DESCULŢĂ
Pe drumul pavat
cu cioburi de suflet
pășesc ușor cu talpa sângerândă,
rănile dor, sufletul se-nlacrimă,
vântul e bici peste faţa mea,
calea vrând să-mi întoarcă!
O ploaie se pornește, tăvălug,
și ea scoasă din minţi
de nesminţenia mea.
Nimic nu mă oprește!
Se lasă seara,
iar drumul pavat
cu cioburi de suflet,
vrea să mă oprească din umblare,
şi-mi
scoate-n cale,
pe alocuri, semafoare…
Se face roșu, eu nu am răbdare
ignor orice culoare,
merg neoprit, în pas de cruciat.
Semafoarele îmi par blazare,
piedici moderne, puse din umbră,
prefer amenda, ocna, ghilotina,
dar
nu voi sta pe loc,
le-am
ignorat şi le ignor,
aşa am şi ajuns dresor de drumuri,
de poteci, de răscruci...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu