Un tânăr şi o doamnă

                               Kessy Ellys Nycollas
                                        -România -

Merg încet, se ţin de mână şi îşi vorbesc cu mult drag,
    Pe aleile cu flori şi sub poale de castani,
      Se privesc adesea-n ochi şi cu al vorbelor şirag
        Un tânăr şi cu o doamnă... diferenţa ceva ani!

          Se leagănă uşurel pasul lor sub clar de lună
            Se vede că-s fericiţi fiind iarăşi împreună.
              El o prinde de mijloc şi o sărută pe frunte
                Ea tăcută îl priveşte, vorba vrând să îi asculte!

Un bărbat tânăr şi-o doamnă merg pe străzi îmbrăţişaţi
Mână-n mână, ochi în ochi şi de iubire furaţi!
Nu mai văd şi n-au habar, de nimic ce-i înconjoară
Sunt aşa de fericit de parcă nu merg ci zboară!

                   Adânciţi în lumea lor prinşi de-ai dragostei fiori
               N-au habar şi nu le pasă, de târzii trecători,
           Care trec pe lângă ei şi la vale şi în sus
       Ce-i privesc şi le zâmbesc făr-avea ceva de spus!

Se opresc şi-şi trag suflarea îngreunată de drag
      Aşezaţi, îmbrăţişaţi stau pe-o bancă într-un parc
          Şi îşi şoptesc la ureche vorbe despre un dor pribeag
              Ce le-a furat liniştea şi-ale lumii, ziduri sparg, !

Şi se ţin mai strâns în braţe, el doamnei mângâie sânul
Şi îi jura fâstâcit, c-o iubeşte că nebunul..!
Şi că-n fiecare seară înainte să-l ia somnul
Nu uită să mulţumească pentru dragoste lui, Domnul...

                      Ei împart dureri şi doruri, unul către celălalt
                         Mulţumind lui Dumnezeu că au sufletul înalt...
                             Şi că-n inimi au iubire cât au flori pe ei salcâmii
                               Şi-au puteri nebănuite să n-asculte gura lumii!

                                  Amintirile-i unesc şi îi fac să se dorească
                                      Deşi ştiu c-a lor iubire, e puţin cam nefirească
                                         Da-i de Dumnezeu lăsată, de el e îngăduită
                                              De aceea-s împreună şi de ei este trăită!

Cu privirile fragile spun lumi că se iubesc
Fericiţi trăiesc momentul, după doi ani se-ntâlnesc
Şi-n curând se vor desparte, nu şti nimeni până când
Însă amândoi vor duce iubirea-n suflet şi-n gând.

                                 Viaţa lor e o poveste, o nuvelă, un roman,
                            Ce-mpreuna le trăiesc zi de zi şi an de an,
                       Se despart şi se unesc când le e îngăduit
                   Când Dumnezeu va decide că ceasul iar le-a venit!

               Timpul însă trece-n goană de-aia ei trăiesc cu foc
            Scurtă clipă de trăire însă şi frumosul joc,
         Între un tânăr şi-o doamnă ce nu aud gura lumii
     Pentru că lor le-a fost dat... să trăiască ca NEBUNII!

Insă-n nebunia lor ei trăiesc nu se prefac
Nu ascultă gura lumii şi nici jocul nu il fac,
Îşi trăiesc propria viaţă ştiind că este viaţa lor
Şi trăind în libertate le este mult mai uşor...

    Iar celor ce nu le place, ei ar vrea să lase un sfat:
       Iubiţi nu mai suferiţi că nu faceţi vreun păcat
         Căci iubirea pe pământ tot Dumnezeu a lăsat
            Suferind nu construiţi, al smereniei palat!

                 Dac-aţi şti să vă iubiţi, fericiţi aţi fi în toate
                    Şi precis n-aţi mai gândi nici o clipă către moarte,
                       Feţele v-ar râde-n soare, sufletele ar radia
                          Pe pământu-ntregii lumi doar iubirea ar prima.