Nicolae Vălăreanu Sârbu
Lumini și umbre - eseu
Nu
știu câte lumini și umbre se succed, știu doar că sunt un om al luminii pe care
o absorb prin toți porii și ea îmi inundă sufletul încât acesta devine un flux
de bule cristaline care se ridică și împarte raze peste pământul din care
izvorăsc în fântâni apele fermecate ale gândului împlinit.
Cu
fiecare picătură pe care o beau mă împărtășesc în credința că totul vine
filtrat ca un nimb în care se nasc contururile visului ce urmăresc să
înfăptuiască îngemănarea cuvântului dăruit la început de creator pentru a
reflecta tot ce-i mai frumos și adevărat în modul de a trăi și spera, ca arta
lui să se apropie de perfecțiune.
Umbrele
uneori odihnitoare și răcoroase, dar și pline de neprevăzut și amenințare le
privesc cu detașare ca pe o stavilă în fața pornirii unei lumini prea
exuberante și vorace pentru propriile binefaceri. Iubirea mea le îmbrășișază
deopotrivă pentru substanța vie care se regenerează și diversifică natural, dar
nu le iartă nici pentru efectele uneori dezastruoase cînd nu se găsesc
mijloacele de prevenire și înlăturare a lor.
Lumini
și umbre se regăsesc în fiecare activitate umană, în fiecare credință și
timp.Totul este să domnească echilibrul dintre ele și fiecare să se manifeste
mai mult prin pozitivismul său. Nicio nefericire a cuiva nu mă poate decât
întrista și orice rugă cu lacrimi aprinse în fața altarului Dumnezeului nostru
mă liniștește. Îngenunchez cu rugăminți fierbinți pentru izbăvirea de focul
ghenei, ori de umbra morții. Și care umbră e mai sumbră decât cea a morții în
momente de cumpănă pentru existența ta ca ființă gânditoare dotată cu resurse
de credință în propria reușită și izbăvire la lumină ca pasărea Phoenix în
zbor. Merg mai departe cu toată încrederea că cineva mă dirijează pe drumul cel
adevărat cu simțiri și fapte pe măsura aspirațiilor celor care mi-au dat viață
și m-au crescut și educat. Societatea cu hățișurile ei la tot pasul mă poate
rătăci oricând dacă nu exersez voința de a fi stăpân și liber pe destinul hărăzit.
În mine orice rană dobândită din greșală e un mod al voinței fructificată în
lupta pentru vindecare. Iubirea e o formă de sănătate a sufletului pentru
aproapele meu, o manifestare a trăirii în inima celuilalt cu care mă însoțesc
în zidirea frumosului acestei vieți dătătoare de împliniri. Cred că lumina
cuvântului e și ea un mod de al asocia și îmbrăca cu tăcerea și pioșenia
cuvenită, în hainele vorbelor alese cu miez de înțelegere plăcută semenilor.
Mirosul
pâinii dătătoare de siguranță îl simți din adierea vântului peste lanurile
câmpiei, din ierburile coapte și din livezile cu pomi ale căror fructe îți
oferă în anotimpurile nuntirii lor prinosul realizării și al bucuriei. Munții
tac și privesc cu semeție depărtările, îți oferă întotdeauna încrederea curăției
înălțimilor de gând și faptă, aerul acela ozonat în care te simți purificat de
toate relele lumii. Lumini și umbre se regăsesc în fiecare dintre noi, deaceea
e necesară măsura și echilibrul care le face dătătoare de speranță și îndeamnă
la permanentă căutare în resorturile intime pentru cultivarea înțelepciunii. Ce
frumos este când se spune despre un om că este luminat și nu prea când stă în
umbra altuia. Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor
copaci nu crește nimic).” spunea Brâncuși.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu