MĂ PREGĂTEAM SĂ ZBOR!
Da, draga mea, ai dreptate,
era perioada când
mă pregăteam să zbor…
Achitasem toate chitanțele,
procesele de conștiință
băncile și asigurările.
Voiam să văd un film
cu cineva rămas singur pe pământ,
să râd de ce lăsam în urmă
un nume ușor de uitat.
Mă vedeam deasupra lumii
și fiecare mișcare de viață
părea un iarmaroc gălăgios.
Zborul îți dă o libertate egoistă,
este ca o călătorie la clasa lux,
pentru că vezi ce ai pierdut
și nu știi unde să alegi să fii…
Da, draga mea, ai dreptate
prea mare preț pentru singurătate
și ce ușor devii o amnezie frustă
când cei care rămân au memoria îngustă!
EȘTI STRIGĂTUL DIN MINE
Ochii nu sunt suficienți să te atingă,
nici mâinile nu văd întunericul.
Cum să privesc prin pahare false
deformata noapte din tine?
O știre televizată despre un destin
alergat de spaime
care traversează strada pe zebră,
un fel de spațiu închis într-o colivie urbană,
lumi desenate pe asfalt cu mâinile negre,
albul care enervează haosul mental
și tu, tu care mergi oarbă pe străzi
cerând o țigară și un coniac vechi.
Privesc un spectacol cu tine din altă lume
pe acest caldarâm fără nume…
Pileala are ochii stinși prea departe
să te pot opri din alergarea ta fără noapte,
geamurile rulează un film cu tine
numai eu te văd ca un strigăt din mine.
POVESTIRI ASCUNSE ÎN CRUCI
A plecat înainte de lacrimi,
a uitat bagajele la răscruce,
nu obișnuia să care nimic după el
poate doar o carte
în loc de pernă
pentru nopțile de nesomn
când va lăsa totul în urmă…
Alți locatari vor săpa peste el,
nu vor găsi nimic
poate doar un nume
amnezic până la sfârșitul timpului
gol de tot ce adunase în el.
Uneori vântul adună povestiri despre el
în locul de cruci suprapuse.
CĂLĂTORUL ÎNDRĂGOSTIT
Poate o să plângi când voi sosi din lumi uitate
Unde ascuns am fost o vreme în târgul din cetate,
Cu fete răcorindu-şi nurii în ploi răzleţe.
Poate ai să râzi, dar nu mai sunt cel uitat de
tristeţe,
Port costume scumpe obosite prin teatre, şi am alte
păreri
Despre ascunsa carte în care parcă ai zăbovit doar
ieri.
Poate ai să rămai uimită ce timpul face din visele
plecate
Şi cum au devenit scrum istoriile tăinuite în
păcate.
Poveştile iubitelor devin basme şi ne duc spre hău.
Îmi este dor de odaia cu miros de cărţi, de trupul
tău,
De floare crudă şi zilele continuu fără de sfârşit,
O, femeie, dulce ispită, cât te-am iubit!
Nu te-am uitat şi umbra ta-n mine se mai ascunde,
O, femeie, unde-mi sunt anii rătăciţi, unde?
CALEAȘCA DIN NOAPTE
Este prea frig în astă toamnă, prea plâng cuvintele în
cer
care te caută pe tine în pâlpâiri de stele care pier…
Orașul acesta ce nu doarme de multă ploaie care doare,
luminile ce duc însingurarea să lase urme pe trotuare
și cum tac miei ascunși în locuri sfinte, în crucile de
la hotar
și ce mai strigă disperarea în vocea falsă de samsar…
Se aude zgomot de caleașcă ascunsă în vremurile trecute,
privesc pe stradă, nu te văd, doar umbre triste și
trecute…
Văd casnicele ce se plâng de trecuta viață irosită,
tu ești departe și nu văd de prea mult cer trecut prin
sită.
Ce pot să am în acest burg decât o amintire
îngropată
cum ochii tăi ce se ascund în ademeniri de altă fată
și trupul tău ascuns în piatră nemișcătoare și tăcută
mă cheamă să cad în păcat în astă lume netrecută.
Trec suflete pe lângă mine cu flori mirositoare spre
mormânt
și trupul meu încet mă doare, mă pipăi și parcă numai
sunt…
Este prea frig în astă toamnă, până și pietrele șoptesc
despre caleașca părăsită trasă de caii albaștri
ce au coborât din cer, pe pământ!
CEASURI TOPITE
Privești cu un ochi la ceasul din perete
care rotește cercul copilăriei
sau arcul Hegelian...
Apoi vezi omul ăsta
cu mâinile toarse de iubire
el, centrul Universului,
celălalt, ochi invidios pe Horus,
prea grăbit să ardă piramide…
Viața care se rotește lin
spre stânga - ai vrea tu
spre dreapta - ca o mare calmă albastră
mult soare și scoici vorbitoare…
Nu ai știut să cerni timpul,
ai fost prea grăbit până la topire.
Văd pe roata asta cum persistă memoria,
relativitatea timpului care cade
într-o curgere reală sau ireală,
imagini 3 G pe peretele prea înalt,
prea alb să vezi limbile imaginare…
Copilul caută treptele unei rotiri,
un carusel visat de el,
de cei care au plecat
prin cartea care comprimă timpul
printr-o curea zero și unu.
GEOMETRIA VIEȚII
se dedică prietenului meu,
graficianul Adrian
Dinu
Nu știam să desenez durerea,
trăiam prin ea o revelație,
mâinile lui exprimau
geometria vieții,
imagini ce te puneau să gândești.
Femeile nu aveau
față
doar culori amestec de culori
pe forme abastracte,
capul bărbaților era rotund,
gândeau rotund,
priveau la un rotund.
Durerea se vede
în pata de ulei roșu
pe sârma ghimpată,
în aerul care apare
între femeie și bărbat.
Parcă nu se privesc niciodată,
reproducerea prin masca de gaze,
multe lame în cap și pe jos,
femeia care vrea
un bărbat.
Lumea asta pe biciclete-n ambuscadă,
iar visul meu amestec de cromatică în cadă…
Nu știam că prietenul meu
vede o lume care
stă să ardă,
atâtea dreptunghiuri, atâta dramă…
Cum se plimbă Dali pe stradă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu