UITĂ-MĂ
Pentru tine
nu mai trăiesc
nici prin cuvinte -
Dar ce pot face oare?
Căci la dosar,
Nu am putut,, salva’’
Vreo faptă!
Uită-mă...
Acum
nu mă mai pot întoarce
Şi nici privi pe-ascuns în ochii tăi
căci pentru mine
au rămas
ca două vai deşarte
s-au doar compun un haos între noi!
Simt parcă cum ceva
mă-mpinge să te caut
Şi altceva mă-mpinge înapoi...
Sau poate dorurile toate mă sufocă
Şi-aş vrea
Doar pentr-o clipă
Să fim în doi...
Mă tem că iar ai să mă cerţi
că ţi-am atins (chiar benevol)
o coapsă -
Nu am dorit să îţi deschid cămaşa
oricum, pe tine n-o aveai...
Am vrut să ştii că-ţi sunt aproape
Şi că aproape îmi erai -
Din nou e toamna şi dorinţa
de-a te atinge-mi dă târcoale
Şi-mi simt în mine sângele de-a valma
Şi ploaia rece care ar vrea să-l spele...
Iubirea noastră încă e curată
Nu vreau nici cum să-i facem monument
Aş vrea, dacă se poate, să fie semănată
Pe dealul din, Cetatea DEVEI’’,
pe,, un postament -
Şi iară, parcă cineva, mă îmbrânceşte
Şi-altcineva mă trage înapoi...
Povestea asta parcă dovedeşte
Că n-a fost glumă, ce a fost cu noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu