ION CUZUIOC, despre : Savantul Emil Ciobanu la 55 de ani! Emil Ciobanu între bisturiu și elocință, între pacienți și bolnavi, profesori și studenți!

 

Savantul Emil Ciobanu la 55 de ani!

 

Emil Ciobanu între bisturiu și elocință, între pacienți și bolnavi, profesori și studenți!

 

    Despre doctorul chirurg, savantul și managerul ocrotirii sănătății, Emil Ciobanu, este ușor și greu să scrii. Ușor, căci are o activitate prodigioasă în domeniul medicinii practice și teoretice. Greu, fiindcă realizările sale au trecut prin momente destul de anevoioase, unul chiar și tragic, ca datorită dorinței, ambiției și muncii sisifice zi de zi, caracteristice unui Om cu caracter deosebit și necesar, care știe ce vrea și vede rostul vieții sale în spațiu și timp, să atingă cel mai înalt pisc al științei medicale, de Rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” !

  Și așa cum nimic nu este întâmplător pe lume noastră, așa nu sunt întâmplătoare și unele date biografice ale subsemnatului și protagonistului acestui eseu, doctorul chirurg, savantul și managerul, Emil Ciobanu. Dar să le luăm pe rând. Cu ani în urmă, un coleg de peniță de la Uniunea Scriitorilor mă roagă să-i găsesc un urolog bun. Pentru mine toți colegii de breaslă sunt buni și nu mi-am făcut probleme ca să caut în mintea mea cine-i mai bun. Îl telefonez pe unul la întâmplare, nu răspunde, îl telefonez pe altul aceeași tăcere, mai pe scurt nu-mi răspundea nimeni din doctorii urologi de la Spitalul Clinic Republican. Așa ceva nu mi s-a întâmplat niciodată și mă pomenisem într-o stare neplăcută în fața confratelui de condei care aștepta răspunsul dat. Fiindcă dânsul avea mașină, îi propun să treacă pe la mine la serviciu ca mai apoi să mergem împreună la etajul 10 al Spitalului unde se află Secția Urologie. Zis și făcut. Ajungem la spital, urcăm cu liftul la etajul 10 și bat la ușa șefului secției, închisă. Privesc la coridorul lung al secției, nici un doctor cunoscut. Zic în gândul meu: ghinion, voi trage cu obrazul în fața pacientului cunoscut. Deodată se deschide ușa unui birou și în fața noastră apare un munte de om în halat alb. Ne privește lung pe noi și cu o voce destul de calmă ne întreabă:- Pe cine căutați? Aș putea să vă ajut cu ceva? Mă apropii de doctorul în halat alb pe care nu-l cunoșteam încă, mă recomand și-i destăinui dorința noastră. Doctorul mă ascultă atent și fără unele comentarii ne propune să intrăm în biroul său. – Medicii sunt într-o ședință la medicul șef al spitalului și vor veni ceva mai târziu, așa că , dacă doriți vă pot eu ajuta! Și se prezintă:- Sunt doctorul Emil Ciobanu, profesor la catedra Urologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”. Facem schimb de cărți de vizită, colegul meu de peniță îi dăruiește cartea sa de poezie, iar doctorul hotărăște, chiar în biroul lui, Emil Ciobanu să fie consultat așa cum scrie cartea. Mulțumit că mi-a reușit să-mi ajut prietenul de la Uniunea Scriitorilor, am părăsit Spitalul și ne-am retras în drumul nostru. Și de atunci am devenit și cunoscut bun și prieten cu colegul meu mai tinerel, Emil Ciobanu. Am scris mai tinerel, căci ne despart la vârstă cam vreo…17 ani! În schimb ambii suntem născuți în aceeași zodie, a Fecioarei, dânsul la 6 septembrie, eu, respectiv la 16.

      Ambii ne-am născut în zona de nord a Moldovei, unul în raionul Ocnița, altul în raionul Rezina. Când am pășit pragul Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (Azi, „Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”), în anul 1966, Emil avea să vadă lumina zilei, să fie născut. Subsemnatul, în anii de studenție a fost și paznic la ospătărie, primind prima legitimație oficială în viață (Despre acest moment din viața mea am scris cu ani în urmă în săptămânalul ,,Literatura și arta”), și studentul Emil Ciobanu tot a fost angajat în calitate de paznic la ospătărie ca să muncească noaptea și să câștige o bucată de pâine pentru a-și continua cu succes studiile medicale. Trec anii și subsemnatul acestor rânduri împlinește frumoasa vârstă de 70 de ani, pe care Uniunea Scriitorilor, Academia de Științe și Biblioteca Națională organizează o Serată de Creație la 10 octombrie 2019. Îl telefonez pe colegul meu de breaslă mai tinerel, Emil Ciobanu, proaspăt ales la cârma Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”, ca să-l invit la Serata de Creație cu prilejul jubileului. Dânsul mă felicită și-mi mărturisește că, chiar în ziua de 10 octombrie, va avea loc Ceremonia de încoronare în postura de Rector al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu” și regretă că nu va putea fi prezent și la sărbătoarea mea. Îl felicit cu acest eveniment și-i spun că ambii vom fi prezenți cu sufletul la ambele sărbători. Țin să-i fiu recunoscător profesorului universitar, Emil Ciobanu, Rectorul prestigioasei instituții de învățământ superior din lume, că a delegat un grup de academicieni, profesori universitari și doctori ca după încoronarea sa oficială să se deplaseze la Biblioteca Națională și să fie prezenți și la Serata mea de Creație!

   Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițeanu”este o instituție de învățământ superior deosebită față de alte instituții similare. Ea este responsabilă nu numai de pregătirea cadrelor medicale și știința medicală, dar  și de sănătatea omului de care are grijă profesioniștii în domeniu. Să diriguiești o instituție cu mii de studenți și angajați în serviciu, să operezi cu programul didactic și cel științific, să îmbini practica cu teoria la cerințele zilei, să coordonezi activitatea culturală, sportivă și sindicală pentru a atinge performanțe pe măsură nu este de loc ușor, aș zice dificil și necesită calități neobișnuite pentru un manager al ocrotirii sănătății. Și de aceste calități profesionale neobișnuite dispune doctorul chirurg, profesorul universitar, savantul și managerul, Emil Ciobanu, care de la un simplu și modest medic urolog la spitalul din Bălți a ajuns să fie doctor habilitat în științe medicale, profesor universitar, șef de catedră, prorector pentru activitatea clinică a „Universității de Stat de Medicină și Farmacie N. Testemițeanu”, șef de  Secție Urologie și Nefrologie Operativă, secretar al Societății de Urologie din Republica Moldova, membru al Societății Europene de Urologie, membru al Societății Internaționale de Urologie, președinte al comisiei de certificare a urologilor, nefrologilor și andrologilor a Ministerului Sănătății a, autor a peste 200 de articole, monografii, lucrări științifice și metodologice, manuale, câștigător al multor premii internaționale și guvernamentale.

       Recent, absolventul „Universității de Stat de Medicină și Farmacie N. Testemițeanu, Facultatea de Medicină; „Universității Europene din Moldova, Facultatea de Drept; Academiei de Administrație Publică, Facultatea de Management, doctorul habilitat în științe medicale, profesorul universitar, Rectorul „Universității de Stat de Medicină și Farmacie N. Testemițeanu”, Emil Ciobanu, Cavaler al Ordinului ,, Gloria Muncii”a atins frumoasa vârstă de 55 de ani! Să-i dorim sărbătoritului un car de sănătate cu pace și lumină în suflet pentru noi realizări de valoare autentică! La mulți ani și toți rodnici, drag coleg și prieten!

         

                                                                                                              Ion Cuzuioc,

medic și scriitor,

Ambasador al Păcii (ONU)

ION CUZUIOC *** Luceafărul din vale: Perseverență și Succes!

 Așa cun ne-a obișnuit, distinsul Domn ION CUZUIOC, ca la fârșitul fiecarui an de colaborare cu revista ,,LUCEAFĂRUL DIN VALE” să ne surprindă cu gînduri așternute pe ,,hartie” și în acest an a procedat la fel.

      VĂ INVITĂM LA LECTURĂ!

Ion Cuzuioc,

medic, scriitor și publicist,

Ambasador Cultural Mondial

 

          Luceafărul din vale:             Perseverență și Succes!

          Astăzi în țară se editează foarte și foarte multe ziare și reviste. Unele din ele apar sub egida partidelor politice, care le finanțează și le impun ca să ,,danseze  conform muzicii ideologiei și doctrinei" lor. Ca-n proverbul: Cine plătește, acela arvunește! Sunt publicații periodice ce se  editează de către uniunile și societățile de creație și profesionale. Și ele sunt dependente de profilul de activitate ale organizațiilor respective. Dar sunt reviste și ziare fondate la inițiativa unui grup de persoane sau chiar al unui om, care, mai mult din mijloacele financiare proprii sau (dacă le cade norocul, lucru rar) să fie ajutați și de unii oameni de bună credință, să promoveze arta, cultura și literatura în plină libertate, fără a depinde de indicațiile neadecvate ale cuiva. Ce-i drept, acestor oameni cu inițiativa nobilă le vine greu să activeze și într-o zi se trezesc cu ideea de a se debarasa de osârdia inutilă. Personal, cunosc publicații care s-au limitat doar la editarea primului număr de revistă ca mai apoi să rămână în istoria presei doar cu denumirea ei.          Și distinsul Om al Scrisului Românesc, cunoscută cu pseudonimul literar, Kessy-Ellys Nicollas, acum 4 ani s-a încumetat să fondeze o revistă de promovare a scriitorilor, oamenilor de cultură și știință, predicătorilor religiei creștine și artiștilor plastici. Revista a primit și un titlu eminescian, ,,Luceafărul din vale". În scurt timp, revista fondată de către Kessy-Ellys Nicollas a și preludat să lumineze chiar ca un luceafăr de pe bolta cerească înstelată. Poeziile, proza, aforismele, eseurile, articolele de promovare a culturii, religiei și științei, desenele și picturile artiștilor plastici au început a fi citite și admirate cu nesaț de către cei care au avut norocul și s-au pricopsit cu revista ,,Luceafărul din vale"! Și numărul celor dornici de a fi publicați pe paginile prestigioasei reviste a crescut. Chiar și pentru unii scriitori, savanți și artiști plastici cu renume, publicarea materialelor semnate de către domniile lor a devenit o onoare personală. Și subsemnatul acestor rânduri, publicat și răspublicat în foarte multe reviste din diverse țări ale lumii, a găsit de cuviință să-și direcționeze materialele sale literare în adresa redacției revistei ,,Luceafărul din vale"! Am fost primit cu onoare în cohorta autorilor publicației respective, rămânând fidel și cu scrisul și cu cititul până la ora actuală. Mai mult, i-am îndemnat și pe unii colegi de peniță din Chișinău să-și încerce norocul de a fi publicați în revista ,,Luceafărul din vale". Fără doar și poate că le-au reușit și-mi sunt recunoscători pentru acest îndemn colegial! Și eu îi sunt recunoscător colegei mele în ale scrisului românesc, directorului fondator al revistei  ,,Luceafărul din vale", Kessy-Ellys Nicollas, pentru promovarea literaturii române din Republica Moldova! Dar, pofta vine mâncând, și într-o bună zi, că bună a fost, redactorul șef al revistei ,,Luceafărul din vale", Kessy-Ellys Nicollas, vine cu inițiativa de a antologa un volum de poezie, proză și aforisme la tema prieteniei și recunoștinței. O temă destul de provocatoare pentru scriitori. N-a fost nevoie de mult timp, ca portofoliul redacției să fie podidit cu creații literare la tema impusă. Colega noastră, Kessy-Ellys Nicollas, din director fondator și redactor șef al revistei și-a mai adăugat un hoby pe lista celor existente și  anume, acela de antologator și editor de carte. Cu bucurie au primit autorii de poezie, proză și aforisme, antologia ,,Recunoștința prieteniei", îngrijită cu suflet și har de către Kessy-Ellys Nicollas. După această Antologie au urmat și urmează și altele. Mai mult, sub egida redacției revistei ,,Luceafărul din vale" se editează și volume personale ale autorilor, cu alte cuvinte, arealul de activitate a devenit mai larg, spațios și solicitat! Nu voi nominaliza lista autorilor publicați și cărților editate, căci pentru aceasta ar fi nevoie de nenumărate pagini de hârtie, de foarte mult spațiu de revistă, dar una pot afirma: revista ,,Luceafărul din vale" a reușit să fie catalogată pe bune ca una din cele mai prestigioase publicații al Scrisului Românesc! Și această ascensiune se datorează directorului fondator și redactorului șef, Kessy-Ellys Nicollas, care știe să conlucreze colegial cu autorii revistei și cu cititorii fideli ai  îndrăgitei lor publicație ,,Luceafărul din vale"! 

5. DIALOG CU SUFLETUL TĂU *** Autor: KessyEllys Nycollas *** AURELIA RÎNJEA - Notă de lectură ,, ÎN OGLINDA CONȘTIINȚEI”

 

„ÎN OGLINDA CONȘTIINȚEI”

   

                                                                      

          Înălţată pe altarul devenirii, Femeia ascende din noaptea timpului şi luminează cealaltă parte a creaţiei. Deţine secretele apelor, ale pietrelor, ale pământului şi mai mult, armonicele superioare ale materiei spiritu-alizate. Aripile ei înţelepte mângâie poarta spre noua fiinţare pe care taina abisului sacru o deschide, oprind roata timpului, doar pentru a readuce, ca o stare de graţie, copilăria lumii.

          Iată că poeta Kessy Ellys Nycollas în acest volum de poezii, ne invită la un dialog lăuntric, aflat la intersecțiile nevăzute ale timpului, acolo unde destinul pare că își aruncă zelos zarurile.  O poveste de iubire trecută prin filtrul gândirii unui terapeut Thetahealing, pentru care „Iubirea nu este șotron!”, într-o luptă cu propria intuiție, cu răspunsuri trimise de univers, precum poezia  „POT SĂ TE SĂRUT?” a lui Mihail Coandă, din „Antologia iubirilor eterne”, citită și recitită, parcă spre a fi fixată în subconștient.

O RUGĂCIUNE PENTRU IUBIREA NECONDIȚIONATĂ, în poemul cu același titlu, ne emoționează, dar ne și trezește întru spirit:  „Tată Ceresc revarsă peste mine acum şi aici iubirea pură şi infinită”… „Revarsă peste mine iubirea necondiţionată şi îndrumă-mă în calea ei”... „Aminteşte-mi mereu să iubesc necondiţionat”… „Dă-mi puterea de a fi conştientă în fiecare secundă şi de a trăi în prezent”… „și să aleg să fiu IUBIRE”.

         Prin bunăvoinţa lui Dumnezeu, femeia, conştientă de  puterea ei, trasează calea spre Sine, prin care El, a doua jumătate, ajunge să-şi descopere dimensiunea fiinţei sale adevărate.

          Superb ne spune poeta: sufletele „dansau goale”… se întreabă „Sunt vinovată fiindcă te iubesc?”… „patul meu de stele”… „ploaia de stele căzătoare”… frumoasă ca „o lună plină”. (DIALOG CU SUFLETUL TĂU)

         Poeta se compară cu o carte, pe care „nu ai îndrăznit să o ții în mâini și să îi răsfoiești paginile”… era „o floare care se dorea udată zilnic cu iubire și pasiune”, într-o continuă căutare „pentru a putea să îmi regăsesc sinele meu interior,” în care „faci un pas într-o parte și-l lași pe Dumnezeu să facă ce-o crede El de cuviință”.

            Convinsă că libertatea interioară este adevărata libertate, caută intuitiv împlinirea într-o fiinţă, la fel de puternică şi independentă ca şi ea, cultivând darul statorniciei şi perspectiva optimistă asupra lumii, al iubirii necondiţionate şi al credinţei în spiritul universal ce-i locuieşte fiinţa.

Singură, dar puternică, își adună „toate bucățile de suflet pierdute”,… înapoiază „bucățile sufletelor care nu îmi mai aparțin”, pentru a-și căuta calea, pentru a conchide cu discernământ: „Trecutul are rolul de a completa capitole din viața fiecăruia. Viitorul nu este o certitudine pentru nimeni. Deci! Trăiește AICI și ACUM. Iubește și oferă iubire.”

Un suflet măcinat de trăiri adânci, în care uneori își dorește  „ să-mi fii doar muză-n poezie!”... „Ești fiecare vers de poezie”… „Te lași mult așteptat „poete!...” pe care-l vede un „trubadur rebel”.

          Expresii populare foarte frumoase „de vorbe e plin podul jar mocnit”,… „Scrisă în catastif”…, „frunzele de nuc”… „la cotitură”…  „dorul pribeag!” (DIALOG CU SUFLETUL TĂU), dau un colorit lingvistic aparte, specific poeziei poetei, în care te lași cuprins de stările ei afective și pline de învățăminte.

În toamna vieții, își vede drumul „albit de brumă!” …  cu „ochii ruginii, de toamnă”, „Nori albaștri”… „ochi de infinit”… „flori de crin”… (POATE CREZI!), cu „inima dăruită de multă vreme, doar unuia singur” precum „doi nebuni care au crezut că pot schimba lumea”, gândind că „Universul v-a conspira să îi aducă împreună”. Se vede asemenea unui computer, care are nevoie de un „restart”, pentru a-și elibera mintea, pentru a-și găsi liniștea, „când te apuci din nou de scris”, cu mintea coborâtă „în suflet”. Cunoaşterea minţii este diferită de cea a inimii. Inima nu are ochi, iar mintea nu are simţire.

Consideră că ne-a spus câte ceva din modul „cum funcționează femeia!”. Își exprimă bucuria dacă cineva va înțelege gândurile sale și îi vor fi de folos. Vă asigur distinsă poetă, că eu le-am savurat înțelept pe deplin, că în unele m-am regăsit, învățând din lecțiile trăite de dumneavoastră, unele fiind „ca mersul pe bicicletă”, nu se pot uita.

          La sfârșitul primului capitol, ce dă și numele volumului, poeta concluzionează: „Aș vrea să pot să îmi ascult și să îmi respect dorințele sufletului! Ajunge! Mintea a mințit destul!” (M-AI FĂCUT SĂ NU TE MAI VREAU)

În capitolul al doilea, sugestiv intitulat TĂCERILE DIN NOI, poeta ne prezintă confesiv zbaterea-i lăuntrică, „trăirile ascunse”... „iubirea ta secretă”... dorul care o apasă în visele tăinuite,  „sub cerul plin de stele”... „în martie / sub zarzăru’-nflorit”... (MĂ ÎNCEARCĂ UN GÂND...)

O femeie cu trăirile ei, într-o societate meschină, care nu o poate înțelege, cu prieteni falși și oameni invidioși, „care nu suportă să te vadă fericit”, unde nu poate decât „să-și coboare sufletul în rugăciune”... (ATUNCI)  O transcendere a frontierei dintre EU şi Non - Eu, dintre Eu şi Tu către unitate, o căutare de sine în faţa căreia semenii privesc orbi în lumea desacralizată de azi, ne întrezărind drumul spre căutarea Adevărului Suprem, ca unică salvare de la nefiinţă. 

Neputinţa tradusă prin suferinţă, golul care doare, face ca toată energia ei să se îndrepte către propria intuiție, care îi lasă un fir de speranță, poate-ntr-o zi,  în surdină viața „strigând în disperare”, spre a continua povestea, retrăind-o în tăcerile cele mai adânci, chiar dacă din răsputeri încearcă să uite.

Pentru o astfel de femeie, pentru care intuiţia rămâne radarul ei interior, iubirea îi oferă înălţarea spirituală la care aspiră. Iubind, se cunoaşte pe sine şi pe celălalt, iar cunoaşterea dă siguranţă, o face să-şi asculte semnalele interioare, să stabilească limite. Un sincronism unic, de a se deschide în faţa lumii, de a-ți asculta vocea lăuntrică, un ritm conştient controlat ce dă calitate, înălţime şi profunzime vieţii.

