Kessy Ellys Nycollas - România - CÂND SPUI ,,TE IUBESC’’ PREA TÂRZIU!

  CÂND SPUI ,,TE IUBESC’’ PREA                                                               TÂRZIU!

     Ne-am revăzut după ani și ani în care nu am mai știut nimic unul de altul. Întâlnirea a fost pur întâmplătoare. Reacția a fost însă neașteptată. Cel puțin așa am crezut eu în acel moment. Ne-am îmbrâțișat, ne-am pupat și ne-am privit îndelung. Nu ne venea să credem că suntem în sfârșit, pentru câteva clipe, unul în brațele celuilalt.

     Ne-am desprins din îmbrățișare și nu înțelegeam de ce mă privești atent dar împietrit, nedumerit, întrebător! Ca să destind admosfera pun eu prima întrebare:

-        Ce mai faci tu OMULE?

-        După cum vezi, încerc să îmi ocup timpul cu ceva, pentru a nu simți, cât de amară este singurătatea.

-        Păi! De ce singur?

-        Soția a plecat la ceruri acum câțiva ani în urmă. Este greu să mă împac cu gândul că ea nu mai este dar mă străduiesc să mă atașez de cineva. Sunt într-o căutare continuă dar…se pare că în sfârșit am găsit malul la care să  ancorez corabia mea tristă și obosită!

     A continuat pentru câteva clipe să mă privească atent în ochi de parcă aștepta cu înfrigurare, semnătura de aprobare pusă pe cererea în care își cerea dreptul de a fi iubit. Nu am înțeles în acele clipe nimic! Totul s-a derulat atăt de repede încât nu am avut timpul necesar să pot conștientiza energiile care începeau să se învărtă în jurul nostru. Eu iubeam cărțile și mai cu seamă cele redactate de mine. Iubeam mirosul de tuș proaspăt și citeam cu bucurie, filă după filă, tot ceea ce era cuprins între copertele acestora. Singurătatea mea era puțin simțită datorită acestei activități. La fel ca și el, am căutat un refugiu, o alinare a durerilor. Uitam de lume și de mine1 Mă abandonam acestui univers al scrisului și cititului luptând să uit de tot și toate care dor.

    Omul acesta m-a trezit! El a fost cu siguranță trimisul lui Dumnezeu care să mă scoată din starea de amorțeală în care mă luptam să exist pentru că de trăit nu prea se putea povesti! El m-a făcut să înțeleg din nou că tot  ce simt este real și că viața trebuie trăită având încredere în  ceia ce îmi spune instinctual și să îmi reamnintesc că Nichita Stănescu spunea:  – Singurele lucruri reale sunt propriile noastre sentimente. 

      Aș vrea să cred că acum înțeleg tot ceea ce el a simțit atunci când eu, absentă fiind, nu l-am înțeles. Cine poate ști! Poate fi bine să înțelegi și puțin mai târziu? Și ce să fac acum? Să încerc să reaprind focul pe care l-am stins cu nepăsarea mea teatrală?

      Da! Am jucat un rol prost într-o piesă de teatru care se joacă, pe scena vieții, de foarte mulți ani! Am pus mândria și orgoliul ca scuturi de apărare împotriva iubirii pe care i-o purtam în suflet. Nu vroiam să descopere acest sentiment! Am fost lașă! Și acum ce ar mai fi de făcut? Să lupt pentru recâștigarea redutei pierdute? Poate fi puțin prea târziu! În iubirea, cele două scuturi folosite de mine, nu au ce căuta.

      De unde știu că este iubire? M-am uitat în oglindă, mi-am privit în profunzime sufletul, mi-am observat strălucirea ochilor din momentul în care mă gândesc la el.

     Mă mai tem încă să îl privesc în ochi de teama că va observa căt de mult îl iubesc! De ce? Habar nu am! Îl iubesc și punct. Nu am așteptări, nu am interese...și totuși...am o dorință: - vreau să mă iubească și el!

    Eu sunt omul care iubește necondiționat, sincer! Nu mă înțeleg nici eu cum pot fi așa și totuși asta sunt! Iubesc prieteniile devotate, oamenii loiali și fac din aceștia o familie privită prin prisma sentimentelor și trăirilor care ni le împărtășim.

    Iubesc onestitatea și oamenii care știu să îmi spună cu blândețe aderărul chiar dacă uneori doare, care îmi sunt alături atunci când, în mod involuntar cad iar ei mă ridică, mă strâng în brațe în timp ce mă dojenesc pentru greșeala comisă spunându-mi: - te iert pentru că te iubesc!

   Durerea unui suflet nu poate fi tratată cu nici un fel de medicament. Ea are nevoie să fie împărtășită,  ascultată, înțeleasă... iar oamenii care te iubesc sincer, chiar dacă se supără și nu îți mai vorbesc o vreme, ei nu renunță niciodată la tine și spun prezent ori de căte ori tu vei avea nevoie.

    Știu! Ți-am spus ,, Te iubesc’’, într-un moment neașteptat și într-un mod al meu, greu de înțeles, recunosc…dar ,,Te iubesc’’! Și dacă Dumnezeu va decide ca acest sentiment să rămână făra răspuns... nu voi fi tristă! Te pot iubi și fără aprobarea ta!

    Nu ai să știi poate niciodată că în momentul în care mă apropii de mașina ta, urc și îți spun că vreau să ajung acasă, acea casă aș vra să fie o casă a noastră în care, în brațele tale să mă simt protejată, prețuită, respectată și iubită...

    Nu vei ști niciodată căt de dor îmi este de tine, mereu! Că îmi dădeau lacrimile de fiecare dată când eram în dreapta ta și că de aceea evitam să te privesc. Că simțeam cum mă prăbușesc când tu îmi urai o seară frumoasă și să fiu fericită... când eu eram singură cu gândul la tine!

    Când spui ,,TE IUBESC’’ prea târziu… este foarte posibil să nu mai fii auzit!

    Este dimineață! Zorile îmi bat în fereastră! Patul este gol…la fel și sufletul!

    Aștept totuși un răspuns în visul următor!