Kessy Ellys Nycollas - România - Mai spune-mi că mă iubești

Mai spune-mi că mă iubești

Am mai spus asta și în versuri. Am să o spun și în proză!

Tu ai fost cel mai minunat om pe care l-am întâlnit în decursul vieții. Tot așa ți-aș spune și dacă ar trebui să ți-o spun între patru ochi. Probabil că te-aș surprinde și că ai avea și tu întrebările tale la care aș răspunde cât aș putea de sincer. Am învățat să nu mă mai ascund. Am învățat că viața ne dă mai întâi examenele și abia după examen învățăm lecția. Da! Am dat examenul. Un examen cumplit! Un examen despre care nici măcar nu am visat nimic. A durat mult. A trebuit să treacă șase ani până am primit rezultatul. Admis! WOOOW! Foarte tare! Am reușit! Oare? Chiar am reușit să trec cu bine prin această încercare? Îmi caut un moment de liniște și pace a sufletului în care să pot înțelege acest joc al vieții. Nu îl înțeleg nici acum, cum de altfel nu l-am înțeles niciodată. Cert este că datorită ție și a iubirii tale am renăscut.Ai apărut ca o ploaie care dă viață naturii, ca un soare care topește nămeții deznădejdilor, ca un vânt care curăță aleile de frunzele moarte.

          Știu că te-ai gândit la mine în taină și resemnat. Nu am uitat seara în care, ai prins curajul să îmi spui că ai coborât în laptop toate pozele mele și le privești ca pe niște icoane, tremurând de emoții, la gândul că m-ai avut în brațe, că m-ai sărutat din cap până la picioare, că ne-am iubit cu patos închizând ochii. Da! Uneori închideam ochii pentru că ne era atât de greu să privim scena cu ochii deschiși. Eram actorii unei piese de teatru, jucată la scenă deschisă, veniți parcă din lumi paralele cu o misiune clară. Examenul a fost destul de greu pentru amândoi. Tu ai crezut că ești destul de matur să mă poți iubi, eu am crezut că sunt suficient de tânără să accept. O nebunie dusă la extreme care ne-a schimbat în totalitate. Mă privesc în oglinda mare și nu mă recunosc. Aș vrea să mă cert crezând că am greșit, dar nu pot. Atunci mă bucur că am fost atât de puternică să accept.

        Ai fost cel mai bun lucru din viața mea! Lucru? Cum adică lucru! Lucrurile se folosesc ori noi ne-am iubit, suntem ființe vii, ființe puternice care nu s-au temut de suferința unei iubiri. Iubirea doare! Iubirea vindecă, iubirea ucide! Ea este capabilă de orice, este combustibilul vieții. Omul trăiește atâta timp cât iubește. Când refuză să mai iubească, moare. Începuturile sunt întotdeauna cele mai frumoase momente ale unei iubiri, sunt grozave, sunt sublime! M-ai făcut să mă simt cea mai fericită femeie de pe pământ atunci când mă sunai și îmi spuneai că mă iubeşti, că mă dorești și că mă porți cu tine, în gânduri, pretutindeni. M-ai făcut să scriu atât de mult și totul este despre tine indiferent în ce formă și cum am reușit să nuanțez ideea. M-ai făcut să înţeleg că viața nu este dreaptă dar este bună așa cum este. Ea se poate schimba într-o singură clipă, a clipirii Dumnezeieşti. Norocul ne surâde prin faptul că Dumnezeu clipește foarte rar sau, uneori deloc.Ai fost cel mai bun datorită faptului că niciodată nu  m-ai întrebat de ce te iubesc, ce iubesc la tine? Nu ai încercat să mă înveți nimic, să mă pregătești pentru ceea ce urma să se întâmple. M-ai pus direct în fața faptului împlinit convins fiind că nu aș fi acceptat știind dinainte ce urma să se întâmple. S-a întâmplat! A fost ceva ce nu mi se întâmplase niciodată şi nici nu am crezut vreo dată că aș putea accepta. Tu ai știut să mă surprinzi. Uluitor! Incredibil și totuși adevărat!

Fără tine nu aș fi putut ști niciodată că pot fi fericită chiar și atunci când sufletul este ţăndări și nici cum pot trăi după un necaz care părea de nedepășit. Tot de la tine am reușit să înţeleg că sunt oameni care îți intră în viață fără să te iubească, că unii te doresc pentru o noapte în timp ce alții te vor dori pentru o veșnicie, că trebuie să îi înţelegi și să accepți astfel de situații, că fiecare zi este un capitol care întregește romanul vieții și că fiecare moment alcătuiește viaţa însăși. Tu mi-ai povestit cum este să iubești fără să îți placă persoana, să te blochezi în acea poveste în care devii un simplu spectator care așteaptă decizia finală, distrus și ne putând schimba nimic.

      Datorită ție am descoperit importanța asumării riscurilor. Mi-ai dat curajul să spun lumii că te iubesc, că nopţile mele sunt extraordinare deoarece eşti cu mine, în vise, din seară și până în zori, că sunt iubită nu doar dorită.

      Mă întreb acum ce mi-o fi venit să scriu toate acestea? De ce trebuie să rămână scrisă această poveste? Nu prea înțeleg nimic din jocul acesta misterios al vieții, dar mă supun asemeni unui copil cuminte și ascultător. O fi poate și faptul că am vrut să îmi explic și să înţeleg cum de poate un om din șapte miliarde să te preschimbe în ceia ce nici nu puteai să îți imaginezi că se poate, sau poate m-am lăsat cuprinsă de nostalgie și am crezut că o pot abandona aici, pe această coală albă, sau poate gândul că ceia ce scriu eu acum va ajunge sub privirile tale, vei citii și astfel îţi voi putea fura câteva minute în care să te gândeşti din nou la mine, trecându-te apele la emoţiile stârnite! Nu știu nici eu! Sau poate, în subconștient aș dori să mă cauți!

     La urma urmei ce este viața? Viața fără iubirea ta? Fără să iți aud vocea, să iți aud râsul, să îți simt dorinţele? Cel mai rău lucru necesar, care mă face să simt că trăiesc ești tu! Mai spune-mi că mă iubești! Aş fi fericită să te aud.De simțit, simt în fiecare clipă. Sufletele noastre sunt conectate telepatic de la prima apariție pe acest pământ și așa vor rămâne până la sfârşit. Mai spune-mi că mă iubești!