Ala Mîrza-Turbal. Republica Moldova - Flori frumoase, flori de mai...

LEACUL - LILIACUL

Liliacul înflorește,
Cruciulițele-și desface, 
Grijuliu, se-mpodobește,
Stă semeț, la patru ace!

Își înalță, de cu zori,
Mândrii strugurei, spre soare,
Încântând pe trecători
Cu aroma-mbătătoare.

Stai o clipă lângă dânsul!
Mii de flori! Ah, ce culoare!
Uiți tristețea, dorul, plânsul
Când privești așa splendoare!

Tufe-n albe, roze rochii,
Violete, luminoase...
Plini de bucurie-s ochii -
Văd o lume mai frumoasă!

Grijile? Sunt mai puține!
Spatele? Nu te mai doare!
Vârsta? Sângele, prin vine,
S-a pornit mai cu ardoare!

E-o minune? Ba e LEACUL!
Uiți de ani, de căruntețe,
ROATA VREMII - LILIACUL
TE ÎNTOARCE-N TINEREȚE! 

(Ala Mîrza-Turbal. Imagine - autoarea) 

SALCÂMII NOȘTRI...

Ți-aduci aminte-aroma dulce, fină,
Când florile salcâmilor de-acasă
Ne presărau, în adiere lină, 
Iar tu-mi șopteai că sunt cea mai frumoasă?

Din negrele-mi cosițe, scuturai
Petale albe, ce sclipeau în lună,
Cu gingășie, mă îmbrățișai...
Ce tare inima-ți bătea! Nebună!

Când mâna îmi țineai în palma ta,
Un val fierbinte-mi tulbura gândirea,
Chiar floarea de salcâm se-nfiora,
De parcă binecuvânta iubirea...

Ți-aduci aminte cum gustam din flori
Și ne părea: mai dulce nu-i mâncare?
Îți amintești cum ne treceau fiori
La fiecare, caldă, sărutare?

...Acum, acasă, plini de flori frumoase,
Salcâmii stau cuminți, ca altădată,
Dar triști, căci n-aud șoaptele duioase
Din tinerețea noastră-ndepărtată... 

(Ala Mîrza-Turbal. Imagini - autoarea)  

  

BUJORUL

Legenda veche spune-așa:
Un împărat cuminte, blând,
Când Moartea a venit să-l ia, 
Lăsat-a fiului cuvânt:

- Să cârmuiești cu-nțelepciune,
BUJOR, cu grijă de popor,
Pentru supuși, doar fapte bune
Să faci și-acum, și-n viitor.

Poți merge-n munți, în orășele,
Poți să cutreieri țara toată,
Însă de lacul cel cu iele,
Să nu te-apropii! Niciodată!

El e-n pădurea-ntunecată.
Atunci când văd un călător,
Din apă, iele ies îndată
Și îl prefac în tot ce vor...

...Trecut-au anii, toate - bune,
Dar într-o zi, prea curios,
Pornit-a împăratul june
Spre codrul negru, fioros.

Când le-a văzut cum au ieșit
Din lac, frumoase, minunate,
Sfiosul tânăr s-a-nroșit,
Privindu-le, uimit, pe toate...

Săreau, jucau pe iarba verde,
Ușoare, mândre, grațioase,
- Hai, vino-n horă, nu te pierde,
Cântau cu vocile duioase.

- Vrei să dansezi cu noi, băiete?
El parcă plumb avea-n picioare,
Nu se putea mișca spre fete...
- Nu vii? Te vom preface-n floare!

Ah! Sta-mpietrit... Un cald fior
Parcă-l lăsa fără suflare
Și a rămas, pe veci, BUJOR,
BOGATĂ, AROMATĂ FLOARE!

(Ala Mîrza-Turbal. Imagine - autoarea.) 

* IÉLE s. f. pl. (Mai ales art.) Ființe imaginare din mitologia populară românească, înfățișate ca niște fete frumoase, îmbrăcate în alb, care apar numai noaptea, vrăjind, prin cântecul și prin jocul lor, pe bărbați, asupra cărora au puteri nefaste; frumoasele, mândrele, dânsele, șoimanele, vântoasele, drăgaicele.