este perfectă!
(dialog cu sufletul tău)
Am învățat să nu mă mai tem de singurătate. De
fapt , de la o vreme nu prea mă mai tem de nimic din ceea ce mi-ar putea
face rău oamenii din jur. Acei oamenii la care eu ţin atât de mult. În general ei sunt aceia
care te lovesc cel mai tare în suflet, deoarece
ei ajung să îți cunoască toate punctele vulnerabile, toate slăbiciunile, toate
fricile, toate temerile, toate bucuriile
dar și necazurile.
Oamenii, în
general nu suportă să te vadă fericit! Încep să facă scenarii despre tine și
fericirea ta de parcă la tine ar dura fericirea o veșnicie, în timp ce la ei
doar un timp!
Dar nu mă mai tem și
nu mă mai deranjează nimic. Nici măcar indiferenţa lor rece care, până acum
puţin timp, îmi îngheţa și bloca sufletul și respirația, lăsându-mi fiori reci în măduva coloanei vertebrale dar
mai ales în suflet. Nici de loviturile greu de suportat, pentru suflet, nu mă
mai tem.
Am învățat să
ocolesc oamenii care stau ca niște șacali, la pîndă, pregătiți să devoreze fără
milă tot ce le apare în cale. Am învăţat să mă ridic singură, după fiecare
căzătură, am învăţat să îmi oblojesc rănile fiecarei lovituri…
Știu că pot să am
mai multă încredere în mine, că sunt o femeie puternică și că nu trebuie să am
așteptări de la cei din jurul meu pentru
că, de fiecare data, la greu, chiar și cei dragi aleg să plece… Şi tocmai, de asta nu mă mai tem de
nimic.
Am descoperit că
sunt puternică și că pot să fac față oricăror împrejurari, singură. Nu mă mai
tem de singurătate și nu o mai percep ca fiind cea mai grea povară pentru suflet. Pentru mine, în
multe șituații s-a dovedit a fi cel mai
bun medicament, cel mai bun pansament.
Trăind în singurătate, poate fi cea mai buna modalitate prin care te poţi regăsi pe tine
însăţi. Ce rost are să te temi de singurătate?Ai nevoie doar să îi dai timpului timp în care sufletul să se obişnuiască cu ideea că
trebuie să se descurce singur, la fel ca de altfel, de fiecare dată.
Unori chiar am
nevoie să fiu singură, să mă odihnesc, să mă regăsesc, să îmi ascult sufletul
și să îl înțeleg. Avem nevoie să îi descopăr nuditatea sufletului şi să îl privesc, așa gol, în
oglindă, bucurândumă de rezistența sa în fața
loviturilor primite chiar de la cei pe care cândva i-am iubit cel mai mult.
Avem nevoie să conştientizăm că e normal să ne
doară, că e normal să plângem, să suspinăm şi să oftăm… Avem nevoie să
înţelegem că uneori e foarte bine să fim singuri. Avem nevoie să nu ne mai
temem de durerea sufletului. Într-un final va trece la fel cum a venit şi în
urmă nu va lăsa un suflet urât, ci unul mult mai frumos, mai puternic și mai
dornic de viață.
Te invit în liniștea singuratații mele!
P.S. Ești singurul acceptat! ... chiar dacă stiu ce furtună se va isca la plecare ta, dar este furtuna care mă trezește la viață!
15092018 / Petroșani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu