Kessy Ellys Nycollas
LACRIMI ASCUNSE
Adesea
printre rânduri, îţi spun:
mie dor de tine!
Tu
îmi citeşti poemul şi-n el îţi ascunzi glasul!
Deși
împreună ştim prea bine,
Că
ne purtăm în gânduri, la tot pasul!
Ştiu
să-mi ascund în lacrime neplânse
şi
arestate sub pleoapele închise.
Tot
dorul şi durerea ce îmi străpung fiinţă,
Cuvintele
ce mi-au lăsat, neîmplinite vise!
Din
trupul meu plăpând şi mistuit de patimi,
Am
construit galera unui arest pe viaţă!...
În
gura-nchisă ascund tăcerea,
Dar
sentimentale le afişez pe faţă!
Ochii
i-am pedepsit şi i-am făcut ocnaşi
Iar
genele străjerii iubirii ne permise,
Icoana
fiinţei tale stă veşnic pe pupile...
Pictată
în tablouri, de doruri şi cu vise!
În
gândurile toate stă toamna timpurie,
Iar
tu îmi eşti Cocorul
ce-mi
zboară-n zări departe...
Încerc
să-ţi urmez zborul, deşi, iarna-i târzie,
crezând în regăsirea, de dincolo de moarte!
Tristeţea
îşi doreşte (să-mi construiască)
din vise o puşcărie!
Să
mă închidă-n trânsa cu multele-i lăcate!
Eu
însă am puterea să-ţi simt iubirea (încă) vie
Şi
să-ţi iubesc fiinţă, cum altfel nu se poate!
Refuz
ca Orizontul să-l văd după zăbrele,
Refuz
să cred, că nu avem o şansă,
Dar
cred (cu încăpăţânare) că-mi este scris în stele
Să-mi
fiu eu Căpitanul, ce-mi stă straşnic la ,,manșă’’.
(Atâta
timp cât) Lumina dimineţi îmi spală fața,
Iar
ochii-nlăcrimați, zâmbesc încă, în zori,
Se
poate vedea clar că-mi este dragă viaţa
Povestea
de iubire, îmi dă încă fiori!
Am
stralucirea-n suflet, n-o ţin după zăbrele
Iar
paşii mei sunt încă dârzi şi apăsaţi
Şi-n
zorii dimineţii dar şi-n amurg
sub
licărul de stele,
Ne
vrând ca să se lase de dor întemniţaţi!
Cu
tine fac din viaţa-mi numai vară
Şi
tot cu ţine făuresc un vis, un vis al meu!
Deşi
simt că aş vrea să plâng,
sub stropii grei ai ploii,
Privesc
către înalt şi văd un curcubeu!
Pe
tine te zăresc, zburând către înalturi,
Aşa
cum ciocârlia,-şi-înalță cântul său
Chiar
şi atunci când paşii grei
mi
se scufundă în înalte ierburi
Nu
uit să-nalț o rugă, spre Bunul Dumnezeu!
Căci
doar aşa un soare-mi mai răsare,
și îmi mai aminteşte, de ultimul sărut,
E
tot ce astăzi mă mai ţine-n viaţă...
Alături
de povestea din trecut!
Sărutul
şi trecutul, trezesc ades copilul,
Ce
stă ascuns de lume (în mine) tremurând!
Privindu-mă-n
oglindă şi văzându-mi chipul,
Mintea
îmi zămisleşte
imaginea
fetiţei, murmurând:
O
doamne ce-ai făcut cu mine?
Cu
acea fetiţă ce juca mai ieri şotronul!
Cu
timpul împreună ai uneltit,
Şi
ai schimbat la mine chipul, dar şi omul,
Ce
azi încearcă să se-ascundă, ispăşit,
După
un nor de praf ,,lăsat într-un galop’’ de-o limuzină!
Nici
caii, nici căruţa nu mai sunt,
Plecat-au
toate, rând pe rând, cu mine în lumină!
Cu
soarele alături, ce mă mână grăbit, spre asfinţit
Şi-un
temnicer alături, ce îşi cheamă-n ajutor s-o strajă,
Să
poată pune împreună, o pecete, pe trecut!
De
vreau s-au de nu vreau voi fi doar o nălucă,
Cu
amintiri şi deznădejdi nescrise,
Cu
floarea de salcâm ce s-a lipit la tâmplă
Ascunsă
sub vopseaua (pusă) pe părul de mătase!
Aşa
e viaţa asta, se stinge ca un fulger
Şi
zboară pe nevrute, ca fulgul de Păun!
Ajungem
undeva, ca demon s-au ca înger,
Dar
mă opresc aici (deşi) am multe să mai spun.
versuri,
Kessy
Ellys Nycollas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu