Kessy Ellys Nycollas - Grupaj de poezii 5 - GLASTRA SUFLETULUI

                                          Foto:internet

GLASTRA SUFLETULUI

Atât de mult

doream să te ating,
să te îmbrățișez...
Te priveam

și simțeam
că vreau să te smulg

din lumea
în care erai,

şi să fugim departe...

Undeva unde

să fim doar noi doi,
noi doi și un cer senin,
apoi, m-am gândit că,

moartea florii
apare atunci când o rupi

și o duci acasă.
Mintea mea amesteca,

încăpățânată,

dorințele...

Te-am făcut să mă asculți!
Te-am convins

să îmi dai voie să te rup,

floarea mea aleasă,
şi te-am dus, apoi, acasă...

Pentru o noapte...

Atât!

Apoi, te-am rugat

să mă înţelegi...
Glastra sufletului meu

era ocupată

de ceva vreme,
de  silueta

unei alte flori,

deja uscată...

Lipsa unei glastre curate

ştiu, te-a durut,

m-a durut şi pe mine!
 Momentan, mărturisesc,

 nu pot mai mult...

Mă iartă!

Poţi?

Poate că, într-o zi,

voi reuși să

curăţ glastra care sunt,

da,

voi curăţa-o,

dar mi-e teamă

că, atunci, nu voi mai fi eu!

Mă iartă!

Poţi?

STINGHERĂ

Am agăţat luna
într-un gând ascuns...

Privirea-mi stingheră

am aţintit-o,

în taină,
către ochiul tău stâng...

Verde ca iarba...

Tulburător ca dorinţa,
luminos ca smaraldul...

Dumnezeu

sălăşluieşte acolo!...

Plânge şi el...

HOINAR

Vânt hoinar,

astă seară

dă-i pace somnului meu,

el îmi este ultimul amic...

PĂCATUL

Am adunat

un pumn de lacrimi!

Mintea mă îndeamnă

să le arunc

precum mireasa

îşi aruncă buchetul...

Mă tem prea tare

că vor nimeri

unde nu aş dori...

Păcatul cade ades, la fel,

peste omul bun

şi cumsecade...

Surprinzător este că

prietenul rânjeşte ca o fiară

în dosul gardului...

Iar eu,

mă întreb

unde-am greşit...

LUPTA CU VISUL

Aş vrea

să ucid toate visele

care îmi tulbura liniştea...

Nu le pot înţelege

nu le înţeleg mesajele...

Nu înţeleg semnele,

sau, poate,

doar refuz eu

toate acestea!...

Refuz să cred

că exişti undeva?

Refuz să mă mai gândesc

la ceea ce a fost... ?

Refuz să refuz

că îţi mai aminteşti...

Sunt sigură că, da!

Deşi aş vrea să cred

că a fost doar un vis,

un vis mai lung, şi-atât!

Oh!

Acel vis nu îmi dă pace...

NAUFRAGIUL

Am naufragiat

pentru că

am nevoie de mine!

Ai ancorat

în portul sufletului meu

corabia

pe care stătea scris

cu majuscule ”URA”

Privind-o, am zâmbit,

şi am încercat să cred

că “URA”

vrea să însemne altceva...

Şi mă vedeam îmbrăţişată

cu căldură,

de tine

spunându-mi la ureche

- Uraaaa!

Dar n-a fost aşa,

n-a fost să fie,

ce păcat!

M-am trezit pe braţe

nemernice, de “IUDĂ”...

Atunci, am naufragiat

în larg...

...departe,

în corabia Iubirii...

...îmi doream

să nu mai simt,

să nu mai văd

nici zâmbetul perfid,

nici ochii hulpavi doar de trup,

şi nici îmbrăţişarea urii,

mai ales, să mi se-ncolăce pe mijloc...

Puah!

OAMENI

Umbre cu chip de om

se întâlnesc la tot pasul!

Prin furnicarul lor,

abia de întrezăreşti,

din când când,

câte una

mai luminoasă!

Pe foarte puţini îi vezi zâmbind...

Aproape toţi

merg aplecaţi de spate,

cu sudălmi în suflete,

ce, adeseori,

le ies năvălind

pe gură..

Fețe ridate

care spun ce simt,

au conturate pe chip,

cu linii întrerupte,

toată durerea

și ura, care le sluteşte

şi mai adânc...

Strada este o scenă

pe care se joacă

neîntrerupt

un spectacol sumbru, care,

deşi pare invizibil,

el se joacă

la scena deschisă...

Vezi tineri

care abia

îşi târăsc paşii grei,

iar pe chipuri

poartă atâta durere

de parcă ei duc

în spate

întregul pământ!

Pe alţii,

care aleargă

în calea destinului,

fără să aibă habar

cum arată,

şi unde se află ascuns,

dar aleargă bezmetici,

fără nici o regulă,

fără busolă ori ghid...

Alţii abia îşi mută paşii,

Obligaţi, sărmanii, de viaţă

la mersul melcului,

sau al şarpelui,

purtând în suflete

dorinţe sau păcate

știute doar de ei,

de neiertat, pe deplin,

în această existenţă

pământeană...