Volumul se închide rotund, prin asumarea singurătății, acea stare existențială pe care doar o femeie singură știe și poate să și-o asume cu demnitate, în fața propriei conștiințe și a lui Dumnezeu. Prin atingerea unităţii interioare, fiinţa transcende dualitatea, comunică plenar cu Dumnezeu. Bobul de lumină, stropul de divinitate, mai mare decât toate lucrurile, deschide templul interior pentru a-l locui.

Poeta ne spune: „Am învățat să nu mă mai tem de singurătate”. O vede ca pe un prilej de a se regăsi, de a sta de vorbă cu sufletul pentru a-l înțelege, de a deveni puternică,  un suflet „mai puternic și mai dornic de viață”. (SINGURĂTATEA MEA E PERFECTĂ)

Te invit în liniștea singurătății mele!  - spune Poeta – și Iubitului, dar și Cititorului! - spre a cunoaște palatul ei singuratic în care Prințesa așteaptă să fie salvată din autoexilarea care a lăsat urme adânci în subconștient.

Să nu uităm că majoritatea revelațiilor, oamenii le-au avut în singurătate, în tăcerea ei. Pe unii singurătatea îi înnebunește, pentru alții ea este un înger. Cu cât lumea interioară a cuiva este mai bogată, cu atât mai mult singurătatea devine o casă primitoare și creativă. A te teme de singurătate, este dovada imaturității spirituale și a incapacității de a înțelege adevăratele sensuri ale condiției umane.

Nimic nu e mai frumos ca adevărul, iar adevărul îţi dă libertate. Cu gândul, că într-o oglindă, poți să vezi clar ce vrei să materializezi, mânat de intuiţie, creativitate, viziune şi motivaţie.

Iată că dragostea, ca putere divină, nesfârşită, o înalţă, aspirând să facă din două fiinţe una singură, perfectă, un pas în încercarea de a vindeca lumea de cumplita degradare spirituală şi morală, îndemnându-ne să construim frumos relaţii, pe care instanţa clipei să nu le şteargă vreodată.

Poezia dincolo de a fi o stare existențială, prin acest volum, este un mod de a trăi înalt și afectiv, în care cuvintele însele se transformă în emoții, în intimitatea tăcerii, într-un timp debordant al sentimentelor false. Am asistat la neliniști și întrebări, intuiția întinzându-ne mâna în acest timp poetic al autoarei. O încercare de găsire a esențelor în inima marelui Invizibil.        Iată că acest înger, Poezia, care ne îmbracă ființarea, ne ajută și de această dată să ne cunoaștem și să ne integrăm acestui univers atât de mult acoperit în mister.

 Mulțumim poetei Kessy Ellys Nycollas pentru acest periplu spiritual, în care ne invită la reflecții profunde, un dialog la care și noi venim cu răspunsuri din când în când, într-o scriere care te face să te simți în interiorul cărții, un personaj cu nume sau fără nume, dar cu propria personalitate, înarmat cu empatia cititorului dornic să descopere darul pe care poeta ni-l face prin acest volum. Așteptăm cu interes și cu bucurie următoarele apariții editoriale ale poetei Kessy Ellys Nycollas!

 

                                                      AURELIA RÎNJEA                     

NOTĂ:

 Volumul se poate comanda de pe site:

http://www.libraria-luceafarul.ro/contact

La adresa de email:http://www.libraria-luceafarul.ro/contact

 lucvalken@gmail.com , redactialucval@gmail.com

Alte date despre Editur LUCVAL&KEN se gaseasc pe site:

 www.keneditura.ro

Pe Facebook la pagina : 

www.facebook.com/minitipoken,

 pe grupul : 

https://www.facebook.com/groups/189675901869439

4. FOK NESTINS ***FOC SACRU, IUBIREA*** Autor: Kessy-Ellys Nycollas *** Notă lectură AURELIA RÎNJEA ( Volumul a apărut la Editura LUCVAL&KEN și se poate comanda folosind formularul de contact al blogului)

 

                                         FOC SACRU, IUBIREA

         Păsări de teamă, păsări de timp, măsoară simetria visând ca şi noi că iubesc. O revelaţie a iubirii adevărate, printre săgeţile zeului Set, ce ajung până azi, amintind de înţelepciunea egiptenilor de a venera femeia, de a crede în Legea primordială a iubirii, în puterea şi binecuvântarea ei.

 În acest volum, Cititorule, poeta Kessy Ellys Nycollas, ne propune o altă temă, pe care încercăm s-o înțelege, pe care ne-o oferă poetic, într-o aprindere a sufletului, care este și… care va dăinui.

Așa cum facem întotdeauna, pășim pios în castelul construit din poeme al autoarei, pentru a-i auzi vocea lăuntrică și ceea ce dorește să ne transmită.

De data aceasta, Focul nestins este focul iubirii, după care noi, pământenii, alergăm precum zeii, convinși că iubirea aduce pacea, împlinirea și sensul vieții. Focul nestins cuprinde întreaga fire. (FOC IUBIRII) Un zbucium lăuntric, în care „Un dor îmi pleacă / Altul vine”,… „Unul se naște altul moare”, (UN SENTIMENT), dorul poetei încă zidește, printre amintirile care o dor, într-un foc continuu care arde, frige, se stinge, se reaprinde. Lecții de viață, din care învățăm mereu și nu le învățăm decât trăindu-le, nu le împrumutăm de la alții că altfel le-am fura visele lor, lecții care ne formează și prin care evoluăm spiritual, chiar dacă un dor uneori urlă și apasă pe suflet.

În unele poeme, se simte o frumoasă influență populară, în expresii care te surprind în mod plăcut, cum ar fi: „ la un car de oale este îndeajuns un băț”, (DE M-AI IUBIT), sau …. „Dorurile tate / Strânse-n cingătoare”. (IOANE, IOANE...) „cuibul nostru de cuci”. (ÎMBRĂȚIȘAREA)

În altele, poeta crează o frumoasă atmosferă idilică, (PE SUB CASTANII DE LA MOARĂ), unde luna îi însoțește pe îndrăgostiții, „Ca doi adolescenți cuminți”.

Trăirilor poetei i se alătură cerul, marea, țărmul, vântul,  ploaia, iarba, frunzele, licurici, petale de cireș, vârf de munte, mărgăritare, trandafir, zori și aripi, într-o împletire  firească, care se revarsă lăuntric.

Își reface trecutul, în care se vede o rândunică în cuibul sufletului, crescându-și puii: „Unul s-a înălțat prea sus, în zare / Îndrăgostindu-se de soare / Rămas-a înger în albastrul cerului senin / Lăsându-i mamei doar dureri și chin”…  „Altul zburând în țări străine”… „Cel mare a zburat aproape / Peste un multe, două ape”... pentru ca apoi, să-și ducă viața „singurică / Străină-n lume, a nimănui / Plângând de dorul ălor pui”... (VIAȚA ÎI ȘI NU-I!)

Deși dorul e năvalnic, o luptă lăuntrică se dă, fiindu-i frică să nu fie din nou dezamăgită: „Am obosit să ascult povești”, (NU MĂ IUBI...) să fie captivă unei iubiri care să o doară.

Statornicia banală n-o ajută să se descopere sau să trăiască unic şi adevărat cu celălalt, graniţele fiind nesigure şi vulnerabile, ca o himeră. Nimic n-o va face să renunţe la visurile ei, în favoarea unei siguranţe domestice, în care s-ar risipi în lucruri minore, ce i-ar întuneca mai devreme sau mai târziu existenţa.

Confesivă în declarații, poetei îi este dor „De oameni care spun un „te iubesc”/ Fară să aștepte-n schimb ceva! / Îmi este dor de-o îmbrățișare...” ( ÎMI ESTE DOR)

În viața ca un joc, a învățat să tacă, să închidă ușile trecutului: „dă pagina și mergi mai departe / viața nu o găsești răscolind trecutul... / o găsești doar înainte / drumul ei este cu sens unic. / Încheie capitole, / Dă pagina / Trage cortina peste / Etape, momente, / Mergi mai departe!” (AM ÎNVĂȚAT)

Înțelepciunea vârstei își spune cuvântul, dar depărtarea dintre ea și persoana iubită este acută, deși o acceptă, în misterul care o învăluie, unde „Toate vin și toate trec / Toate se învârt în cerc... / Nu ști’ nimeni când și unde / Fericirea se ascunde”…  (PAȘII MEI)

Gânduri adânci: „Nu privi apusul alături de persoane care nu îți vor fi alături și la răsărit.” (PRIVIRI) sau „În viață, nu este suficient să fii doar  un om bun. Trebuie să fii și puternic pentru a putea depăși consecințele bunătății tale.” (SUNT AICI!) … „Închide ochii și privește-te în suflet… Acolo îți vei regăsi iubirea”. (CÂND)

Mai mult decât orice,  construieşte în suflet fiinţa iubită, pe care o plasează în centrul universului ei, refuzând să trăiască sub vălul siguranţei aparente, ce ar schimba centrul propriului univers,  conştientă că, simbolic, doi aştri legaţi nu pot zbura împreună.

Trenul vieții, în poemul cu același titlu, plin cu clipe care nu se uită, îi trece prin suflet, iar din fumul lui face „leagăn dorului / Să te-adorm seară de seară!...”  retrăind momentele de împreună, care i-au marcat viața.

Toamna este prezentă, ca un anotimp la sufletului, „Frunzișu-ngălbenit de dor”, cu mărul desfrunzit, cu vântul răvășit, cu lacrimi teremurânde pe care numai cerul le poate înțelege. (E TOAMNĂ IAR) Un anotimp care te acaparează, îl trăiești și tu ca cititor, uneori regăsindu-ne în iureșul acesta al vieții, care nu ne dă  răgaz să trăim, să iubim, să dăruim.

Amintirile revin ca un laitmotiv, „Te aștept și astă seară / să alergăm precum nebunii / Prin lanul de lucernă”, (TE AȘTEPT) sau o luntre „ce poartă în ea doi tineri”, (LUNTREA)… sau „te mai iubesc”, în poemul cu același nume.

Poeta cere ajutor Creatorului, ca unică speranță: „Vreau o aripă să zbor!” (AJUTOR!)

Poemele au un ritm propriu, care e chiar cel al trăirilor autoarei, având de cele mai multe ori forme de adresare directă, esențializatoare, cu construcții estetice care te prind în cercul lor, în această arhitectură din cuvinte, care de cele mai multe ori vindecă, recuperează, regenerează.

              Asistăm la o continuă căutare a ființei iubite, dar de fapt e o căutare de sine, o reculegere a propriilor forțe, prin care iubindu-se pe sine, va iubi, declarând în penultimul poem, că iubirea e nemuritoare (FOC REAPRINS), pentru ca în finalul volumului, să ne arate că povestea iubirii lor va dăinui, „va continua în cer”… „Sub pavăza lui Dumnezeu”.  (FOC NESTINS)

 A-ți cunoaşte propria fiinţă, a o pune pe locul care merită, a-ți asuma responsabilitatea, independenţa, chiar şi singurătatea, toate o fac pe poetă să descopere într-un mod aproape pragmatic, puterea divinului ce i-a fost hărăzit. Un sincronism unic, de a se deschide în faţa lumii, de a-și asculta vocea lăuntrică, un ritm conştient controlat ce dă calitate, înălţime şi profunzime vieţii.

         Foc sacru, iubirea, o iniţiază şi o înalţă „întru` spirit”, un foc ce poate rămâne pur şi nestins şi care, precum rugăciunea, ajunge la Dumnezeu.

Cred că poeta are încă multe de oferit atât poetic, cât și sentimental, un suflet debordant în iubire, care se pare că încă își caută liniștea și împlinirea, în această curgere lăuntrică izvorâtă din viața domniei sale, pe care o duce ca pe o cruce, în numele adevăratei iubiri. Eternul feminin, regăsirea prin iubire, poate elibera, vindeca, trezi, renaşte, minuna şi înălţa. Aici, iată că Poezia îi întinde mâna poetei, iată și nouă, într-o împărtășire  a  acestui dar, prin care noi oamenii am fost îmbrăcați în divin.         

         
                             AURELIA RÎNJEA

 

CATEVA POEZII DIN CARTEA Paşi de catifea, Autor Mihaela CD

 

CATEVA POEZII DIN CARTEA

 Paşi de catifea, Autor Mihaela CD

 

 

Paşi de catifea         
                                                   

 

Văd paşii tăi cum repezi au trecut

Prin agonia frunzelor de toamnă

S-au tot grăbit..., nu i-a durut...

Că vine-o toamnă şi-apoi altă toamnă...

 

Irepetabili zvelţii paşi de-atunci

Ai vrea să-i chemi însă nu-i chip

Trecut e timpul..., clipele adânci

S-au şters... ca valul pe nisip...

 

Căci timpul trece şi nu iartă

Ce mult ai da să-l poţi opri

Să poţi întoarce această soartă

Şi bătrâneţea să o poţi întineri

 

Şi a venit din nou o toamnă...

Să vie încă multe după ea!

Azi numeri frunzele ce te condamnă

Să calci uşor... cu paşi de catifea...

O salbă de trăiri e viaţa!

 

O salbă de trăiri e viaţa toată

Le-aduni, le-nşiri aşa cum vin

N-apuci să spui măcar o dată

Opreşte, Doamne, ăsta-i chin!

 

Din bune şi din rele-s colorate

Ale vieţii pământeşti momente

Te dor în unduiri magnetizate

Lumeşti, străfunde sentimente

 

Esenţa-i să te lupţi cu soarta

Să nu te laşi de tristeţi prădat

Şi celui ce-ţi deschide poarta

Să-i dăruieşti iubire neîncetat

 

Durerile să ţi le dai de-o parte

Lasând să le cuprindă gheaţa

Şi vei descoperi a’ fericirii arte

Căci: O salbă de trăiri e viaţa!

Viaţa ardentă

 

Am să aşez pe-un nor pufos

Scântei din ce a fost frumos

Şi-am să implor apoi vântul

Să le poarte departe cântul.

 

Am trăit în flambante simţiri

Am adunat în suflet nemuriri

Ce-s leagăn şi balsam dorului

Şi-s stropi de susur izvorului

 

Viaţa-mi fumega ca şi o pipă

Zburând pe a timpului aripă

Rotocoale ieşeau tot pe rând

Nelăsând să treacă prin gând.

 

Foc şi jar aprins cu-nsufleţire

Aşa a fost a sorţii mele voire

Că n-am trăit respirând în van

Şi am fumat arzând fiecare an.

Balansăm în viaţă... întruna

 

Balansăm în viaţă... întruna

Zorile devin ale nopţii şoapte

Vremea bună o şterge furtuna

Verdele se face fructe coapte

 

Răul, binele îl îndepărtează

Dansând la o frenetică nuntă

Sufletul de bucurii vibrează

Simfonii şi doine ne încântă

 

Azi sărac şi mâine-n bogăţie

Soarta se schimbă-ntr-o clipită

Dintr-o zi frumoasă se fac mie

Deşi tristă azi, mâine-i fericită

 

Asta-i viaţa, cu amar şi dulce

Zilele cu soare deghizate-n ploi

Balansăm mereu, viaţa ne seduce

Alergăm prinşi de al său şuvoi.

Feţele norocului

 

Norocu-n viaţă multe feţe are,

Cu noroc, pe cel drag l-ai găsit

Când deodată apare pe cărare

Spui că norocu-n cale ţi-a iesit

 

Din boală gravă n-ai scăpare

De o tristeţe mare eşti cuprins

Dar se-ntâmplă să apară soare

Miracolul vieţii te-a surprins!

 

Ai mii de probleme fără capăt

Te zbaţi, soluţii nu vezi deloc

Şi din senin, al vieţii cumpăt

Îţi scoate-n faţă al său noroc!

 

Doar Dumnezeu le ştie toate

El îţi dă norocul cu-adevărat

Că-n Slava Sa, El orice poate

Dacă te rogi cu sufletul curat.

Gloanţe oarbe şi romanţe

 

Lângă lampa ce arde mocnit

Mi-am numărat umbrele mele

Şi-am socotit pân’ m-am poticnit

Gard de neputinţe sta-n ele...

 

Nu-mi mai ştiu aduna fericirea

De parcă-i risipită-n aşternut

Ironic, vestitu-şi-a sosirea

Însă-ntr-o ceaţă a dispărut...

 

Văd zeie ce dansează-n foc

Să-mpartă tristele speranţe

Destinul vieţii-i doar un joc

De gloanţe oarbe şi romanţe.

Demnitate moştenită

 

Oricât de grea îţi pare clipa

Şi oricât de mult te chinuieşti

Nu-i frânge demnităţii-aripa

C-orice supărare depăşeşti!

 

C-un scurt şi elegant surâs

Să-i refuzi clipei răzbunarea

Fii demn că nu-i decât un fâs

Şi-n somn afla-vei alinarea!

 

Şi-oricâte lovituri ai căpăta

Niciuna nu ţi-a fost menită

Ai să oftezi însă nu şchiopăta

C-ai demnitatea moştenită!

Suntem mai săraci

 

Suntem mai săraci cu o clipă

Acel nimic care trece banal

Nu ştii, nu o simţi... o risipă

Nepreţuită şi-aruncată la canal

 

N-o vezi, nu te doare, nu-ţi pasă

Izvorul clipelor îţi pare infinit

Să-mprăştii clipe, inima te lasă

Tot pierzi, cheltuind necontenit

 

Şi dăm clipe scumpe pe nimic

Ne agăţăm întârziat de canoane

Bieţi muritori îngroziţi care zic

Cuvinte din vocale şi consoane

 

Cu fiecare clipă care trece...

Oamenii-s mai săraci puţin

Şi-odată sărăciţii o să plece

În lumea unde clipele se ţin.

Îmbracă-mă în puf de stele

 

Păşind prin noaptea de mătase

Cu paşi uşori... şi-n mersul lin

Pe trupurile ce marea sărutase

Stropi dansează curgator şi fin

 

Străpuns e întunericul de raze

Ce parcă dogoresc în ochii tăi

Să botezăm a dragostei oaze

Sfinţind-o cu ale iubirii văpăi

 

Din pulberea şoptirilor gingaşe

Ne încropim un culcuş de amor

Şi-n gesturile noastre pătimaşe

Căutăm să aflăm leacuri de dor

 

Şi-n oglindirea lunii de argint

Străluciri se unduiesc rebele

Sărută-mă la pieptu-ţi în alint

Şi îmbracă-mă în puf de stele!

START la-ntinerire

 

Azi vreau să pun stop la-mbătrânire

Şi valsul tinereţii-l dezmorţesc

Cu lauri voi primi din adormire

Sărutu-ntineririi ce-l doresc

 

Las hainele cernite de-ofilire

Să-şi piardă ruginiul dobândit

Şi vieţii elixir îi dau de ştire

Că azi am dat START la întinerit

 

Verdeaţa amintirilor să se-ofilească

Şi să-mi anime anii ce-or veni

Doar dragostea curată sufletească

Ce-n vorbe de iubire va-nflori.

 

De azi am pus STOP la-mbătrânire

Şi am dat START la-ntinerire!

Onor conştiinţei

 

În viaţă strângi bune şi rele

Le împarţi, le scazi, le înmulţeşti

Te zbaţi prin ploi şi clipe grele

Şi-apoi te întrebi unde greşeşti

 

Oricât ai vrea ca să faci bine

Tot mereu parcă îţi ies pe dos

Printre petale şi rubine

Răsare neghina, zgomotos!

 

Visează şi trăieşte cu fiinţa

Că lumea nu o poţi tu împăca

Serbează, onorează-ţi conştiinţa

          Căci în final rămâi tu şi cu ea!