorice de la Polovragi şi Baia de Fier.

Manifestările se încheie la ora 19.00 cu Hora Unirii.
Dr.ec. Victoria Stolojanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu