ION CUZUIOC -REPUBLICA MOLDOVA - DE PRIMĂVARĂ

 UN GRUPAJ DE POEZII IN CARE SE OMAGIAZĂ                 PRIMĂVARA

A SOSIT PRIMĂVARA

Plâng ţurţurii de gheaţă

Cocoţaţi sub streaşina casei.

Plâng ţurţurii cu picături de apă.

Plânge ţurţurele mare, lung şi voluminos,

Din ţurţure cad picături de apă,

Picături de apă care se despart de ţurţure

Picăturile măşcate cad pe pământ

Prefăcându-se - n băltoace de apă.

Apa băltoacei este curată şi rece.

E primăvară. A sosit primăvara!

Răţuştele coboară din cuibarul lor

Şi cu paşi mici se-ndreaptă spre băltoacă

Beau pe-ndelete picăturile de apă

Prinzând la puteri.

Ţurţurii plâng, răţuştele se bucură.

Ţurţurii plâng cu picături de apă

Şi nu le pare rău.

RAIUL DIN JUR

A sosit primăvara şi-au apărut graurii,

N-aveau unde se-adăposti,

Mi s-au plâns că li-e frig,

Îi bate vântul şi ploaia rece.

Mi-a fost milă de ei

Şi le-am făcut colivii spaţioase.

Graurii s-au retras în ele,

Bucurându-se de confort.

Apoi mi s-au plâns că li-i foame,

Le-am dăruit un copac putred,

Graurii l-au curăţit de viermişori.

Sătui şi mulţumiţi

Graurii s-au retras în colivii.

Le era bine, cald şi confortabil.

În cuiburile lor au depus ouă,

Le-am ocrotit şi eu, şi graurii.

Peste-un timp apărură puişorii.

M-am bucurat şi eu, şi graurii.

Înfometaţi puişorii ţipau în gura mare

Graurii au zburat după mâncare.

Un şarpe nemilos s-a târât pe copac

Şi-ajungând la colivie

A înghiţit puişorii flămânzi.

M-am întristat eu, s-au întristat şi graurii

Cât ne-am străduit noi pentru un bine

Şi cât i-a trebuit răului

Pentru a nenoroci

O familie de păsărele.

BEŢII MIROSITOARE

Îmi place să mă-mbăt,

În plină primăvară;

De mirosul nucului.

Îmi place să mă-mbăt,

De mirosul florilor de tei.

Îmi place să mă-mbăt,

De mirosul petalelor de mentă.

Îmi place să mă-mbăt,

De mirosul florilor de liliac,

Florilor de iasomie, florilor de crin.

Prefer să fiu mahmur,

De mirosul bujorilor şi-al trandafirilor,

De mirosul lăcrimioarelor şi ghioceilor.

Nu m-aş sfii să dorm într-un lan cu pelin,

Să-mi petrec zilele într-o poiană cu maci roşii,

Să şed culcat pe florile de câmp,

Să fiu străpuns de mirosul lor îmbătător,

Să mi se aromatizeze sângele şi creierul,

Să mi se împrospăteze porii corpului.

Aş prefera şi-mi place,

Căci totul este natural,

Ţâşnit din ţărâna străbună.

Aş prefera, mai mult ce pot să fac,

Trăind într-un oraş asfixiat,

Lipsit de un aer natural,

De-un nuc, de-un tei, de liliac,

De florile de câmp

Cu miros îmbătător,

De primăvară-înfloritor!

SEARA PESTE SAT

Dintre toate frumuseţile lumii,

Cea mai frumoasă e seara la sat,

Seara de primăvară când totul învie,

Când totul prinde la viață,

Când oamenilor le este dragă viața.

Soarele apune, aerul devine mai răcoros,

Plugarii îşi strâng instrumentele

Şi pornesc agale spre casă,

Gospodinele pregătesc

La cuptoraşul din ogradă bucate gustoase,

Mirosul lor răspândindu-se departe de sat.

Copiii vin acasă obosiţi de la şcoală,

Pe drumuri norii de praf şi clinchetul clopoţeilor

Dau de ştire că oile şi caprele se-ntorc de la păscut.

Găinile se retrag prin coteţe mergând la culcare.

E frumoasă seara la sat.

După ziua de muncă toţi ai casei

Se aşază la masa cu trei picioare

Cinând bucatele gustoase.

Şi după cină oamenii nu-şi găsesc astâmpăr,

Bărbaţii stropesc zarzavaturile cu apă,

Femeile la stative ţes covoare,

Copiii privesc televizorul,

Iar flăcăii şi fetele îmbrăcate în straie noi

Merg la căminul de cultură la dans.

Frumoasă-i seara pe la noi prin sat,

Păcat că mulţi îl părăsesc,

Invadând capitala şi alte oraşe ale lumii.

Frumoasă amintire vor avea copiii noştri,

Despre satul nostru descris în cărţi şi antologii.

Vor avea ce vorbi ghizii de mâne.

Se duce satul, precum se duce și primăvara,

Dar vine un alt anotimp,

Și poate și-un alt sat va veni?!

FLUTURELE

Un fluture zboară

Deasupra oamenilor,

Face câteva rotocoale

Şi se aşează pe creştetul

Unui cap cu părul vopsit,

Crezând că-i o floare mirositoare.

Sărmanul fluture:

Cât o să mai trăiască?

Va mai trăi,

Doar e –început de primăvară.

PĂDURE, VERDE PĂDURE

M-am oprit la o margine de pădure,

La mijlocul primăverii,

Când totul în jur e verde și frumos,

Pădure, verde pădure.

Şi m-am uitat la ea

Cât am cuprins cu ochii;

Şi i-am mirosit prospeţimea aerului verde

Şi-am ascultat ciripitul păsărilor

Şi foşnetul frunzelor

Şi-am mers desculţ,

Călcând iarba proaspătă,

Călcând vreascuri înţesate,

Călcând peste muşuroaie de furnici

Şi n-am simţit vreo durere.

Am simţit doar confort şi plăcere

Şi l-am invidiat pe pădurar,

Şi-am invidiat vietăţile pădurii

De aşa o viaţă, de aşa un rai.

Şi de ce să nu invidiez,

Căci pădurea ne aşteaptă.

Pădurea ne vrea,

Pădurea are nevoie de noi,

Precum avem nevoie şi noi de ea.

Şi dacă ne dorim unul pe altul,

De ce să nu ne iubim?

De ce să nu convieţuim?

S-avem o viaţă de pădure,

O viaţă de rai.

FLOAREA DIN GRĂDINĂ

Privesc la floarea din grădină

Şi-admir jocul picăturilor de ploaie,

Care cad una câte una peste polenul ei.

Picăturile de apă potolesc setea florii,

Ca să coboare prin arterele ei,

Împrospătându-i mirosul îmbătător.

Picăturile de ploaie dansează una câte una

Intercalându-se cu razele solare

Ce au năvălit peste floare.

Picăturile de ploaie se întrec cu razele solare,

De parcă s-au luat la bătaie, care pe care.

Se scurge timpul.

După munca asiduă

Ploaia se opreşte, retrăgându-şi picăturile de apă,

Soarele se potoleşte, retrăgându-şi razele dogoritoare.

Floarea e plină cu apă, iar albinele zumzăind

Colectează nectarul polenului uns cu ploaie.

Floarea e plină de viaţă şi frumuseţe,

Admirând şi îmbătând lumea din jur.

Vine rândul lumii, omului să admire

Şi să-i poarte de grijă florii,

Substituind ploaia şi soarele.

ANOTIMPURILE

Iarna dacă e geroasă

Şi de viaţă ţie-ţi pasă,

Stai la cald mai bine-n casă.

Primăvara-i avuţie.

Când în jur totul învie,

Ţi-ai dori-o pe vecie.

Vara când la noi apare

Cu-a ei flori mirositoare,

Pentru om e o încântare.

Toamna-i plină de balade

Şi se cântă serenade,

Căci ne dă mănoase roade.