DIALOG
CU SUFLETUL TĂU
1.
Te așteptam și ai simțit
Că sufletul te cheamă!
Nici nu știai dacă exist
Și te-încerca o teamă!
În suflet îți plângeam de mult
Mă auzeai, știu bine!
Dar nu credeai că într-o zi
În braţe te voi ține!
2.
Nimic nu se întâmplă,
la-ntâmplare
Totul se-ntâmplă la momentul
potrivit
Când drumul, timpului îi dă
-întâlnire
Iar gândurile într-un loc (comun)
s-au întâlnit!
Trupul și sufletele noastre și-au
dat mâna
În gânduri, fără a ne avertiza
M-am îmbrăcat şi am ieșit pe
ușă...
Habar n-aveam ce va urma!
În grabă am luat cu mine
Un dar ce-l pregătise
- m pentru tine!
(mai de mult)
Să nu mă-ntrebi ce am gândit,
Iți pot răspunde eu, acum, NIMIC!
(Nu am realizat că ceasul întâlnirii
a sosit!)
3.
Mă tulbură această întâmplare
Mintea își pune încă multe
întrebări:
Această întâlnire pare -
întâmplătoare?
NU! Este răspuns la gânduri şi
visări!
4.
Nu am venit să-mi spui că sunt
frumoasă
(deși ai spus-o și îți mulţumesc)
Mi-au spus-o și alţii, înaintea
ta
Dar pentru mine faptele vorbesc.
De vorbe (e plin podul) și-ar
durea...
Nu mă-ntreba nici ce-mi doresc
Cu siguranță că voi ezita
Sau poate, asta ar face să te
amăgesc
Și nu știu, sincer, de te-ar
încânta!
5.
N-ai comandat un ceai, ci o cafea
Și am schimbat în grabă o vorbă,
două (iscusiți)
Tu m-ai sorbit din ochi și mi-ai
şoptit:
Mi-ești tare dragă! Vrei să fiim
iubiți?
Privindu-te atentă am tăcut!
Am amânat răspunsul pentru o altă
întâlnire...
Voi aștepta cuminte semnul de la
tine
Deși sunt conştientă ca timpul e
trecut!...
6.
Mi-ai recitat din cartea cu
suspine
Poeme scrise pentru altcineva,
cândva!
Le-ai scris atunci când nu-ți era
prea bine
Iar sufletu-ți dorea ceva!...
7.
Te-am strâns la pieptul meu, pe
negândite
La pieptul tău m-am cuibărit,
pentru o clipă...
Tu mi-ai răspuns la îmbrățișare,
cu un dor fierbinte!
Nu știu de te-ai gândit că totul
este-n pripă
S-au întâlnirea te-a lăsat fără
cuvinte!..
Un trubadur rebel a început să
cânte
Strigând că aer nu mai are
Fiindcă-l prinsese -m între
trupurile noaste
Când sufletele, euforic, dansau
goale!
8.
Aș fi avut să-ți spun atât de
multe
Chiar dacă, în viața ta, lei fii
mai auzit!
Am preferat să sorb un ceai de
fructe
Și să îți
mulţumesc că ai venit!
9.
Tu m-ai privit încă o dată, lung
Și ce doream să spun, părea că ai
ghicit!
Din suflet străbătea un țipăt
sufocat, prelung...
Parcă vroiai întreaga lume, acum,
să știe
Că în sfârşit...
Ai întâlnit
Sufletu- acela pe care toată
viața l-ai iubit!
Fără să știi daca există cu
adevărat, pe acest pămînt
S-au doar imaginația -ți bolnavă
la ,,clădit’’
10.
Eu m-am scuzat și -
am vrut să pleca în grabă
Tu cu un gest, plecarea mi-ai
oprit!
Apropiindu-te de mine mi-ai
șoptit:
- Mă bucur așa mult de aceste
câteva minute
Și de această zi în care mi le-ai
dăruit
Să ştii că
ai sorbit un ceai de fructe,
Pe care, eu l-am îndulcit
Cu prea prinosul de iubire ce îl
port
În sufletul ce te-a dorit!
Apoi în grabă, pe neaşteptate,
Pe buze, mi-ai lăsat sărutul tău,
Acuma arde!
Dar îți declar: nu-mi pare rău!
Iar martor, îmi e Bunul Dumnezeu!
11.
În ochii tăi citesc o bucurie!
O ştiu doar eu și nimeni alta nu
o înțelege.
Chiar dacă-n toamna vieții
tâmpla-i brumărie,
Iubirea n-are vârstă
și nici lege!
În ochii tăi văd cerul plin de
nori
Pe pleoape stropii brumei a căzut
Privindu-te atentă -mi dai fiori
Și-ți simt iubirea cum nu aș fi
vrut!
Credeam că toamna vieții mi-a
răpit,
O dat’ cu anii tineri, frumusețea!
Că pașii grei mă poartă către
asfinţit
Și că-am rămas doar cu tristeţea!
Că nimeni nu își mai dorește,
Azi ochii triști să îmi revadă.
În urmă oarecine nu îmi mai
privește
... așteaptă doar cortina -ncet
să cadă!
Dar iată că sfârșitul n-a sosit,
Tu ai venit să-mi spui că se mai
poate!
Să reaprinzi iar foc din jar
mocnit,
În sufletul ce te iubește peste
poate...
Aș vrea să-mi fii la infinit
Și împreună să plecăm la stele
Să fim povestea ce, încă, nu s-a
povestit
Scrisă în catastif, cu vorbe,
grele!’’
Îmi ești, îți sunt și ne e bine,
De parcă suntem singuri pe pământ!
Când mă trezesc și sunt cu tine,
Mă simt legată fără legământ...
12.
Sunt vinovată fiindcă te iubesc?
Cum sincer nu credeam că se mai poate!
Iar visu -acesta aș vrea să îl trăiesc
Fără regrete, pân la moarte.
Să te ascund în zilele ce vin
Unde nici moartea să nu știe
Să uiți durere și suspin
Să-mi fii doar muză-n poezie!
13.
Te cuibăresc în patul meu de stele
Venitai când spuneam că nu mai am nimic
Te simt icoana sfântă a vieții mele
Eternitatea toată la picioare-ți pun...
și simt că ai mai merita, în plus, încă un pic!...
Ești fiecare vers de poezie
Căci fără tine, cartea asta nu ar fi
Cu litere de aur scrisă, să se știe
Că tu ești soarele din fiecare zi!
14.
Ești norul desenat pe-o coala de hârtie
Din care plouă peste mine sentimente
Ce face sufletul să-mi cănte o simfonie
Să uit de căutări și de regrete...
Ești noaptea care-mi naște visul
În care suntem împreună
Ești ziua care –mi scrie versul
Iubirii acesteia din urmă!
Ești lună, soare, noapte și lumină
Ești cea dintâi iubire dar și cea din urmă
Ce mă călăuzește fără vină
Pe drumul greu al vieții, albit de brumă!
15.
Iubitul meu! Suflet divin!
La tine vin să mă închin
Din ochii ruginii ,de toamnă
Îmi pică o lacrimă sub geană!
Născutai dintr-un val de mare
Iubirea care azi mă doare
Căci nesfârșitul dintre noi
Ne lasă pustiiți și goi...
Ofranda vie, al tău trup
Mi-a fost pe frunzele de nuc
În nopti târzii sub clar de lună
Cand te-am iubit ca o nebună...
Si tu la fel m-ai răsplătit
Iar sufletul mi-ai pustiit
Plecând cu dragostea și dorul
Luându-mi liniștea și somnul...
08092018 / Petroșani
( textul face parte din noul volum: Dialog cu sufletul tau)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu