Exilare
Mi-ai închis până și cerul
Ce mă acoperea-n durere,
De pe umeri pleacă capul
Și cu el sufletul piere!
Mi-ai răpit până și muza
Exilând-o în tăcere,
Mi-ai preschimbat primăvara
Într-o toamnă întristată,
Peste care în curând
Iernile vor sta grămadă!
Eu pierdea-voi clorofila
Verdelui din păpădie
Și dulceața din sărutul
Ce-l păstram pentru vecie!
De sub streșini de pleoape
Curg iar lacrimi străvezii,
Pașii rari și sacadați,
Împletiți sau derutați,
Nu se împart în silabe,
Gându' încearcă rime oarbe
Ce se sparg si-la-bi-si-te,
Căzând pe o filă albă
Cum cad nuferii pe lacuri
Încercând seva să-și soarbă!...
Doar tăcere și durere
Și un șiroi de lacrimi
reci,
…nu vor conteni în veci!...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu