ELIODOR PAUL MIHĂILEANU - ROMÂNIA - BANII NU ADUC FERICIREA

                                  BANII NU ADUC FERICIREA

    Când mă mai gândesc la surioara mea de cruce, ce a fost Rodica Dincă, mă apucă o mare tristeţe şi mă tot întreb, cum a putut ea să-şi rateze viaţa şi să şi-o încheie aşa de trist.

    Rodica Dincă a fost fica lui Constantin Dincă, economist la Direcţia Comercială a CMVJ  şi a Marioarei Dincă, casnică. Familia Dincă era rudă cu mama mea, tanti Marioara fiind verişoară de gradul doi cu ea. Rodica a avut o surioară geamănă, pe Doina, care a murit la vârsta de 11 ani, din cauza unei boli la inimă. După o veche superstiţie, care spunea că defuncta ar putea s-o i-a cu ea pe sora ei geamănă, părinţii noştri ne-au  supus unui ceremonial, cam straniu pentru mine, pe atunci un adolescent de 18 ani,  în biserica în care era depusă moarta. În prezenţa  mamelor noastre, Rodica a prins-o de mână pe moartă, iar cu cealălaltă de mâna mea şi a spus, de trei ori:

   “  -Mă leapăd de tine şi mă fac frate cu Doru.”Aşa am ajuns noi fraţi de cruce.

    Deşii a fost mereu ÎN CăUTAREA FERICIRII”, adunsă profesoară de Limba Română, la Şcoala Gimnazială nr. 6 din Petrila. Rodica nu a reuşit niciodată să o găsească. Influenţată mult de către părinţi, care s-au dovedit a fi foarte pretenţioşi în găsirea unui ginere mai de soi, Rodica a tot ales, până a ajuns să-l culeagă pe profesorul de geografie R., colegul ei de serviciu., cu care nu a convieţuit mai mult de un an.

    După moartea tatălui, Rodica a rămas să trăiască doar cu mama ei, care o scutea de toate treburile casei.

    În dorinţa de a o ajuta ÎN CăUTAREA FERICIRII, i-am mijlocit întâlnirea cu prietenul meu, Ing. Vasile Drăgan, rămas văduv. Relaţiile lor însă nu au depăşit stadiul de prietenie, pentru că lui Vasile nu i-a plăcut caracterul Rodicăi,, ce se arăta cam zgârcit, egoist şi nu prea sincer  în relaţia lor.

    După revoluţie, prin anul 2000, cănd s-au făcut retrocedările fostelor  proprietăţi, tanti Marioara a primit 50 hectare de pământ, prin Mahedinţi, pe care le-a vândut şi a încasat o sumă destul de mare de bani, care însă nu le-a adus deloc fericirea. Vasile, în calitate de bun prieten, sincer şi dezinteresat, le-a dus cu maşina lor, mai peste tot, unde au avut nevoie, pentru care a fost răsplătit cu … un covrig.

     Când s-a văzut cu atâţia bani, Rodica nu a mai ştiut ce să facă cu ei. Deşii a fost sfătuită de Vasile să-i depună în bănci, ea nu a avut încredere în ele şi a preferat ca cea mai mare parte să-i păstreze “la saltea”.

    Ca un frate ce-i  eram,  fie şi de cruce, am încercat de câteva ori, s-o sfătuiesc să nu se uite la bani, când este vorba de fericirea ei, însă nu m-a acultat prea mult. În  continuare viaţa lui Rodica a devenit foarte asemănătoare cu a lui Hgi Tudose, celebrul sgârcit din piesa cu acelaşi nume a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea. Nu-şi permitea să cheltuiască banii, pentru a trăi mai bine şi mai frumos şi nici pentru aşi îngriji sănătatea, după cum am văzut eu. Cred că trăia mereu cu frica de a nu fi furată şi nu mai primea în casă decât pe puţinii prieteni pe care îi mai avea.

    După moartea lui tanti Marioara, Rodica s-a văzut în situaţia de a-şi face singură mâncare, la care nu se  pricepea prea mult. Cred că și-a neglijat sănătatea, dacă nu a trecut niciun an şi a murit de ciroză, la vârsta de numai 70 de ani.  Când a ajuns la spital a fost deja prea târziuu, boala ei fiind în stadiul terminal. A chemat-o pe Titina Frâncu, din Făgăraş, singura ei verişoară primară, promiţându-i că-i va face un testament. Dacă şi Vasile a insistat pe lângâ aceasta, să se grăbească, pentru că Rodica chiar era “pe moarte”, Titina i-a stat la căpătâi în ultimile ei clipe de viaţă. Şi a meritat efortul, pentru că s-a ales cu o moştenire frumoasă, la care nu se aştepta, suportând însă şi stresul unui îndelung proces, pentru dovedirea dreptului la succesiune.

    Rodica Dincă a fost înmormântată în locul de veci al familiei, din Cimitirul Central Petroşani, alături de părinţii şi sora ei, iar rudele care au moştenit-o şi s-au îmbogăţit pe seama ei, nu s-au grăbit să-i ridice o cruce din piatră, marmură sau granit, după cum ar fi meritat, aşa  că, după ce crucea din lemn a putrezit, trecând mai bine de 7 ani de la deces,  pe acel mormânt nu mai scrie numele ei. Păcat! Dumnezeu s-o ierte şi  s-o odihnească în pace!

                                                                                                     Autor: Eliodor Paul Mihăileanu