 |
| Foto: internet |
Știi tu
oare?
Știi? Iubirea, dragostea, nebunia ce o manifest pentru
tine mă obligă să iau o pauză în care să pot respira profund, să îmi așez
gândurile și să închid toate visele, care par spulberate, în lada de zestre a
bunicii. Acolo poate că se vor resemna, stând în liniște deplină. Îmi sunt
îndeajuns atâția ani în care te-am iubit ca o nebună, dar și atâtea nopți în
care te-am visat.
Știi tu oare cum este să te zvârcolești în tot patul
căutând, alergând, îmbrățișând doar vise care se destramă în zori?
Știi tu cum este atunci când ai atât de mută iubire de
dăruit și nu ai cui? Știi cum este să ne întâlnim în nopți pline de liniștea
apăsătoare, să ne privim , să ne facem declarații și să ne trezim , singuri,
realizând că totul se trăiește doar în vise?
Pământul reavăn încă, rămas din acea primăvară,
miroase a ghiocei și iarbă crudă, iar aerul se simte poluat de aburul
locomotivei care gâfîie din greu, după un drum parcurs printre arborii și
casele așezate de o parte și de alta a șinelor care scârțâie sub povara dorințelor
tale de a mă cunoaște, iar pașii mei mă poartă către gara veche în care iubirea
a decis să se îmbrățișeze. În acea primăvară reînviau vise care agonizau în suflet, tăinuind iubirea,
Amurgul înserării împrăștia în jurul meu o admosferă neînțelasă de parcă cerul
vroia să coboare raiul pe pământ.
Sub lumina felinarelor, deja aprinse, pe acel peron de
gară, sufletele, iubirea, dragostea și toate dorințele noastre s-au întâlnit în
taină, s-au privit înfiorate și s-au
atins sfioase, într-o îmbrâțișate prelungită, după cortina nopții întunecate de
nori plumburii care, sub pretextul pregătirii de ploaie, ne ascundea parcă de
ochii iscoditori ai călătorilor de pe peron.
Plecând, mână în mână, în fața ochilor parcă, mi se
așternea un covor cu flori multicolore printre care zburau veseli flutui
colorați, iar vântul adia ușor, atât cât să îmi răcorească sufletul înfiebântat
de văpaia privirilor tale și de îmbrățișarea brațelor puternice care m-au
strâns la piept, șoptindu-mi discret, la ureche: - ce frumoasă ești! Mult mai
frumoasă decât în fotogrfie! Sincer, nu mă așteptam să fiu întâmpinat de o
femeie atât de frumoasă!
Pașii mi se împleticeau, mintea mă certa, sufletul
înflorea. Pe câmpul lui mlăștinos, înundat de lacrimi și durere, înfloreau
nuferi albi iar eu îmbătată de albul lor strălucitor, admiram în tăcere,
mirifica pictură care se unduia o dată cu mlaștina de un gri petrol,
luptându-mă să ticluiesc cuvinte cu care
să pot formula o frază prin care să pot transmite exact, tot ce simt. Fericire
dar si durere, bucurie dar și teamă, dorința neînțeleasă de a-mi ascunde sentimentele
de iubire care mă năpâdeau.
Simțeam sufletul incendiat de o iubire care durea, dusă și trăită în taină,
mult peste puterea de înțelegere a rațiunii mele, făcându-mă neputincioasă și
mistuindu-mă sub povara unei iubiri interzise.
Urcăm pasarela către centrul orașului, iar stropii
reci ai ploii ne biciue în față, certându-ne parcă, anticipând ce va fi să fie.
Ajunși acasă, ploaia îmi luneca pe sticla ferestrei, adunând-și stropii în
câușul sufletului zbuciumat de trăiri și dorințe, ca mai apoi să poată spăla
păcatul făcut împreună, într-o dimensiune a nebuniei și irealului. Două trupuri
situate la poli diferiți, totuși, au reușit prin puterea iubirii și sub povara
păcatului să se contopească într-un mod mai puțin firesc și să rămână aproape
încremenite în acea clipă atemporală a timpului lor.
Încăperea devenea
,,o sală de dans’’al iubirilor noastre care fremătau agonizând în
sentimente și fremătări. Era de altfel momentul care mi-a schimbat viața și în
care sufletul meu a rămas viu și treaz, fâlfâindu-și aripile, într-un zbor
etern în jurul sufletului tău.
Este doar un vis!
KEN – 14012014 / Îschia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu