ADRIAN PĂCURAR TARCIUS - ROMÂNIA - GRUPAJ DE VERSURI

Noapte bună!

Probabil că înainte de a-ţi spune pe nume,
ar fi trebuit să învăţ să te iubesc-
dar acum târziul s-a făcut prea tarziu,
pustie e zarea și parcul și strada-
dar mai pustiu de atât e în sufletul meu,
iar lumea aceasta este în apus-
de ce n-am învăţat să te iubesc,
înainte de a-ţi spune pe nume?

Păcurar Adrian Tarcius.

***

Pe unde umbli, ora e târzie
și am adormit de mult,
cu cartea în braţe.

Pe unde umbli, ora e târzie,
ce lumi cutreieri
și cum de nimeni nu te întreabă,
de îţi este sete sau de îţi este foame?

Pe unde umbli, ora e târzie,
pribeag pe drum de stele-
cărări mai sunt pe aici
și încă este vreme.

Pe unde umbli, ora e târzie
și am adormit de mult,
cu cartea în braţe.

Păcurar Adrian Tarcius.

***

Și nu sunt în toate minţile,
când ești atâta de departe
și atunci îmi este cel mai rău,
atuncia te urăsc de moarte.

Dar când preajma mea revii,
îmi este iarăși bine
și uit că te urăsc de moarte,
sunt iarăși eu și sunt cuminte.

Și cine să înţeleagă acest conflict,
această dragoste pe muchie de cuţit-
cu răul meu concret,
cu atäta bine aparent.

Cu acest stări contradictorii,
când viu, când mort-
dar fără tine nu se poate,
deci te iubesc și te urăsc de moarte!

Păcurar Adrian Tarcius.

***

Și sub același ger,
vom fi și eu și tu-
captivi de acuma,
de albe flori de gheață
și nimeni nu va ști,
fiorul ce ne va cuprinde-
măiastra mea cum te alint,
nici plânsul meu, zadarnica încercare-
de-a mai rămâne pământeni,
în finţa noastră de-a fi oameni.

Păcurar Adrian Tarcius.

***

Ciornă.

Și mă întorc în sinea mea,
ca un câine cu blana jilavă de ploi-
șchiopătând și bolnav,
alungat și speriat-
să nu mor am avut noroc,
deși s-ar fi putut-
am trecut razant,
ca un glonț scăpat-
pe lăngă marele ideal
și dacă tot nu a fost,
să devin ce aș fi fost-
mă întorc cu ultim lătrat,
de unde am plecat-
mai am adăpost,
acest ultim bârlog-
sinele meu și atât,
noapte bună vă spun-
dar nu pe curând.

Păcurar Adrian Tarcius.