Maria Tomița Corini, Rep. Moldova poemul ”Odă iubirii”

                Odă iubirii

Ce ești tu de fapt iubire?

Ești un aer , ești un simț?

Un' te-așezi deloc nu minți!

Ești un suflet fara trup

Ce-aduci chinul nevăzut.

Esti o lacrimă ce doare,

De speranță dătătoare,

Ești un fir ce tot s-adună

Pe un fus după furtună.

Pe un val spumos de mare,

Ești aripă salvatoare.

Un tezaur din strămoși,

Ținta ochilor frumoși!

Nu ai preț, ești o avere-

Dătătoare de putere...

Ești un oft, o alinare,

Capăt dulce de răbdare.

Ești sageata ce împungi,

Ghimp la inimă ajungi.

Tu -icoană a credunței

Ești lumina suferinței.

Ești un timp de așteptare,

Stropul dulce de licoare,

Un' te-așezi tot stai pe loc

Ești carbune-n joc de foc...

Nu te bucura iubire,

Că ești tot in astă lume

Lasă-ne făptura ta

Să ne poată lumina!

Cine mult prea mult te are
Îți calcă numele-n picioare,

Cine nici nu te-a atins,

Te-ar dori venită-n vis!

Și te-ar ține conștient

Așezată-n cuib de piept

Tu faci omul o stafie

Te tot cată' nu se stie

Unde, când te v-a găsi?

Ah iubire, ah iubire

pentru toti ești fericire!

Cin'te are doar pe-o clipa

Vrea sa-ti doarmă sub aripă.

Să-i săruti privirea sfântă

Și in ochii lui te-mplintă!

Deci...te adoră si cel bun

Si cel rău rămas in drum

Cine oare, cine oare

N-ar vrea vlagă-mbătătoare?

A iubirii ce cuprinde

Inimi tinere si mândre.

Inimioara cand iubește

N-are vârsta și-n florește!...

Ce ești tu de fapt iubire?

Ești tăcere de pământ

Sau explozie de vânt?

Ești un freamat dulce-n zbor,

Sau tulpina zilelor?

Ești o taină în durere,

Ești un sân ca două mere...

Fir de rouă-n ochi de zori

Pleoapa cald'a norilor,

Ești un șopot de izvoare

Sfântul abur de răcoare.

Vereghetă-n cununie

Temelie-n căsnicie!

Ești și oarbă uneori

Te ridici și te cobori,

Nu prea vezi și nu prea simți

Sub pleoapă totul prinzi

Și e greu, și e durut

Să vezi anii c-au trecut

Azi cu nimeni nu te bați

Nimănui nu poti să-mparti,

Jalea strânsa între timp,

Of! Iubire ce te plâng!

Ce ești tu de fapt iubire?

Ești suspinul cel adânc,

Așteptare de amurg.

Radiezi mii de culori,

ești regina florilor!

Radacină în pământ

Creștet luminos si sfânt!

Tu in suflet vii tiptil

Vii la piept ca un copil

Te lipesti cu-atâta dor

De dulceata ochilor,

Zână cu picioare lungi

Vrei în noapte sa ajungi,

Sa te cuibărești ușor

In adâncul viselor?

Ce ești tu de fapt iubire?

Ești un freamăt trecător...

Ești un zvâcnet, nu-i ușor

De cin' te are, să te poarte cu răbdare,

Să te țina nasfărșit

Strâns la piept necontenit.

Ești destin din temelie,

Ești o viața, o făclie

Ești un tremur trecător,

Ești nesomnul nopților!

Viața ta e cât un veac

În secunda cu tic- tac!

Ce ești tu de fapt iubire?

Ești un tremur trecător?

O amprentaă un fior?

Ești o floare ce te scuturi?

Ești o clipă ce mă bucuri?

Tu de fapt ești lamurire

Ești o hrană, tu iubire,

Ești suspinul orelor

Asteptată cu mult dor

Mângâiere, apreciere

Un pilon în clipe grele,

Ești și teamă uneori

De-a te destrăma in zori

Faci o viața căt o clipă,

Cât un puf de sub aripă!

Ești statornică și sfântă

Știi iubire toți te cantă.

Uite că nu e păcat

Să ți-o spun cu-adevărat!

Multă lume se intreabă,

Unde ești?

Și toți aleargă

Să-ți găsească ei făptura

Să te-atingă-ncet cu gura

Să te pipaie ușor,

Să devii lumina lor!...

Ce ești tu de fapt iubire?

Ești o simplă amăgire?

NU!

De n-ai fi, n-ai fi de loc,

Totul s-ar schimba pe loc!

Ura-ar fi regină mare!

Pată neagră-ar fi pe soare,

Inimi puse-n sloi de ghiață,

Plumb pe cer în dimineața,

Spini vor crește-n trotuare,

Oameni în cămaăși de fiare,

Adevărul, conștiința

Disparea-vor din ființă!

Ura naște disperare,

Vai iubire ce mă doare!

De n-ar fi sa fii pe lume

Fără sens si făraă nume

Ar fi răul pe pamânt,

Ar fi scrum vărsat în vânt

Tu pe lume de n-ai fi

Totu-n jur s-ar ofili

Ochii n-ar avea culoare

Farmec n-ar mai fi-n izvoare

La ce bun v-a crește iarba

Nu-i iubire e degeaba!

Deci... nu ești o amăgire,

Ești cu -adevărat IUBIRE!

Ești ca apa din izvor

Ce ții calea tuturor!

Si ne strigi cu glas fierbinte!

Toți te vrem și ia aminte

Tu porți dor legat de dor!

Faci să crească-un viitor!

Ce ești tu de fapt iubire?

Tu ești tot ce vrem să fii!

                                        04 iunie 2003 

Poemul  ”Odă iubirii”

”Ce ești tu, de fapt iubire?

O-ntrebare care m-a frământat ani de zile.

Cu ea mă trezeam, o aveam în gând atunci când mergeam spre casă ,mă urmărea până noaptea târziu, îmi răscolea sufletul, pleoapa îmi apunea peste ea...

Răspunsurile le scriam pe apucate, ajunsesem la câteva sute de gânduri-fraze.

Devenise o parte din mine această întrebare, aceste căutări.

Peste tot le aveam: in geantă, buzunare, pe masa de birou, pe margine de ziare... un morman intreg de ganduri, împrăștiate, adunate, reluate...

Un freamăt, un zbucium, un nesomn, toate erau cuibărite într-o singură-ntrebare, ca mai târziu, foarte târziu, după treisprezece ani să vină selectate, și să fie puse-n poemul cu denumirea: ”ODĂ IUBIRII”.
Ce o să găsiți în acest poem? Ve-ți găsi figura iubirii, în întrebări și răspunsuri, în căutări și găsiri... Fraze- noțiuni, poate vă vor da puține emoții, în

schimb va ridica interesul de-a căuta existența fapturii acestei iubiri. Urmând aceeași întrebare la fiecare inceput, curiozitatea descoperă neasemuirile răspunsurilor.

Această întrebare ”Ce ești tu de fapt iubire?” (cu regret în ultimul moment am schimbat-o în:) ”Spune, cine ești iubire?” - ar putea fi o continuitate a fiecărui din noi, ea vine ca un îndemn de-a căuta ceea ce nu există in lirica dată.

Acest poem intră în dialog cu cititorul, făcândul să accepte situațiile sau chiar să aducă unele contraziceri. Cautările și răspunsurile sunt venite dintr-un zbucium, dintr-o iubire neatinsă, dintr-o dorință de-a trăi sentimentul iubirii. Critici vor fi mulți, spunând că poemul transmite puține emoții, sunt de acord, dar, atunci în perioada când poemul era pe cale de maturizare, se coagula dintr-o sinceritate pură,

căutările deveneau continuie într-o luptă interioară culminantă, nu existau tendințe de

căutări externe, nici prin imaginație, deci dacă nu am trăit un astfel de sentiment nu am fost capabilă să redau irealul. Uite că sinceritatea mea îi v-a atinge pe acei ce poartă cămașa asemuirii mele, și nu este necesar să le ridice adrenalina iubirii anume

aceste rânduri ale poemului. Cei ce vor găsi mângâiere în această lucrare la sigur vor fi mulțumiți de începutul acesta a frământărilor sufletești și vor fi capabili mai mult sau mai puțin să se implice în a se gândi dacă are o valoare poemul, sau...dacă poate avea o continuitate. Dintr-un tot întreg fiecare se poate

regăsi într-o frază, cel puțin.Acest poem este binevenit intru căutarea sensibilității

totale, trezirea atenției, atingerii juste a sentimentului uman – Iubirea!

Deci, lectură plăcută!

Aștept critica dvs, prin ea treptele se-nalță.

Cu un deosebit respect aut. Maria Tomița Corini

31 august 2016