PRIMĂVARA Ala Mîrza –Turbal
MĂRȚIȘORUL VINE DIN LEGENDĂ
Era micuț, plăpând, abia ieși,
Făcându-și loc, prin stratul de zăpadă
Și, curios, în jurul său privi:
- Sunt singur? Niciun frate - să mă vadă?
Mărite Soare, bună dimineața!
Brândușă, soră dragă, ieși afară!
Tu, iarbă, hai, trezește-te la viață!
Au! Nu vedeți că vine Primăvara?
Un vânt geros, uimit de îndrăzneala
Ce-o demonstrase bravul Ghiocel,
Vru chiar atunci să-i ceară socoteala,
Porni să sufle rece peste el.
Sărmanul... Tremura-ncercând zadarnic
Să se-nvelească-n frunzulițe mici...
-Oare de ce am fost atât de harnic?
Să fi știut că-i Crivățul pe-aici...
S-a aplecat... Se pregătea să moară,
Dar a simțit că-l ia o palmă caldă,
Era frumoasa Zână-Primăvară,
Pe care-atât de mult a vrut s-o vadă.
Un degețel al ei - însângerat
De-un spin trimis de Crivăț, cu furie.
Pe jumătate-n roșu colorat,
L-a strâns la piept, căldura-i să-l învie.
De inima ei bună s-a lipit
Viteazul Ghiocel, alb-roșior,
Iar fata, cu blândețe, i-a șoptit:
- Bine-ai venit la Oameni, Mărțișor!
De-atunci, din vremuri vechi, de la strămoși,
Purtăm la piepturi, primăvara, floare -
Un MĂRȚIȘOR. Canafii mici, pufoși,
FAC LUMEA FERICITĂ, ZÂMBITOARE! :-)
( Ala Mîrza-Turbal. Imagine- Internet)
MĂRȚIȘOARE
Doi canafi, de foc și nea,
Prinși la piept, alăturea,
La-nceput de primăvară,
Voie bună-aduc în țară.
De a lor îngemănare,
Chiar și gerul frică are,
Când îi vede – mici eroi,
Dă, ca racul, înapoi.
Albul pur și luminos,
Prins de roșul cald, frumos, –
Obicei din buni-străbuni,
Face oamenii mai buni.
Face un întreg popor
Mai curat, mai iubitor.
Omul merge-ntinerit,
Zâmbitor și fericit.
Mici steluțe – mărțișoare
Ard la piept și fiecare,
Preschimbat de-a lor lumină,
Vede lumea mai senină!
PRIMĂVARA
Știți ce este
PRIMĂVARA?
Mâțișori pe sălcioare,
Albe-roșii mărțișoare,
Muguri plini de viață nouă,
Iarbă-n picături de rouă,
Ghiocei scăldați în soare,
Pomi în floare, noi izvoare,
Grâu ca peria-n câmpie,
Lăcrimioare, păpădie,
Liliac și toporași,
Pui, rățuște, iepurași,
Curcubeie de lalele –
În grădini, ca mii de stele,
Miei zburdalnici pe toloacă,
MICI COPII, VOIOȘI, – LA JOACĂ!
Cu regret, de pe la 20 februarie, pe marginile
drumurilor ce trec prin codrii Moldovei,
stau zeci de oameni cu buchete de ghiocei de vânzare… Nu-i nimiciți, oameni!
Ghioceii sunt pe cale de dispariție, sunt înscriși în CARTEA ROȘIE…
RĂȚUȘTELE ȘI GHIOCEII
– Ah, ce iarbă minunată!
De-o mănânci, crești mare-ndată!
– Nu e iarbă,-s ghiocei,
Să nu te atingi de ei!
Ghioceii au menirea
Să ne bucure privirea
Și s-anunțe lumea-ntreagă:
„Vine Primăvara dragă!”
– E păcat să frângi vreo floare!
Gingașe-s, mirositoare,
Albe, parcă-ar fi de nea!
– Fii atent! Nu le călca!
…Numai oamenii cei răi
Milă n-au de ghiocei!
Sărmăneii, fără vină,
Smulși sunt chiar din rădăcină!
Plină-i de buchete piața,
Trist e codrul dimineața…
Versuri la tema
PRIMĂVARA, din cartea ”Lumea vreau s-o văd mai bună”:
AU ÎNFLORIT CAIȘII…
În satul meu, caişii stau în floare.
Aroma lor pluteşte prin grădini,
Se tot desfac, sub razele de soare,
Petale noi, roz-albe-n pomi lumini.
Cuprins de gânduri bune, de iubire,
Ţăranul în aprilie păşeşte.
Speranţa la mai bine, fericire,
După grea iarnă, -n suflet, i-ncolţeşte.
Frumos e pomul – gingaşă mireasă,
Ce va aduce roadă nouă, bună
Şi dărui-va omului, la masă,
Mustoase fructe, dulci, cu-obraji de lună.
E mândru satu-n strai de sărbătoare!
A-nvins în bătălia sa cu gerul
Şi a ajuns în altă primăvară,
Ca să-i admire pomii albi, misterul.
Să dăinuiască! Mii de ani să fie
Pământul nostru, unic printre astre,
Şi-această ROZ-ALBIE-MPĂRĂŢIE,
Ce-ncântă ochii, inimile noastre!
VERDE- ALB DE PRIMĂVARĂ…
Flori mărunte, frunză rară –
Verde-alb de primăvară…
Pomul darnic înfloreşte –
Sufletul întinereşte.
Pomu-n haină albă, fină,
Sufletul – plin de lumină,
De iubire, de visare,
De gând bun la roadă mare.
O ninsoare de petale
Spală sufletul de jale,
Fulgi curaţi pe iarba verde –
Inima tristeţea-şi pierde,
Căci o-ncântă, o-nfioară
Şi o face mai uşoară
Cel ce azi domneşte-n ţară –
VERDE-ALB DE PRIMĂVARĂ…
Versuri consacrate MAMEI
(M-am gândit că vine și 8 Martie…)
CUM SĂ FAC?…
Mulţumesc, Măicuţa mea,
Pentru sfatul, vorba Ta,
Pentru că mă-ncurajezi,
Îmi zâmbeşti când mă revezi,
Pentru mâna ce-mi atinge
Fruntea, sufletu-mi când plânge,
Pentru firea Ta glumeaţă,
Ce mă încălzeşte-n viaţă,
Pentru vocea Ta blajină
Şi privirea Ta senină,
Care ştiu mereu s-aline
Dorul, să prefacă-n bine
Orice rău, orice durere,
Orice chin sau neplăcere.
Orice gând întunecat
Îl transformi în vis curat.
Plină eşti de bunătate,
Ale noastre ierţi păcate,
Dar devii mai mică, mică…
Oare cum să fac, Mămică,
Să-Ţi dau ani din viaţa mea,
Să-Ţi îndrepţi spinarea grea,
Să priveşti mai des la Soare,
Nu la iarbă, la picioare,
Dreaptă să Te văd mergând,
Nu cu faţa spre Pământ?…
(Ala
Mîrza-Turbal)
DRAGOSTE MATERNĂ
Aş fi nespus
de fericită, dacă măcar o mamă, citind poezia, îşi va aminti, cu
plăcere, de
clipele când îşi alăpta copilul, dacă măcar o tânără femeie, citind, va decide să
devină MAMĂ, dar şi mai mare mi-ar fi bucuria, dacă măcar o mamă, care vrea
să-şi abandoneze pruncul, să-l lase unei case de copii, citind versurile de mai
jos, se va dezice de această decizie…
Afară e pe ducă noaptea,
Eşti tu şi pruncul în cămară,
Te uiţi la mica-i feţişoară,
Cu buze umede de lapte,
I-admiri obrajii rumeori,
Mânuţa-i, sânul ce-ţi mângâie,
Şi cu nespusă bucurie,
La pieptul tău, îl strângi uşor.
Şi-ţi pare: prunc mai gingaş nu-i,
I-atât de fraged, cald şi moale!
Nu are-n lume nici o floare
Miros plăcut ca pielea lui.
Ce sacre-s clipele acestea!
Un val fierbinte te-nfioară,
De parcă el întâia oară,
De sân, guriţa îşi lipeşte.
Îl sorbi cu ochii, însă gândul
Spre viitorul lui te poartă:
„Domnească pacea-n lumea toată!
Să nu mai ardă-n foc pământul!
Război să nu ştii, puiul mamei,
Să-ţi fie luminoasă Viaţa! …”
…Cu zâmbetu-nflorit pe faţă,
Copilu-n braţe îţi adoarme,
Iar peste-a dealurilor creste,
Şi-aruncă, paşnic, zorii vălul…
Ce dulce-ţi este mititelul!
Ce mare FERICIREA-ţi este!
(Ala
Mîrza-Turbal)
MARE-S, MAMĂ…
– Puiul mamei, să nu cazi,
Mergi cu grijă pe cărare,
Nu călca, desculţ, sub brazi…
– Ştiu, mămico, eu sunt MARE!
– Puiul mamei, nu uita
Să-l saluţi pe fiecare
Când păşeşti spre şcoala ta…
– Mamă, eu de-acuma-s MARE!
– Fiul mamei, să înveţi,
Să mănânci la timp şi bine,
Să te-mbraci, vezi ce nămeţi?…
– MARE-s! Nu-ţi fă griji cu mine!
– Fiul mamei, te iubeşte
Fata care zici că-ţi place?
Vezi… Alege… Cântăreşte…
– MARE-s mamă! Fii pe pace!
– Fiule, veniţi mai des,
Cu nepoţii, pe la mine…
Trist mi-e seara, mai ales…
– Vom veni la vară… Bine?
– Dragul mamei, eu mă duc…
– Ce-i, mămico, ce te doare?
Ce pot, maică, să-ţi aduc?
– Nu poţi, chiar dacă eşti MARE…
– Iarăşi MIC să fiu aş vrea,
Ocrotit de-a ta povaţă,
SĂ ASCULT, MĂICUŢA MEA,
SFATUL TĂU, ÎNTREAGA VIAŢĂ…
(Ala
Mîrza-Turbal)
Eşti, pentru mine, APĂ de IZVOR,
În zi de vară, când chiar umbra frige
Şi prea-ncălzită-n soare arzător,
Fierbinte-i frunza verde ce m-atinge.
Eşti VÂNTIŞOR plăcut, răcoritor,
Ce îmi usucă faţa-nlăcrimată,
În pletele-mi se joacă lin, uşor,
Blând descreţindu-mi fruntea încruntată.
Eşti, pentru mine, FOC arzând mereu,
Ce nu se stinge nici în zi cu ploaie.
Ce cald îi este sufletului meu,
La para lui, chiar când pornesc şuvoaie!
Când ninge, viscoleşte, se frământă
Întreaga fire, prinsă-n vijelie,
Când simt că n-am puteri, de soartă-s frântă,
Eşti nesecat IZVOR de ENERGIE.
Eşti STEAUA care-n negre nopţi veghează
La geamul meu, să-mi fie somnul dulce,
Eşti SOARE grijuliu, ce-mi luminează
Cărarea vieţii, care mă tot duce…
Eşti GÂNDUL bun, cuminte, eşti CREDINŢA
Că tot ce se întâmplă e spre bine,
Dar ştii, MĂICUŢO, scumpa mea fiinţă,
Că-mi eşti şi DOR, DOR greu, când nu-s cu tine?
(Ala
Mârza-Turbal)
MĂMICA mea, Clavdia Mîrza, fostă profesoară de fizică, satul Abaclia, raionul Basarabeasca, R. Moldova
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu