NETTI POPA -ROMÂNIA - SALCIA

SALCIA

La marginea unei păduri fermecate
Stăteau trei arbori laolaltă:
Frasinul, Castanul,Salcia pletoasa
Foarte smerită și credincioasă.

Într-o seară, când soarele era în-scapătat
Cei doi prieteni de vorbă s-au luat.
Castanul îi zice;-Frasinule tu nu vezi că ea
E mereu îndurerată,nu se uită la coroana ta.

Degeaba tu ești îndrăgostit și suferind,
Ea nu îți vede lacrimile curgând,
Se uită mereu în undele lacului cristaline
Și doar atunci când înfloresc se uită cu drag la mine.

Eu aș zice să o ademenim cu vorbe dulci,
Când tu, când eu.- Ei,ce zici?
Eu îi voi spune că o fac a mea soață
Și-i voi face din florile mele o rochie de mireasă .

Tu îi vei spune că ești înalt , cu o coroană bogată,
Poți să-i oferi soarele și luna totodată.
Și așa făcură într-un crepuscul de seară
Cei doi arbori , ce se credeau înțelepți bunăoară.

Salcia cu ramurile ce-i străluceau argint
În razele apusului din asfințit,
Îi ascultă mirată pe cei doi arbori făloși
Și nu înțelegea a lor purtare.
Erau unul pe altul geloși ?

Oare ei nu știau durerea ce sălășluiește în sufletul ei ?
Când în urmă cu două mii de ani
Biciuitorii nemiloși a lui Iisus, soldați romani,
I-au înroșit de sânge ramurile sale argintate
Și în silă așa năclăite și -nsăngerate
Le-au aruncat la picioarele lui Hristos," Unsul" lui Dumnezeu.

Și de atunci mereu îndurerată
Stă zi și noapte cu evlavie plecată,
Pentru o viață veșnică, nemeritată
Pentru nici unul de vita omenească.

Drepturile aparțin în exclusivitate autorului
Netty Popa.