Kessy Ellys Nycollas - România - Dialog cu sufletul tau!

DIALOG CU SUFLETUL TĂU

1.

Te așteptam și ai simțit

Că sufletul te cheamă!

Nici nu știai dacă exist

Și te-încerca o teamă!

În suflet îți plângeam de mult

Mă auzeai, știu bine!

Dar nu credeai că într-o zi

În braţe te voi ține!

 2.

Nimic nu se întâmplă, la-ntâmplare

Totul se-ntâmplă la momentul potrivit

Când drumul, timpului îi dă -întâlnire

Iar gândurile într-un loc (comun) s-au întâlnit!

Trupul și sufletele noastre și-au dat mâna

În gânduri, fără a ne avertiza

M-am îmbrăcat şi am ieșit pe ușă...

Habar n-aveam ce va urma!

În grabă am luat cu mine

Un dar ce-l pregătise - m pentru tine!

(mai de mult)

Să nu mă-ntrebi ce am gândit,

Iți pot răspunde eu, acum, NIMIC!

(Nu am realizat că ceasul întâlnirii a sosit!)

3.

Mă tulbură această întâmplare

Mintea își pune încă multe întrebări:

Această întâlnire pare - întâmplătoare?

NU! Este răspuns la gânduri şi visări!

4.

Nu am venit să-mi spui că sunt frumoasă

(deși ai spus-o și îți mulţumesc)

Mi-au spus-o și alţii, înaintea ta

Dar pentru mine faptele vorbesc.

De vorbe (e plin podul) și-ar durea...

Nu mă-ntreba nici ce-mi doresc

Cu siguranță că voi ezita

Sau poate, asta ar face să te amăgesc

Și nu știu, sincer, de te-ar încânta!

5.

N-ai comandat un ceai, ci o cafea

Și am schimbat în grabă o vorbă, două (iscusiți)

Tu m-ai sorbit din ochi și mi-ai şoptit:

Mi-ești tare dragă! Vrei să fiim iubiți?

Privindu-te atentă am tăcut!

Am amânat răspunsul pentru o altă întâlnire...

Voi aștepta cuminte semnul de la tine

Deși sunt conştientă ca timpul e trecut!...

6.

Mi-ai recitat din cartea cu suspine

Poeme scrise pentru altcineva, cândva!

Le-ai scris atunci când nu-ți era prea bine

Iar sufletu-ți dorea ceva!...

7.

Te-am strâns la pieptul meu, pe negândite

La pieptul tău m-am cuibărit, pentru o clipă...

Tu mi-ai răspuns la îmbrățișare, cu un dor fierbinte!

Nu știu de te-ai gândit că totul este-n pripă

S-au întâlnirea te-a lăsat fără cuvinte!..

Un trubadur rebel a început să cânte

Strigând că aer nu mai are

Fiindcă-l prinsese -m între trupurile noaste

Când sufletele, euforic, dansau goale!

8.

Aș fi avut să-ți spun atât de multe

Chiar dacă, în viața ta, lei fii mai auzit!

Am preferat să sorb un ceai de fructe

Și să îți mulţumesc că ai venit!

9.

Tu m-ai privit încă o dată, lung

Și ce doream să spun, părea că ai ghicit!

Din suflet străbătea un țipăt sufocat, prelung...

Parcă vroiai întreaga lume, acum, să știe

Că în sfârşit...

Ai întâlnit

Sufletu- acela pe care toată viața l-ai iubit!

Fără să știi daca există cu adevărat, pe acest pămînt

S-au doar imaginația -ți bolnavă la ,,clădit’’

10.

Eu m-am scuzat și - am vrut să pleca în grabă

Tu cu un gest, plecarea mi-ai oprit!

Luându - mă în brațe, strângându-mă la piept,

Apropiindu-te de mine mi-ai șoptit:

- Mă bucur așa mult de aceste câteva minute

Și de această zi în care mi le-ai dăruit

Să ştii că ai sorbit un ceai de fructe,

 Pe care, eu l-am îndulcit

Cu prea prinosul de iubire ce îl port

În sufletul ce te-a dorit!

Apoi în grabă, pe neaşteptate,

Pe buze, mi-ai lăsat sărutul tău,

 Focul din suflet, ce părea, de-o vreme, stins

Acuma arde!

Dar îți declar: nu-mi pare rău!

Iar martor, îmi e Bunul Dumnezeu!

11.

În ochii tăi citesc o bucurie!

O ştiu doar eu și nimeni alta nu o înțelege.

Chiar dacă-n toamna vieții tâmpla-i brumărie,

Iubirea n-are vârstă și nici lege!

În ochii tăi văd cerul plin de nori

Pe pleoape stropii brumei a căzut

Privindu-te atentă -mi dai fiori

Și-ți simt iubirea cum nu aș fi vrut!

Credeam că toamna vieții mi-a răpit,

O dat’ cu anii tineri, frumusețea!

Că pașii grei mă poartă către asfinţit

Și că-am rămas doar cu tristeţea!

Că nimeni nu își mai dorește,

Azi ochii triști să îmi revadă.

În urmă oarecine nu îmi mai privește

... așteaptă doar cortina -ncet să cadă!

Dar iată că sfârșitul n-a sosit,

Tu ai venit să-mi spui că se mai poate!

Să reaprinzi iar foc din jar mocnit,

În sufletul ce te iubește peste poate...

Aș vrea să-mi fii la infinit

Și împreună să plecăm la stele

Să fim povestea ce, încă, nu s-a povestit

Scrisă în catastif, cu vorbe, grele!’’

Îmi ești, îți sunt și ne e bine,

De parcă suntem singuri pe pământ!

Când mă trezesc și sunt cu tine,

Mă simt legată fără legământ...

12.

Sunt vinovată fiindcă te iubesc?

Cum sincer nu credeam că se mai poate!

Iar visu -acesta aș vrea să îl trăiesc

Fără regrete, pân la moarte.

Să te ascund în zilele ce vin

Unde nici moartea să nu știe

Să uiți durere și suspin

Să-mi fii doar muză-n poezie!

13.

Te cuibăresc în patul meu de stele

Venitai când spuneam că nu mai am nimic

Te simt icoana sfântă a vieții mele

Eternitatea toată la picioare-ți pun...

și simt că ai mai merita, în plus, încă un pic!...

Ești fiecare vers de poezie

Căci fără tine, cartea asta nu ar fi

Cu litere de aur scrisă, să se știe

Că tu ești soarele din fiecare zi!

14.

Ești norul desenat pe-o coala de hârtie

Din care plouă peste mine sentimente

Ce face sufletul să-mi cănte o simfonie

Să uit de căutări și de regrete...

Ești noaptea care-mi naște visul

În care suntem împreună

Ești ziua care –mi scrie versul

Iubirii acesteia din urmă!

Ești lună, soare, noapte și lumină

Ești cea dintâi iubire dar și cea din urmă

Ce mă călăuzește fără vină

Pe drumul greu al vieții, albit de brumă!

15.

Iubitul meu! Suflet divin!

La tine vin să mă închin

Din ochii ruginii ,de toamnă

Îmi pică o lacrimă sub geană!

Născutai dintr-un val de mare

Iubirea care azi mă doare

Căci nesfârșitul dintre noi

Ne lasă pustiiți și goi...

Ofranda vie, al tău trup

Mi-a fost pe frunzele de nuc

În nopti târzii sub clar de lună

Cand te-am iubit ca o nebună...

Si tu la fel m-ai răsplătit

Iar sufletul mi-ai pustiit

Plecând cu dragostea și dorul

Luându-mi liniștea și somnul...

08092018 / Petroșani

( textul face parte din noul volum: Dialog cu sufletul tau)