VASILE DRĂGAN Despre ,, CĂLĂTOR PE DRUMUL FERICIRII'', volum semnat de ELIODOR PAUL MIHĂILEANU

                              VASILE DRĂGAN 

    Despre ,, CĂLĂTOR PE DRUMUL FERICIRII'' 

                               volum semnat de ELIODOR PAUL MIHĂILEANU

       La o anumită vârstă, mulți oameni simt nevoia de a privi în urmă și a-și depăna realizările și neîmplinirile, succesele și înfrângerile, privindu-le pe toate cu sinceritate și discernământ. Când acestea sunt încredințate tiparului, devin valori, contribuind la îmbunătățirea patrimoniului cultural. Un asemenea om nu se oprește din activitate nici în toamna vieții, ci își continuă munca, dorind să rămână același, indiferent de trecerea anilor.  În această categorie se înscrie și inginerul  Eliodor Paul Mihăileanu, care atât prin această carte, cât și prin publicațiile anterioare și-a asigurat un loc în sufletul tuturor.                                                                                   

       Cu mult interes și plăcere am citit această  carte - MEMORIILE UNUI PENSIONAR MINER- a lui Eliodor Paul Mihăileanu, despre care încă de la bun început mi-am format părerea că este un document real și fără nicio exagerare ori subiectivism. Aceeași părere am avut-o și la  finalul lecturării ei. Autorul  reușește  să descrie  cu  lux  de amănunte, o mulțime de aspecte întâlnite și evenimente petrecute pe parcursul vieții, care l-a purtat  departe de  locurile sale  de origine,  de  Gorjul  său, de care își amintește mereu cu drag și unde acum  la această frumoasă vârstă, de primăvara până toamna, își petrece  timpul alături de soția sa- Gina. Este vorba de Hăiești, satul natal al soției sale, situat nu departe de  Băile Săcelu.                           Consider că autorul a scris această carte  cu gândul curat de a  ne face să apreciem  locurile pe unde a trăit și muncit alături de  oamenii  adâncurilor,  de prietenii și ortacii săi din Valea Jiului. Cred că nu greșesc dacă afirm că această carte este  un document interesant de literatură și istorie a vieții minerilor, a celor care au trudit în subteran.  Toate întâmplările și amintirile plăcute, mai puțin plăcute  și chiar tragice,  sunt  frumos relatate și cu lux de amănunte. Cartea este scrisă și prezentată  pe înțelesul  oricărui cititor,fiind  o oglindă a realității din trecut și prezent. Sunt redate cu fidelitate multiplele aspecte ale comunității pe unde a trăit și a muncit și evocate noblețea oamenilor și neajunsurile  lor.                          

       Cartea înglobează diverse informații interesante, atât din viața sa, a familiei sale, a rudelor, prietenilor , cât și a oamenilor  de la minele și unitățile unde a muncit cu responsabilitate și dăruire. Remarc sinceritate în descrierile sale, recunoscându-și neajunsurile, slăbiciunile și greșelile din viața și activitatea sa. Nu a omis în relatările sale riscurile și pericolele prin care a trecut și nici anumite întâmplări, unele de-a dreptul hazlii, avându-i protagoniști pe unii șefi de-ai săi. A îmbinat la loc potrivit proza cu versuri frumos rimate compuse de domnia sa.   Autorul amintește și de pasiunea și lucrările  sale  din domeniul artelor. A relatat și participarea sa la diferite petreceri și excursii. A amintit în cartea sa și despre marii   lucrători ai artei, artiști plastici din Valea Jiului: Ladislau Schmit din Petrila - un maestru al artei  decorative și monumentale, maestrul  Iosif   Tellman din Lupeni  și Dafinel Duinea din Vulcan -  un mare  maestru  al ex-librisului.           
         Este mândru  de familia sa: soție, părinți, socri, noră, fiu și nepot, fiind el însuși  un bun familist. Munca deosebit de grea a oamenilor din adâncul minelor  (mineri, lăcătuși, electricieni, maiștri, ingineri) face ca viața lor sa fie supusă deseori unor riscuri. Aceste aspecte ale muncii și vieții de miner sunt prezentate de autor într-o manieră realistă. Cred că se cuvine să ne reamintim câteva versuri din Imnul Minerilor, care-i însoțeau în gând la coborârea în miezul întunecat al pământului, de unde scoteau din abataje la lumina zilei „aurul” negru - cărbunele necesar industriei :    

                                                                                                             

„În fund de munți noi des intrăm, 

Cu  BUN NOROC  ne salutăm.                                                                                    

Și când ieșim din sânul lor,                                                                              

Noi tot  NOROC  strigăm în cor.                                                                                    În mină-i Dumnezeu cu noi,                                                                                    

Afară-s  grijuri și nevoi!                                                                                          Deasupra noastră n-avem cer,                                                                                  

C-așa  e viața de miner !                                                                                

Când  plini de praf cu pași trudiți,                                                                       

Ieșim din mină obosiți,                                                                                         

Ne doare că-n  lumina sa,                                                                                       Pământul ține-o lume rea.                                                                            

  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .  .                                                                                                  Și  moartea vine tot mai des,                                                                                    

Să vadă  ce-are de  cules,                                                                                 

Din lumea noastră  făr’ de cer,                                                                                        C-așa e viața de miner.”                                                                                                                                                                                                                  

   În încheiere doresc să precizez că pe Eliodor Paul Mihăilenu -  Doru -  cum i se spune în familie și de către prieteni,  autorul acestei complexe și minunate cărți, cu care am fost coleg de muncă la minele Petrila și Câmpu’ lui  Neag din Valea Jiului și care îmi este și bun prieten, l-am cunoscut în urmă cu mulți ani. A fost și este apreciat de oameni. Personal mă bucur că mi-a fost dat să cunosc un asemenea om cu suflet mare, un bun inginer, pictor, scriitor, un adevărat om de omenie. Mai rar oameni  ca domnia sa. Ca prieten, rămân pentru totdeauna  alături de cei care îl  iubesc și îi încredințez  toată stima și respectul meu.                                                                                                              

Vasile Drăgan                                                                                                         

Cugir  5 martie  2020.