Eu, ca prim cititor al acestui volum, pot spune că am avut bucuria și
privilegiul să îmi încarc sufletul cu stările transmise de autoare, stări de
bucurie, de fericire dar și de regrete, dezamăgiri neîmpliniri, frustrări,
doruri, iubiri pierdute, părinți plecați la cele veșnice, care mi-au răscolit
amintiri asemănătoare, constatând încă o dată că femeile au trăiri uneori
asemănătoare, într-o lume care nu poate sau nu vrea să le înțeleagă, care le
pune mereu pe locul doi deși femeia este stâlpul unei case solide, ogorul care
cultivă sămânța vieții, leagănul tuturor durerilor, sânul care hrănește,
soarele care încălzește, mâna care leagănă și mângâie, atribute la care semenii
ei privesc ca niște orbi, neputând observa puterea cu care aceasta caută
neobosită Adevărul, considerându-l ca unică șansă a salvării ființei umane de
la dezumanizare.
O mare parte a suferinței
feminine vine din neputința ei, iar golul creeat de această stare o face să
apeleze la intuiție, care o ajută să întrezărească un licăr de speranță și
puterea de a reîncepe o nouă poveste, punând sub tăcere tot trecutul cu care se
luptă din răsputeri să îl închidă în cufărul uitării. Pentru femeile de acest
gen, intuiția este folosită asemenea unui gipies ajutând-o să se înalțe
spiritual, să se cunoască atât de sine cât si pe care îi stă alături, astfel
simțindu-se în siguranță, putând să își fixeze propriile limite putând astfel
să se deschidă în fața întregii lumi, punând în versuri ca pe o tavă, sufletul
ei deschis asemenea unei cărți care îți oferă libertatea de explorare, de
cunoaștere.
,,Dumnezeu. Bobul de
lumină, stropul de divinitate, mai mare decât toate lucrurile, deschide templul
interior pentru a-l locui. Să nu uităm că majoritatea revelațiilor, oamenii
le-au avut în singurătate, în tăcerea ei. Pe unii singurătatea îi înnebunește,
pentru alții ea este un înger. Cu cât lumea interioară a cuiva este mai bogată,
cu atât mai mult singurătatea devine o casă primitoare și creativă.”
Autoarea,
Doina Sandu-Agăleanu, ajutată de putere divină, prinde curajul ca la vârsta de
44 de ani, a aspirat spre împlinirea dorinței de a face din două ființe, una
singură încrezătoare în dorința ei de a vindeca sufletele și de a le ridica din
degradarea morală.
Poetul care alege să se folosească de stilul trăiristic
de a compune versuri, dă dovadă de putere, de înălțare afectivă, transformând
cuvintele în emoții, în acest timp al sentimentelor false.
Personal, mulțumesc poetei
Doina Sandu- Agăleanu pentru acest volum
minunat în care a cuprins o parte din
viața domniei sale, cu bune și rele, așa cum de altfel este viața fiecăruia
dintre noi, dar nu toți avem atâta demnitate și curaj să o facem publică prin
vers.
Așteptăm cu mare interes
următoarele apariții editorial ale autoarei.
Kessy Ellys Nycollas
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu