DE CE AŞA?
De ce întemnițată pe vecie,
mă simt prizonieră în viaţa ta?
De ce am vrut cu dinadins să fiu
şi am semnat acordul acesta
chiar cu mâna mea
și-n acuzaţia de-a scrie poezie...
detența mea pe viaţă,
am acceptat?
Mă simt întemniţată
fără nici cea mai vagă speranţă,
că voi putea să fiu eliberată
acuma s-au cândva...
Sentinţa dată
în instanţa de iubire
a fost de legea firii pronunţată
(că în poezie)
pe veci te voi cânta!
Mă simt întemniţată în a ta iubire...
de ani în şir şi mulţi vor mai urma!
și-aş vrea să ştii că
plumbul din picioare şi durerea
o voi purta la infinit
numai din vina ta
...........................
este din ce în ce mai greu, pe zi ce trece...
cuvinetele din ce în ce mai reci
şi mai distante
se încâlcesc în sentimentul
de a te revedea!..
...........................
dar ştie cel mai bine Dumnezeu
mă simt intodeauna
cu o inimă de sentimente plină
din care încerc eliberarea ei, mereu!
Apoi vreau să pricep
că întemnițată sunt
şi că tot ce pot face este
să trimit mesaje spre Divin...
și să mă simt asemeni puilor
ce reuşesc să iasă din găoace...
să râdă în lumina zilei
ce-o trăiesc puţin însă, din plin...
Am învăţat să nu aştept o graţiere...
sunt conştientă că pedeapsa
este meritată
dar nu pot înţelege unde am greşit
și-mi voi expune a mea durere,
grațiată
Vor fi mereu doar versuri
din iubire şi durere...
fără să încerc să ştiu mai mult
îmi voi ascunde în veci
iubirea ( în a scrie)
și voi lupta să mă descurc
cu al vieţi( greu de dus) tumult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu