EMANOIL AMUZESCU - ROMÂNIA - GRUPAJ DE VERSURI, PRIMĂ APARIȚIE

BUCUREȘTIUL SUBTERAN

În stația MILITARI

Nu se mai face armata

De ce că să mai fie tari?

NATO-a terminat-o gata

Stația PĂCII tot așteaptă

Să ne revenim în fine

Ura dintre noi nedreaptă...

...Vrem că să ne fie bine!

La stația VICTORIEI,

TFL-iștii tot așteaptă

Semne de la soroșei

,,Jos Guvernul  ,,de pe "treaptă"

Vine UNIVERSITATEA

Când studenții erau fruntea

Acum când primează banul,

Beizadele, bani cu toptanul

EROII REVOLUȚIEI

...Unii care-și plâng copiii

Alții beneficiază

Bani să iasă, ce contează

IZVOR al tămăduirii

Pământului strămoșesc

...Ne-am uitat pân' și eroii

Neamului cel românesc

Stația UNIRII vine,

Ce-o ofertă-n '59,

Cuza Alexandru Ioane

Este cu ,,Ocaua-i nouă"

Ajungem la TIMPURI NOI

Din '90 se așteaptă

Să fim popor stăpâni pe noi

România, te deșteaptă!

Cu Petre Roman s-au unit

Timpuri Noi și-Uzine Grele

Și totul a redevenit

O Cacialma! Doar timpuri grele!

OBOR: Fermele de porci acum,

Au intrat în faliment...

Ei poartă acum costum,

Și-i găsești în Parlament

PIAȚA MUNCII tinerească,

Vine ce-o ofertă surdă

Unii vor ca să muncească,

Alții nici nu vor s-audă!

Urmează GARA de NORD

Coboară și urcă destine

Pe peron e-un vagabond

Ce se pierde în mulțime

De ce-am mai făcut Metrou

Că să cheltuim ,,lumina"?

Ceaușescu bată-l vină

Bucureștiul e-un ghetou.

ÎN ABIS

Începutul lumii spune,

De Big-Bang-ul cel de vis

Când răsare și apune

Viața noastră din abis

            

Din pântec venim pe lume,

Totul în viață e prescris.

Ne luptăm pentr-un renume

                            În abis

Fericire a-și trecătoare,

Dacă iubirii i-ai promis

Frumuseți amăgitoare

                          În abis

Toți suntem datori c-o moarte,

Viața e un compromis

Și plecăm ușor în noapte

                         În abis

Răul și binele pe cruce,

Lui Dumnezeu noi i-am promis:

Poruncile nu le vom duce

                         În abis

Omul în comă profundă

Din Purgatoriu-n Paradis

O să-l vezi cum se cufundă

                         În abis

Părăsim această lume,

Cu păcatul interzis.

Plecăm goi și fără nume

                         În abis

Dacă este viața de apoi,

În Constelația Osiris,

Praf de stele suntem noi

                         În abis

Monu

AURELIA GUSANU - REPUBLICA MOLDOVA - GRUPAJ DE VERSURI , PRIMĂ APARIȚIE

Revenire

 Îți dau inima în palmă

 Rece și însângerată,

Cicatricile de armă,

Poart-o lacrimă-nghețată.

Tu cu-o șoaptă o-nvelește,

Cu suflarea o dezgheață,

 Primăvara ta-mi trezește,

Mugurașul mort la viață.

de pieptul tău fierbinte

Cu iubire o lipește,

Vei simti cum ea cuminte

 Pentru tine înflorește.

Contopite-ntr-o bătaie,

Inimile învăpăiate,

Vor lăsa pe cer în ploaie,

 Luminițe colorate.

 Inimă călătoare

Lasă-mă să intru în sufletul tău,

 Auzi bătaia? Sunt la a ta ușă,

 E atâta iarnă în trupul meu,

 Și lupi-mi urlă-n vatra de cenușă.

 Primește-mă cu dor în al tău cald,

 Topește frigul din al meu trecut,

Fă-mi clipele o oaza de smarald,

Și-ți voi plăti venirea c-un sărut.

 Să nu mă lași de dor să nu mai fiu,

Chiar dacă vreau, crezând că-i bine,

 Fă să-nțeleg că singur ești pustiu,

Și plânsu-i haina care-ți vine.

 Să știu că tu ești răsăritul meu,

 Că ești lumina mea în noapte

Tu adu-mi primăvara ca un zeu

Și am să-ți fiu, până la moarte.

Și poveștile dor

 Mi-ai spus să închid ochii, să te simt...

 Și i-am închis .

M-am dezbrăcat de timp și spațiu.

 Am rămas goală purtată-n univers.

Inima ghemuită în piept era nemișcată.

 Apoi a început să palpite ca un fluturaș speriat,

 ca o scânteie în cenușă.

Așteptam atingerea buzelor tale însetate,

flămânde și învăpăiate.

Le simteam conturul pecetluit în trandafiri

pe trupul învăluit de fiori.

E ca și cum marea atinge țărmul,

ca și ploaia care adapă arșița pustiului.

Scânteile inimii nasc artificii.

 Inima e un clopot mut,

 al cărui dangănit doare,

dar asurzitor de dulce.

Am strâns ochii.

Tare, tare să nu scap clipa.

 Pleoapele tresar.

Așteptarea doare.

Absența ta doare.

 Doare ...povestea!

Mihail coandă - România - FLACĂRA VIEȚII

Flacăra vieții


Copil fiind, ca mai toți copii acelor timpuri, activitatea zilnică se rezuma la a merge cu vitele la pășune, ne adunam mulți copii, aproape toți din sat aveau vaci, oi sau capre. Fiecare zi era pentru noi o sărbătoare, nu o corvoadă, era momentul nostru de libertate. Da, așa simțeam noi libertatea, atunci. Mai mereu eram însoțiți de câte un bătrân. Pentru mine, unul dintre acei bătrâni a rămas o amintire plăcută, l-am privit ca pe cel mai mare învățat, câți alții am mai cunoscut în viața mea, nu a fost atât de învățat ca el. Om trecut prin război, prin greutățile vieții, era o enciclopedie, mie mi-a fost dat să-l răsfoiesc, păcat că timpul nu m-a lăsat să-l citesc tot.
Îl chema IONIȚĂ NISTORAN.
El a fost primul meu dascăl, dascălul copilăriei mele, omul care mi-a așezat cuvintele, cu ochii lui calzi, direct în suflet. Lui trebuie să îi multumesc că mi-a dăruit "boala cunoașterii", nevoia zilnică de a ști mai mult.
Nu trebuia să-l întrebăm nimic, cu glasul blând, ne chema în jurul lui și începea să povestească câte ceva, cele mai multe erau poveștile vieții lui, multe din război, dar și altele încă necunoscute nouă, picii care abia bungheam literele.
Eram fascinat, abia așteptam să se lumineze de o nouă zi, ca să îl reîntâlnesc. Am crescut cu aceste povești, cu glasul lui, mi-l amintesc și acum, un om înăltuț, slab, te așteptai să-l doboare vântul, dar era atât bine înfipt în pământ.
Să fi avut 10-11 ani când i-am pus o întrebare nevinovată:
"Nea Ioniță, cum e viața?"
M-a privit preț de câteva secunde, mă uitam la buzele lui, nu-mi luam ochii de acolo, așteptăm să se miște ca să aflu răspunsul, el se uita în ochii mei de copil, să caute locul de unde au izvorât cuvintele, era o întrebare neobișnuită pentru vârsta mea, nici azi nu știu cum s-a născut, de ce am rostit-o.
S-a căutat în buzunare, de unde a scos o cutie cu chibrituri. Era toamnă, nu ne lipsea din buzunar, adunam coceni uscați și făceam foc ca să ne încălzim, ajungeam acasă mirosind a fum de cocean, dar cu sufletul plin de copilărie.
Îl priveam nedumerit. A scos un chibrit și l-a aprins. Îl ținea vertical între degetele slabe, bătătorite de muncă, le simțeam așa când mă mângâia pe creștetul capului, când rostea din când în când un bravo, era premiul meu la un răspuns corect, la întrebările lui. Cu el am învățat adunarea, înmulțirea, geografia, dar și istoria, cu el și cu mama, ea, cea mai mare minune din viața mea, cu nimic mai prejos decât nea Ioniță.
Priveam flacăra fără să înțeleg nimic.
Dupa ce a ars, a aprins alt chibrit, pe care l-a ținut de data asta orizontal.
M-a pus să repet eu operațiunea, am făcut-o fără să întreb, de ce, mi-a spus doar să privesc mereu flacăra.
Am constatat ca unul a ars mai încet, altul mai repede, cu o flacără mai mare, altceva nimic. În mintea de copil erau o mie de întrebări, nu pătrundem în profunzimea exemplului, nici nu aveam cum la 11 ani.
M-a privit, cu un zâmbet parcă șters în coltul gurii, vedea că mă frământ, apoi mi-a zis:
Asta e viața, nene, o să înțelegi când ai să crești.
Am crescut, în fiecare zi aveam în gând cuvintele lui, dovadă că astăzi scriu aceste rânduri în memoria acestui minunat OM.
Am încercat să-mi trăiesc viața cum a ars primul chibrit, mai mult sau mai puțin, am reușit, dar de cele mai multe ori, am fost o flacără puternică, ca al doilea...

Kessy Ellys Nycollas - România - Poate crezi!

POATE CREZI!
(dialog cu sufletul tău)

Poate tu crezi că eu nu te iubesc

De aceia tac și nu-ți vorbesc!

Dar de unde atâtea vorbe ticluite

De unde atâta pastel să te pictez

(exact așa cum mi te imaginez?)

De unde atâția ochi să te citească?

De unde atâte gânduri,

vise, să-ți vorbeasca?

Aș vrea și eu să pot,

să-mi fie mai ușor

Dar știi și tu  iubire,

că nu pot fi în stare

…sunt doar o biată muritoare!

Oftez adânc stând pe un mal

Și aștept să te aducă, fiecare val

De pe întinsul mării zbuciumate

Să-mi fii LUCEAFĂR viu,

în fiecare noapte!

În păr să porți  cununi de aștri

In ochi un infinit de nori albaștrii

Părul să îți miroasă a flori de crin

Iar sufletul să-ți fie cald, senin…

Aș vrea să te sculptez,

dacă aș putea

Și stâlp de rezistență te-aș fixa

În tocul ușii la intrare

Să-mi luminezi cărarea la plecare

Să-mi strălucești când pe-nserat revin

Să-mi fii mereu rază de soare…

Cu roua lacrimilor tale să-mi speli fața

Când însetată de dorinte îmi arde, dimineața…

Atunci când plânsul meu îți răscolește viața

Vrând să îți spună, tot ce-ar fi  de spus

Dar ne putând s-o facă, de suspin și plâns…

Pentru că totul este  un vis, dus…

                                           15092018 / Petroșani

Kessy Ellys Nycollas - România - IUBEȘTE CU BUCURIE TOT CE ESTE BUN, FRUMOS ȘI SFÎNT!

Aleg să fiu iubire!

IUBEȘTE CU BUCURIE TOT CE ESTE BUN, FRUMOS ȘI SFÎNT!
       (dialog cu sufletul tău)

      Sinceră să fiu, încă te mai iubesc, dar într-un mod diferit.

      Da, uneori se mai întâmplă să-mi amintesc când ne-am întâlnit prima dată, când te-am văzut pentru prima oară zâmbind, ne plimbam haihui pe străzile din orașul meu, căutând un local liniștit unde să ne putem povesti, tot te aveam de povestit, că doar pentru asta erai venit,să cunoști în realitate omul care te fascina virtual sau telephonic, Îmi mai amintesc și acum cum ne țineam de mână!

         Îmi amintesc și de primul nostru sărut.Ciudat, dar atât de dulce…

        Au trecut anii, iar acum ne petrecem serile într-un mod diferit.

     Eu sunt mereu ocupată cu munca în redacție dar și cu cea de creație, iar tu ai devenit neinteresat de faptul că mai exist, pe undeva prin acest Univers! Lucrurile s-au înrăutățit: programele noastre de lucru se pare că nu ne mai lasă timp nici măcare să ne auzim telefonic.

     Mă simt părăsită! Ce ciudat! Păi de ce mă simt părasită când noi nici nu am fost niciodată împreună? 

     Da! Pentru că totul a ieșit așa cum nu ar fi trebuit. Chiar dacă am știut că ne vom despărți, nu a fost deloc ușor să înfrunt această situație. Am încercat să îmbunătățim relația, dar cu cât mai mult ne forțam să fim fericiți, cu atât mai multă durere ne provocam.

     Acum se pare că sunt aproape în regulă. Mi-au trebuit aproape șase ani pentru a înțelege diferența dintre a fi îndrăgostită de tine și a te iubi iar această despărțire mi-a demonstrat că  am mai avut multe de învățat.

     Sunt unua dintre acele romantice incurabile care poate să creadă că atâta timp cât există iubire, totul va fi bine.

     Au fost zile în care încă așteptam mesajele tale, îți verificam paginile de pe rețelele de socializare și mă uitam la pozele noastre. Puține poze, multe amintiri!

    Societatea preamărește bărbații , spunând despre ei că sunt sexul puternic și că ei nu au emoții.Eu am înțeles că totuși, nici ție nu ți-a fost prea ok!

     Au mai fost momente în care chiar îmi doream să mai  fim din nou împreună.

     Mi-au trebuit aproape trei ani să înțeleg că totul s-a terminat. Poate  că ce se spune este adevărat,  cum că dragostea durează trei ani dar și vindecarea rănilor de după tot cam atât și că  te vei trezei într-o dimineață și vei  spune: ăn sfârșit! Astăzi totul pare să fie ceva mai bine.

     Nu mai există atâta  suferință și nici nopți nedormite. Pot spune că, în sfârșit, am acceptat și am reușit să trec peste situație. Asta până în momentul în care neam revedea, fii sigur!

Am reușit să îmi  constuiesc  o viață nouă, fără tine și pot spune că sunt fericită. Mi-a trebuit o perioadă bună de timp pentru a reuși să îți creez un spațiu doar al tău, undeva în trecut! Am avut nevoie de aproximativ doi  ani pentru a scăpa de gândurile dureroase, de visele care mă urmăreau pas cu pas și nu îmi dădeau voie să te uit.

                                                             

Sincer, aș minți dacă aș spune că nu te mai  iubesc, dar, probabil  că nu mai sunt și  îndrăgostită de tine. A iubi cred că este mult mai simplu. Și Dumnezeu ne iubește dar nu dorește să ne vadă tot timpul, sa îl vede, să ne atingem și să ne îmbrățișăm fizic…

Ne iubește și atăt.

Se spune că, atunci când te îndrăgostești, apar dorințele: de a te atinge, de a te îmbrățișa și săruta, de a foace dragoste, apoi este posibil să  îți treacă repede datorită unor nepotriviri sau poți să nu te mai vindeci niciodată, indiferent ce ai face, cu cine ai fi, să nu poți trăi realitatea relație ci întotdeauna sufletul să te poarte acolo. Acolo în locul în care a rămas pentru totdeauna. Legăturile între două suflete se vor schimba radical după infăptuirea primului contact fizic. În acele câteva clipe se pot creia legături care nu îți vor mai da voie niciodată să fii persoana dinaintea momentului, întâmplării!

     Eu sunt una din ființele căreia nu i-a mai trecut.  Pur și simplu, am început să te iubesc altfel.

    Te iubesc necondiționat pentru faptul că, într-un punct de cotitură, al vieții mele, ai fost cea mai importantă persoană, timp de șapte  ani (de 2920 de zile)! Îți poți imagina cum este să porți ceva în suflet, timp de 2920 de zile și tot atâtea nopți? Să simți că este acolo cu fiecare repirație? Și sfârșitul încă nu este aici. Întotdeauna vei avea rezervat un loc special în viața mea.

    Nu am încetat să mai sper că viața mai are încă rezervate moment în care să mai putem fi împreună. Am încetat însă să  mai fac săpături în trecut. Am găsit diverse modalități de a putea fi mai bună. Am reușit să accept că nu putem avea un viitor împreună. Acum fiecate își are viața lui în care ambii suntem fericiți și cred că despărțirea noastră s-a produs din anumite motive. Am avut drumuri separate dar și locuri separate însă distant poate face ca două mâini să nu se poată atinge, doua trupuri să nu se poată îmbrațișa dar niciodată nu va putea împiedica doua suflete să se dorească și să se iubească!

ATENȚIE!

 Când iubești pe cineva cu adevărat, nu vei înceta niciodată să o faci. Eu încă te mai iubesc, dar nu o fac ca înainte, pentru că nu mai sunt îndrăgostit de tine.

TE IUBESC ȘI ATÂT!

DE CE?      

Nu mă întreba! Nu voi putea să dau un răspuns.Este o întrebare pe care și eu mi-am pus-o în nenumărate și diverse situații.

De ce scriu toate acestea?

Pentru că am obosit  să văd cum toată lumea se ascunde în spatele unor măşti făcându-și declarații cu subînțeles, fără nici o adresă exactă. Eu îmi doresc să fiu cât se poate de transparentă şi să nu mă apropii cu alte intenţii sentimentale sau fizice de o persoană căreia să îi produc traume psihice.

    Am învățat foarte bine să facem declarații ,, cu ochiii închiși’’. Nu avem libertatea de a ne exprima sentimentele de teama de a nu fi criticați!

    De cine vă temeți dragi ființe? De teama cui nu vă puteți exprima liber,  direct, deschis, iubirea?

    Acest sentiment numit iubire vine de la Dumnezeu. Noi, fiecare ființă în parte, suntem parte din acest întreg UNIVERSAL denumit atăt de frumos: IUBIRE!

    Teama tuturor vine din confuzie! Acea confuzie a iubirii cu îndrăgostirea cu atracția. Nimic nu este înterzis. Totul este creiat de mintea umană. Atăta timp căt suntem ființe sexuale, de ce vă temeți să vă declarați atracția față de cineva? Atracțiile nu sunt întâmplătoare. Acolo intervin sufletele, care caută neîncetat alte suflete, pierdute de-a lungul existențelor anterioare. Sufletele care se atrag fac parte din familia de fulete care dorește neîncetat reîntregirea.

    Cei ce se atrag pot fi din grade de rudenie diferite. In alte vieții au fost mama și fiu, acum pot fi iubiți. Nimeni nu știe nimic chiar și atunci când cineva pretinde că știe .

    Mi-aș dori nespus să nu mai existe gânduri ascunse a unora față de alții. Nu vă puteți da sema cât de bine se poate simți sufletul, cât de ușoară ar fi viața, dacă am renunța să cărăm în suflete poveri greu de dus.

    Încercați să fiți deschiși și sinceri și o să descoperiți ce mare adevăr spun eu acum și aici.

”Primiţi tot adevărul, chiar dacă uneori ar combate orgoliul vostru.  Faceţi dreptate tuturor, oricare ar fi interesul vostru! Iubiţi cu bucurie tot ce e bun,  frumos şi sfânt,  oricare ar fi fiinţa la care am găsi aceste însuşiri.”