luni, 8 ianuarie 2018

REVELIONUL




- ROMANIA -ANGELA  BURTEA
-ROMANIA - 

Când spui Revelion, te gândeşti automat la petrecerea organizată de omenire la cumpăna dintre ani; Anul Nou ia locul Vechiului An. E o noapte specială, plină cu bucate alese, cu ţinute elegante, cu proiecte de viitor, cu încredere, cu bucurii şi exuberanţă. De,  este Revelionul! Dacă e petrecere, petrecere să fie, iar românul ştie să-şi lase grijile în urmă şi să ţină pasul cu voia bună!
M-am întrebat adesea care ar fi însuşirea de bază a poporului nostru. Inteligenţa! a ţâşnit un gând năstruşnic din creieraşul meu. De ce? întreabă grăbit un confrate. Fiindcă omul de lângă mine ştie să se adapteze, iar adaptabilitatea aparţine omului inteligent, răspund răspicat, sperând să mă şi priceapă.
Şi chiar de n-a fost un an îmbelşugat şi-a mai şchiopătat din când în când, românul îşi pune deoparte ceva mărunţiş pentru noaptea dintre ani. Iar de n-a făcut-o până atunci, tot se descurcă, iar prezenţa lui devine obligatorie. Important este să vrea!
Ţinuta vestimentară! îmi şopteşte un cârcotaş. Nu-i problemă! îi răspund peste umăr. Dorinţa de-a ieşi în lume, nu pune piedici. Românul e şi inventiv. Domnii tot la un pantalon şi-o cămaşă recurg, iar doamnele improvizează, dacă sponsorii sunt plecaţi. Scarlett O'Hara a rămas un model  de netăgăduit pentru multe dintre femei. Ei, ce dacă nu e româncă! La importuri suntem maeştri, iar personajul respectiv a făcut furori în toate timpurile. Merită să luăm în calcul acţiunile ei, măcar în momente de cumpănă.
Locaţia! Va fi oare confortabil? se aude sâsâit o altă nedumerire. O noapte! Ce contează o noapte! răspund pe-un ton înfuriat. Încercarea moarte n-are! Joci, ai o şansă! Nu joci, stai acasă în faţa televizorului ca un cerşetor, aşteptând un moment care să te remonteze la final de an. Trebuie riscat, iar românul ştie să rişte. Chiar şi-atunci când se frige puţin, tot nu se dă bătut. Până la urmă, ce pierde? A, nişte bani! Adevărat, când  şi-aşa sunt puţini, parcă nu-i a bună să-i arunci în buzunarele altora doar pentru satisfacerea unui moft! Dar dacă va fi bine? Aşa că, trebuie riscat, iar până la anul viitor vom mai chibzui.
Masa, masa festivă! Bucatele vor fi oare apetisante? răsună vocea unui Gigi-Contra. Mai e ceva? întreb pe de-a dreptul supărată. Oricum Revelionul vine după Crăciun. Important este să te distrezi, continui eu. Muzică să fie!
E, asta mai era: muzica! Muzica cum o fi? se aude sâsâitul de mai înainte. Eu vreau să dansez. Doar aşa s-o aşeza mâncarea, săltând în sus, în jos, la stânga şi la dreapta! Chiar nu vreau să rămână în farfurie vreo măslină, după ce mi-am sacrificat nişte economii. Şi-apoi, dansul ajută digestia. Ştii, nu vreau să intru în anul cel nou constipat.
Joci, nene, joci! strig din răsputeri. N-ai jucat toată viaţa ca pe sârmă, chiar şi-atunci când nu se auzea nici musca? Acum, de n-or fi lăutari pe pofta matale, o fi vreun DJ priceput, cât să împletească muzicile. Cârcotaş mai eşti, române! Asta tot de la inteligenţă ţi se trage!

***
Problema e rezolvată. Confratele meu depăşeşte toate nedumeririle şi inhibiţiile şi ajunge la Revelion. Intră ţanţoş, fiindcă aşa îi este felul, dă pe-afară de amabilitate faţă de nevastă-sa şi ocupă cu o eleganţă desăvârşită locurile rezervate. Circumspect, priveşte în jur, să vadă care, cum, ce fel!
- A, uite şi familia Ivănescu! îi şopteşte la ureche nevasta, în timp ce se face că-l scutură uşor pe umăr. Stai, nu întoarce capul, insistă femeia.
Interesat, bărbatul începe a fremăta. Trebuie s-o vadă. Dintotdeauna îi plăcuse Ivăneasca.
Sunetul paharelor ciocnite răsună în acordul sunetelor muzicale. Lumea debordează de bucurie. Petrecerea e în toi. Farfuriile se golesc rând pe rând. 
- Ce faci, dragă, de ce nu mănânci tot? întreabă femeia.
- Nu pot, răspunde el surescitat. Nici aici nu-mi dai pace?
- Dă farfuria mai aproape, am o pungă în poşetă! Doar n-oi crede că las aici ceva!
Bărbatul îşi scoate batista. Îşi şterge broboanele de transpiraţie. Priveşte îndelung     într-un colţ al sălii, apoi se ridică. Nevastă-sa cunoaşte lecţia. Toate viaţa a fost un simandicos. Dac-ar fi fost să se ia după el...
Bărbatul se-ndreaptă spre ieşire, îşi scoate o ţigară şi-ncearcă s-o aprindă. Bricheta e moartă. Cu privirea în jos, insistă. Nimic. Instantaneu,           se-ntoarce. Ştie că nevasta e ajutor de nădejde. Nici n-apucă să facă primul pas că lumina străvezie a unei flăcări îi opreşte trecerea. Aprinde ţigara, trage cu putere şi împrăştie în rotocoale aproape perfecte fumul.
- Tot frumos ai rămas! răsună ca un clopoţel vocea doamnei de lângă el.
- Matilda! spuse cu voce strangulată bărbatul.
- Ssst! Taci, nu spune nimic. Ştiu că în seara asta sunt superbă, ştiu că mi-ai dus dorul, ştiu că   ţi-ai jucat prost cartea în ultimul timp, ştiu, ştiu, ştiu, ştiu tot. Dar mai ştiu că în seara asta nu-mi scapi.
Tase intră în joc. Tăcea şi fuma. Avea un şarm aparte. Cu mâna stângă în buzunar, iar cu dreapta ţinea ţigara într-un anume fel. Dintr-odată, păru nepăsător, deşi amintirile dădeau năvală. Ştia că în noaptea aceea nu-i va fi uşor şi trebuia să-şi joace rolul pâna la sfârşit! Matilda!
Femeia zâmbi, flutură o mişcare specială a genelor, şopti două vorbe şi dispăru, lăsând în urmă parfumul ei inconfundabil.  
În ring, perechile de dansatori fremătau în acordurile muzicii perfecte. În rând cu ei, Tase îşi strângea la piept consoarta, determinând-o să rezoneze odată cu el. Simţea mulţumirea femeii şi se felicita în sinea lui. Nu-şi ieşise din mână. La tinereţe era de nestăvilit. Asemenea unui torent, acoperea cu privirea-i seducătoare mulţimea, oriunde s-ar fi aflat. Eşua foarte rar, iar în seara asta musai trebuia să fie în formă.
Ultimele acorduri anunţau o pauză binemeritată, iar mâncarea aburindă de pe mese îi ademeni. Tase luă câteva îmbucături, se mişcă nervos pe scaun şi-şi anunţă nevasta că iese să ia o gură de aer, asigurând-o că e pe-aproape şi să nu-şi facă probleme. Femeia îi ştia meteahna. N-avea astâmpăr niciodată, iar astfel de petreceri n-au fost niciodată o prioritate pentru el. Doar ea părea mulţumită că ieşise la Revelion. El încerca să facă faţă situaţiei.
Tase se îndreptă spre ieşire, sub privirea iscoditoare a nevesti-sii, apoi o luă la stânga. La a doua uşă, răsuci uşor de butuc şi intră. Matilda clocotea. Aşteptarea îi mărise pofta. Sânii ei voluptoşi, privirea seducătoare  şi buzele-i cărnoase puseseră stăpânire pe Tase. Nu-i trebui mult bărbatului să-şi simtă iubita vibrând sub încătuşarea trupului său înfierbântat. Întreaga încăpere era inundată de parfumul iubirii lor. 
După un timp, bărbatul se-ntoarse în local. Ducea după el parfumul Matildei, iar mâinile lui erau pline de formele ucigătoare ale femeii care-i treziseră simţurile mai ceva ca la prima tinereţe. Păşea dezinvolt şi trăgea tacticos din ţigara aprinsă cu bricheta iubirii lui. Prin faţa sa, la doi paşi, trecu în mersu-i legănat Ivăneasca. Înclină uşor capul, salutând-o discret, iar farmecul femeii parcă pălise. Matilda rămânea Matilda. 
Îşi găsi nevasta prinsă într-o horă, îi zâmbi de la distanţă, apoi, ca orice bărbat de casă, se prinse şi el.
- Frumos Revelion! îi strigă Tase la ureche.
- Vezi? Şi nu voiai să mergi! răspunse femeia, tropotind cât să-i ajungă până la anul viitor. Auzi, dragă, ştii cine-i patroana?
- Cine-i? întrebă nedumerit Tase.
- Matilda dragă, aia care a vrut să ne despartă la tinereţe!
- Matilda? Nu ştiu despre cine vorbeşti răspunse bărbatul tot mai mirat.
- Ei, nu ştii! Ivăneasca mi-a spus. Aia ştie tot!
- Ivăneasca? Frumos Revelion! Mai venim şi la anul, zise Tase, intrând în jocul femeii. De-asta te iubesc eu pe tine!
- Mâncarea ţi-am pus-o la pungă. O mănânci acasă, doar n-o s-o las patroanei!
- Bravo! Bravo! De-asta te iubesc eu pe tine! N-am nicio grijă când sunt cu tine! Frumos Revelion!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

DIN SCRIERILE AUTOAREI MIHAELA CD - VIDEOCLIPURI

                                              ,,PAȘI DE CATIFEA”                               ,,CU SUFLETUL ÎM PALMĂ”