Iubito,
iarna dintre noi
nu vrea să mai plece!
A venit iarna, draga mea,
a venit!
Nuuuu! A revenit!
În aleea-nfundată
de dinapoia inimii
de beton armat
și în pomul de Crăciun
așteaptă ouăle roșii
să se urce,
să asculte colinzi
de mamă,
de tată,
de rude,
de neamuri,
de prieteni…
Înserarea noastră
merge la schit
să se mărturisească,
să adoarmă gerul dintre noi
pe brațe de vise albastre.
Iubito,
iarna dintre noi
nu vrea să mai plece!
Ninge în potop cosmic
peste suflete rebegite,
iar noi ne plimbăm
în sania dusă de gânduri…
mirându-ne că luna
are sâni… fragezi… bosumflați …
Iubito,
iarna dintre noi
nu vrea să mai plece!
Zurgălăul viscolului nostru
cu tremurici la inimă
aleargă mort de beat
pe obrajii roșii ai privirii tale
pline de zăpadă cenușie.
Bună dimineața, iubito! !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu