Jocul
orizontul se așternea obosit
pe crestele gândurilor
împletind stele pe boltă din lacrimile sufletului
înțelegând tăcerea clipei
voi scrie într-o zi
din astrale dureri
căutånd zborul
un fulger ce spinteca întunericul lumii
ziua trecuse
doar noaptea privea
printre prăfuite gânduri
cerul a țipat rănit
s-a scurs apoi trist în sângele mării
trupul șerpuia spre lumină
pe buze rămâsese tăcerea
în ploi căutam somnul profund
printre aripi de înger
dincolo a rămas doar un joc
al unui etern suspin
Poetul
am putrezit demult
aici între voi
focurile minții ard biete crengi
uscate de vântul turbat de la răsărit
stau la masă cu morţii
morţii vii, tu știi
se târăsc pe jos prin ghenele lumii
noaptea dansez cu ielele
un joc nebun în iarba verde, crudă
un dans ciudat în jurul lacrimilor
care curg sau doar se scurg
din acest trup nătâng
port în mână doar o pană
ce pot să fac cu ea
decât să plâng pe o coală albă
scriu, scriu pe țărmul sufletului
despre un gând ce a trecut
sau poate a rămas pe ultimul rând
Poem
m-am rătăcit prin manuscrisul unui vers
lumina reflecta adâncul lumii
privindu-te mâinile calde le-am întins
și umbrele ardeau coapsa iubirii
o clipă atemporală, fără cuvinte
creionul s-a frânt în ultimul gest
poem despre un bărbat și o femeie
ce s-au iubit în palma lui Dumnezeu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu