Stii tu
oare?
Știi? Iubirea,
dragostea, nebunia ce o manifest pentru tine mă obligă să iau o pauză în care
să pot respira profund, să îmi așez gândurile și să închid toate visele, care
par spulberate, în lada de zestre a bunicii. Acolo poate că se vor resemna,
stând în liniște deplină. Îmi sunt îndeajuns atâția ani în care te-am iubit ca
o nebună, dar și atâtea nopți în care te-am visat.
Știi tu oare cum
este să te zvârcolești în tot patul căutând, alergând, îmbrățișând doar vise
care se destramă în zori?
Știi tu cum este
atunci când ai atât de mută iubire de dăruit și nu ai cui? Știi cum este să ne
întâlnim în nopți pline de liniștea apăsătoare, să ne privim , să ne facem
declarații și să ne trezim , singuri, realizând că totul se trăiește doar în
vise?
Pământul reavăn
încă, rămas din acea primăvară, miroase a ghiocei și iarbă crudă, iar aerul se
simte poluat de aburul locomotivei care gâfîie din greu, după un drum parcurs
printre arborii și casele așezate de o parte și de alta a șinelor care scârțâie
sub povara dorințelor tale de a mă cunoaște, iar pașii mei mă poartă către gara
veche în care iubirea a decis să se îmbrățișeze. În acea primăvară reînviau
vise care agonizau în suflet, tăinuind
iubirea, Amurgul înserării împrăștia în jurul meu o admosferă neînțelasă de
parcă cerul vroia să coboare raiul pe pământ.
Sub lumina
felinarelor, deja aprinse, pe acel peron de gară, sufletele, iubirea, dragostea
și toate dorințele noastre s-au întâlnit în taină, s-au privit înfiorate
și s-au atins sfioase, într-o
îmbrâțișate prelungită, după cortina nopții întunecate de nori plumburii care,
sub pretextul pregătirii de ploaie, ne ascundea parcă de ochii iscoditori ai
călătorilor de pe peron.
Plecând, mână în
mână, în fața ochilor parcă, mi se așternea un covor cu flori multicolore
printre care zburau veseli flutui colorați, iar vântul adia ușor, atât cât să
îmi răcorească sufletul înfiebântat de văpaia privirilor tale și de
îmbrățișarea brațelor puternice care m-au strâns la piept, șoptindu-mi discret,
la ureche: - ce frumoasă ești! Mult mai frumoasă decât în fotogrfie! Sincer, nu
mă așteptam să fiu întâmpinat de o femeie atât de frumoasă!
Pașii mi se
împleticeau, mintea mă certa, sufletul înflorea. Pe câmpul lui mlăștinos,
înundat de lacrimi și durere, înfloreau nuferi albi iar eu îmbătată de albul
lor strălucitor, admiram în tăcere, mirifica pictură care se unduia o dată cu
mlaștina de un gri petrol, luptându-mă să ticluiesc cuvinte cu care să pot formula o frază prin
care să pot transmite exact, tot ce simt. Fericire dar si durere, bucurie dar
și teamă, dorința neînțeleasă de a-mi ascunde sentimentele de iubire care mă
năpâdeau.
Simțeam sufletul
incendiat de o iubire care durea, dusă
și trăită în taină, mult peste puterea de înțelegere a rațiunii mele,
făcându-mă neputincioasă și mistuindu-mă sub povara unei iubiri interzise.
Urcăm pasarela
către centrul orașului, iar stropii reci ai ploii ne biciue în față,
certându-ne parcă, anticipând ce va fi să fie. Ajunși acasă, ploaia îmi luneca
pe sticla ferestrei, adunând-și stropii în câușul sufletului zbuciumat de
trăiri și dorințe, ca mai apoi să poată spăla păcatul făcut împreună, într-o
dimensiune a nebuniei și irealului. Două trupuri situate la poli diferiți,
totuși, au reușit prin puterea iubirii și sub povara păcatului să se
contopească într-un mod mai puțin firesc și să rămână aproape încremenite în
acea clipă atemporală a timpului lor.
Încăperea
devenea ,,o sală de dans’’al iubirilor
noastre care fremătau agonizând în sentimente și fremătări. Era de altfel
momentul care mi-a schimbat viața și în care sufletul meu a rămas viu și treaz,
fâlfâindu-și aripile, într-un zbor etern în jurul sufletului tău.
Este doar un
vis!
KEN – 18.02.2018 / Petroșani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu