Inima
am să deschid larg fereastra
cerul o să-mi umple braţele cu stele
scriu la poalele inimii
fuga din mine
zborul îl leg în
metafore
să curgă lent
amintirea şi cântecul
crescut în firul ierbii
ape cristaline
colorează uitarea
Sub lună
aş dansa cu aceeaşi precizie
cu care aş aduna
de pe jos amintirea seminţelor
din vorbele tale neîndoielnice
ce lasă loc zborului
să fure inimi cerului
ameţitoare litere topite
în treptele nopţii
plămădind vise sub geana
lunii
Ea mă iubeşte...
ea mă iubeşte
ţine ascuns în inimă un fluture
lângă piept îi cresc petale de nuferi
un curcubeu străbate umbra chipului său
cu explozie de cuvinte detonate
de râsul albastru
nu îmbracă tăceri
are păpuşi de zăpadă
gata să-i preia amintirea
cu paşii ce alungă frigul
singură tăcută mireasma ierbii
străbate neaua
Ploaia
ploaia o tăcere de dincolo de cuvinte
o rostire apăsată a păsărilor în zbor
respiraţia liberă a iubirii
nerostită între arborii tineri
ce întâmpina răsăritul
sub petale de foc
tu cu îndemâna ta de nesiguranţă
vii pe buzele mele
să-mi copiezi gândul
te zidesc la răscruci
ca pe o sămânţă furată de vânt
îmi citeşti teama în poemele iernii
Cuvintele
în locul acesta beau şi vorbesc
cu fiecare
de la mesele din jur
ca un foc ce se transmite
dintr-o idee în altă idee
mişcare amplă
în care cuvintele de multe ori
devin sentinţe plate
în faţa morţii
moarte sunt şi numele lor
doar băutura în reci pahare le
păstrează amintirea
în faţa nopţii aşezate ca un drapel pe umeri
inimile lor moarte încă respiră
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu