CORNELIA DIȚĂ - ROMÂNIA - GRUPAJ DE POEZIE

                                                          

SĂ NU MĂ CHEMI...!

Alungă-mă de-i cu putință,
Din suflet rece, orice-ar fi,
Poate că suntem doar o ființă,
Si brusc, ca și un nor, ne-am risipi...!

De mă alungi, să nu mă chemi,
M-am destrămat in zilele cu soare,
Cu vântul serii am bătut prin vremi,
Am fost și lună, și steaua călătoare.

Am fost și foc, dar tu m-ai stins,
Cântec ți-am fost, și nu m-ai murmurat,
Izvor ți-am fost și-n tine m-am prelins,
Alungă-mă de poți,și crezi că m-ai uitat...!

Voi fi mereu o zi de primăvară,
Ce o s-o chemi și nu mai vine,
Știu... fără mine, viața ți-e amară...
Atunci, de ce te minți că ți-este bine...?

NARCISE ALBE

E nor...mi-e rece și cuvântul,
petale albe împodobesc pământul
ca o ninsoare deasă, nedorită,
pe -o biată creangă udă,neînflorită.

O fi ninsoare de petale,
sau poate lacrimă de floare,
hei, primăvară, te rog n-amesteca
lacrima-ți rece cu a mea...!

Pe o năframă neagră, buchete albe de narcise
ca părul maicii ce la picioare le întinse...
Ce nor urât...! Mă doare și cuvântul
privind narcise albe, împodobind pământul !

DE-ȚI SCRIE...

De-ți scrie un poet că te iubește,
că cerul într-o zi ți-ar dărui,
crede !E prea romantic?Nu glumește!
Nici Dumnezeu n-a făcut lumea

 într-o zi...!

Iar dacă-ți scrie că pentru el, ești muză,
că te visează și îl trezești din vis,
tu crede...!În scris, nu se amuză,
căci versul lui, rămâne pururi scris !

Când plânge-n vers, a plâns cu adevărat,
(cât de usor este poetul de rănit...)
de multe ori, cu lacrimi ,hârtia a udat,
și te-a iubit prin vers... și te-a iubit !

GÂNDUL DIN MINE

Așa cred eu, că sunt sămânță bună,
și primăvara-n brazdă încolțesc,
că razele de soare și apa, mă iubesc,
că odrâzlesc sub clar de lună,
aici, în lutul ăsta românesc !

O floare roșie aș fi fost,
și ieri , și azi , și poate mâine,
sau poate-un spic visând că-i pâine,
că a crescut, s-a copt și are rost,
sperând în ziua care vine.

Am încolțit în dorurile toate,
multe petale au sângerat în mine,
sperând ca soarele să le lumine,
și în iubirea pură pân” la moarte!

Am fost sămânță , și mi-am dorit să încolțesc,
să am un cer al meu, fără de pată,
aici, în brazda asta minunată,
a gândului din mine, românesc.

CE LUMINĂ !!

Cu zâmbet blând
întipărit pe față,
capul să-ți lași
pe umărul meu drept,
Pentr-un sărut,
îți dau cinci ani din viață,
să poți s-asculți
cum bate inima in piept...!

Hai, lasă-ți capul
aici pe umăr gol,
te lasă pradă visului
ce-l țeși în tine,
sărută-mi ochii
cu un suspin domol,
privirea-ți să-mi străpungă
sufletul din mine!

Ce lumină, ce căldură,
ochii tăi imi dăruiesc,
îmi aruncă praf de soare,
clipa asta nu mai doare,
cine-ar indrazni să râdă,
cine ar îndrăzni să plângă,
dacă-aș spune...Te iubesc...?

BALUL FLORILOR DE APRIL

Își luase peste umeri șalul,
prin pletele-i de aur, prinsese tămâioară,
grabită tare să nu piardă balul,
se urcă într-o trasură, mărita Primăvară!

Privește !.. Valsează o narcisă c-un bujor,
și ce parfum se lasă-n urma lor!
Alături, o lalea și-un roșu trandafir,
se-ntrec cu vântul serii, un zefir...!

                                                       Ce primăvară !...Și ce tablou floral...!
                                                                Să faceți loc!Valsează liliacul ca un prinț,
                                                               cu lăcrimioara-n brațe, ca doi indrăgostiți,
                                                                      Ce vals,ce iureș magistral...!