Slăvindu-i...
Nu mă număr printre cei care „slujesc” sub orice formă trecutul
comunist sau neocomunismul de azi în care s-au îngesuit (ca sardelele-n
conservă) toți beneficiarii epocii apuse (și prezente). Această nouă doctrină așa-zis politică, neocomunismul,
a apărut în România după evenimentele ciudate din decembrie 1989, de fapt de
după lovitura de stat (neobolșevikă).
S-a născut acest neocomunism ca urmare a ascensiunii rapide în
funcții politice de prim rang a unor foști membrii influenți, dar de linia a
doua ai P. C. R-ului, a foștilor ofițeri de securitate, a unor așa-ziși
disidenți ai regimului sau unor indivizi condamnați de statul socialist pentru
infracțiuni de drept comun.
Având același scop, acela de a ajunge cât mai repede la
conducerea statului și de a umple vidul de putere creat, aceștia au beneficiat
de acces nelimitat la resursele economico-strategice ale fostului stat
socialist și au reușit, în foarte scurt timp, să acapareze puterea politică,
autopropunandu-se și alegându-se reciproc în funcțiile de conducere ale
statului. Neocomunismul a distrus totul în România; Industrie, economie,
comerț, învățământ, sănătate și... restul... A distus și nimeni n-a plătit
nimic. A transformat poporul în asistați social, l-a plătit ca să NU muncească,
doar să voteze că... are grijă el partidul... că doar deaia-și zice
social-demokrat.
Că poporul român este orb și-i alege la disperare ar fi o
problemă a lui, a poporului, dar de ce se complace? De ce nu simte șișul dintre
coaste? De ce-i covine să fie pe ultimile locuri în Europa?
Datorită grăsimii de pe creier, poporul nu simte, nu vede, doar
aplaudă și votează. El poporul este limitat în gândire și a fost acaparat de
mijloacele antinaționale de propagandă ale partidului mamut, partidul care DĂ.
De unde-o da el, partidul, NU se știe.
NU are serviciu.
NU muncește nicăieri.
NU produce nimic, doar gospodărește banii poporului din care
se-nfruptă cu o nesimțire crasă, evident spre marea bucurie a susținătorilor săi,
a votanților săi.
Chiar... de unde DĂ partidul?
Atât de social- democrat este că a înfințat pensii speciale,
pensii nesimțite, făcând astfel ca unui om (de-al lor) să-i dea de cheltuit
peste 10 milioane (vechi) pe zi, iar unui medic (să zicem) cu 40 de ani vechime
să-i dea 60 de lei (noi) de cheltuit pe zi.
Da, „adevărată” echitate socială la acest partid – cum spuneam –
social și democrat. Lângă partidul care DĂ s-au aciuiat presari cu nume grele,
chiar trusturi de presă care efectiv otrăvesc populația.
Pe lângă acestea și aceștia, mai sunt tot felul de zvonaci
și răspândaci care, adevărat, prin talent și muncă și-au creeat un nume.
Unul dintre aceste nume la mare „dezbatere” azi este Tudor
Gheorghe, omul care, muncind cu tremuriciul din gât și cu o cobză a devenit
personalitate publică. Nu mă număr printre cei care-i nesocotesc munca,
talentul și-l înjură, dar contest apartenența sa „pe față” la comunismul de azi
și de ieri. El, marele și iubitul cântăreț este formator de opinie iar acum
parcă îndeamnă cum spuneam, „pe față”... să se ia lumea după el.
Ce merită acest Tudor Gheorghe și ceilalți ca el?
Se-nghesuie la putere partidele neocomuniste și propun fel de
fel de măsuri pe care NU le respectă. Vin cu o multitudine de idei pe care și
le propun, ni le propun, dar de realizat... nema. Adevăratele probleme ale
țării s-ar rezuma doar la câteva... cum ar fi:
-Echitate socială (vezi discrepanța dintre pensii și dintre
salarii).
-Confiscarea furturilor și redate țării
-Răspundere judecătorească
-Desfințarea imunității parlamentare
Este mult?
Este puțin?
Este imoral?
Acum... au venit cei „galbeni” la putere într-un moment total
(ne)prielnic lor și nouă. S-au scărpinat cum NU trebuie și de fapt revigorează
partidul roșu. Ca și ăilalți au promis multe, poporul a fugit către ei...
dar... slabe speranțe de la gălbiori.
Procedează ca și ceilalți.
Până când, măi popor al meu... te prostituezi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu