UMBRA
Cu
umbra ta
la
braţ
mă plimb
în prag de seară,
pe
străzi pustii...
Lumina
felinarelor răzleţe,
umbrele
multiplică pe trotuar
făcând
din doi, un grup
ce hoinăreşte
pe întuneric,
bezmetic.
căutăm
împreună
ceva
ce am pierdut...
e
tare de mult!
OGLINDA
Pe
oglinda apei,
tulburată
verzuie
de liane
şi
albă de nuferi
se
preumbla agale
un
brotac borțos
și-o
lebădă albă
cu
trup graţios,
în
timp ce
lumina
lunii moţăie
pe
luciul lacului
deja
adormit!
UMILINŢA
Zarea
îmi umileşte
ochiul
întristat
în
care te ascund
de
secole
sau,
poate,
de
un veac,
îmbătrânind
în zare,
în
amurg.
amice
soare
de
mă asculţi
aş
vra
să
îţi divulg
cum
în
zorii dimineţii
când apari zâmbind
eu
îmi trag storurile
în geamuri
să nu mă vezi murind...
pentru că acelaşi răsărit
de soare
pentru
unii
este
început...
iar
pentru alţii...
mulţi...
sfârşit!
TOAMNA
Frunzele
arse
de
secetă
şi
arşiţă
cad
una câte una
să
oblojească
cicatricea
verii...
Hai
toamnă târzie
nu
te lăsa rugată!
Acoperă-mi
cu
frunza-ngalbenită
durerea
din
sufletul rănit
pentru
că rănile,
în
timp se acoperă
dar
nu se vindeca
niciodată!
VIILE PLÂNG
În
toamnă târzie
când
struguriii
de
mult
nu
mai sunt în pârg!
sub
frunza moartă
se
ascund
și
tremură
căzând
de
pe ciorchine
de
teama graurilor
ce
trec în cârd!
TRILURI
Păsările
in zorii dimineţii
cântă
în triluri
vers
de dor
ascunse
printre ramuri
și
printre frunzele
ce
încă lenevesc
încă
dorm
nesomnul
nopţii
care
a trecut!
LUMINA TRISTĂ
Cade
frunza îngalbenită
acoperind
pământul
cu o
mantie
care
să îl încălzească
la
iarnă!
Lumina
soarelui,
cade
tristă, fără strălucire
întrebând
peste tot locul:
Unde
ai fugit vară?
GÂNDUL
A mai rămas doar gândul
în
pragul casei întristate
ascultând
glasul bufniţei
ce
prevesteşte ne greşit
o
moarte!
Prin
curtea toată
orătăniile
sunt agitate
și
se tem şi ele
când văd pe, şeful lor,
Cocoşul
cu aripa plecată
și ţinându-şi respiraţia
speriat la gândul...
,,ce
va urma’’!
CORBUL
Încearcă
corbul
un,,
tril’’
se
crede,
pentru
o clipă,
Ciocârlie!
apoi
îşi apleacă
capul
în pământ
mirat
de a
sa grozăvie
iar aripa
îşi
deschide
tremurând:
a început să ningă
în cuvânt!
MUNTELE
Înalt
şi verde
se
vedea cândva
privind
de la înaltime
peste
ţară!
Acum
cu creasta goală
dar,,
cu umărul rotund’’
și
el, golit,
se înfiorează!
luptând
din răsputeri
să
poată fi
ce-a
fost o dată:
...
umărul care
cumpăneşte nemărginirea.
FIRUL
Un
fir palid
de
lumină
rătăcit
din lună nouă,
se
agaţă de un fir de stuf
(crescut
răsleţ
pe
malul lacului
albastru
şi limpede)
care
se sperie,
tremură
iar
peştişorii tresar şi dispar!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu