NICOLAE VÂLĂREANU SÂRBU
POEME
Ce se întâmplă mă doare
Am înstrăinat cuvintele, dar scrisul mă trădează,
sunt un marginalizat în gânduri,
se rup din suflet credințe statornice
lumea e o furgonetă goală plecată la drum.
Nu-ți mai simt prezența,
casa noastră se ruinează și alunecă-n uitare,
poate o să-mi schimb tot ce am sedimentat
și te voi lua cu mine
în partea mea de adevăr nemărturisit.
Inima ta cuprinsă de îndoieli și a mea dezamăgită
se vor căuta întregi înainte de apus,
de atâta ploaie măruntă și deasă
le vom găsi un acoperiș de frunze
pe malul unui râu de lacrimi.
Ce se întâmplă mă doare
și parcă durerea-i folositoare
când aduce o rază de lumină caldă,
caut atâta tăcere cât să vorbească umbra
și noaptea să ne primească sub umbrelă
ca pe doi rătăciți de singurătate
cu dragostea în buzunarele cusute
pentru bucăți din comoară
vitregită atâta vreme de valoare.
Timpul s-a încărcat de nerăbdare,
a trecut pe lângă noi ca păsările
grăbite în zbor spre țările calde,
noi am rămas la mistuit iubirea
într-o iarnă cu îngeri.
În vremurile cu nimb pe frunte
În fiecare noapte împlinesc o zi,
nu le mai socotesc numărul,
mi se pare o impietate să mă gândesc
la trecerea lor liberă prin mine
până la un punct sau două ori puncte, puncte.
N-am păcălit în vreun fel destinul
deși aș fi vrut,
când totul mi s-a părut un joc de zaruri
din care puteam ieși câștigător.
În vremurile cu nimb pe frunte
m-am îndrăgostit de o femeie,
am uitat trecutul și am iubit-o,
mi s-au întâmplat ridicări și căderi
dar n-am rămas niciodată-n genunchi
un singur Dumezeu m-a ocrotit
și acela era al meu.
Fiecare împlinire m-a găsit acasă
am îmbătrânit tot așteptând ziua sublimă
nu știam să o scriu cu majuscule
într-un poem fără cuvintele tale
pe o hârtie lăsată după icoana mamei.
Așa că, îmi adun puterile rămase
și le voi zidi în sufletul tău,
să le scrii într-o carte cu poeme
ca să înflorească în gândurile urmașilor.
De când mă tot cauți
Am cântărit vorbele nefericiților lumii
și sunt foarte grele,
te simt nedumerită și goală.
Tot mai cred în minunile creației
înaintează cu lumina prin întuneric,
pentru îndoielile care mă stăpânesc
îmi cer iertare.
Sunt dependent de legile societății
și le accept din teama de ceilalți,
nu mă mai înșală aparențele,
dar mă înșală cei ce știu să o facă,
nu-i arăt cu degetul,
dar dacă pot îi ocolesc.
De când mă tot cauți
am încercat să te privesc în ochi,
ochii știu multe și trebuie atent citiți
de fiecare dată până-n adâncul tăcerii.
Nopțile și zilele mă scot din umbră
și te acoperă cu lumină,
cerul odihnește pe un nor alb
sub care mă iubești.
Când ziua se urcă la cer
Ea scrie cu sufletul pe fața gândului,
inima-i tresaltă de bucurie lăuntrică,
se-nfășoară cu trupul în dorințe
și nu se lasă cucerită de iluzii.
Când ziua se urcă la cer,
noaptea coboară-n pământ,
și vine să se roage.
Dimineața o găsește la fântână
cu cofa plină,
satul ei nu știe nimic,
dar așteaptă cu sete
amiaza să-i vindece dragostea
înainte de plecarea la oraș.
La ușa deschisă norocului
Îmi împrospătam de fiecare dată memoria
dezordonată de atâtea informații
pe care nu le mai puteam clasa
separate-n sertare.
Pe undeva îmi căutam un loc de înnoptat
mai retras de privirile lumii
dar împins cu picioarele înainte ca un mort
rămas fără moarte în condiții vitrege
urcam pe întuneric de mânie
și mă scufundam sub lumina lunii
în cuvintele care deschid porțile zăvorâte
să intru-n cetatea cu pereții de piatră
între care mă simt mai mic decât sunt.
Îmi găsesc cărarea și lumina călăuză
la ușa deschisă norocului
și nu-mi venea să intru în camera răcoroasă
cu paturi de fier
și pleduri albe ca la bunica la țară,
de parcă eram un soldat venit de pe front
ce trebuie respectat și servit cazon
și am fost servit
cu toate onorurile potrivite
unui nou venit în cetate.
Dezamăgire
Sărac, nu mă mai gândesc la libertate
nici nu am ce face cu ea,
e și democrația destinată numai celor avuți,
un fel de clamare continuă
care nu e de niciun folos celor mulți.
Nici nu știu ce vom face fără niciun drept
cei din justiție sunt independenți, etc.
pot face ce vor și când vor
pot pune alte cuvinte în propoziții
pot schimba și pierde dovezi
ori construi după interes,
cu democrația și dreptatea nu poți face nimic
cel mult poți deveni o victimă
care își cere să plece din țară.
Visele au devenit ruginite și desuete,
un fel de infatuare desumflată brusc,
o bucurie adusă la plâns târziu.
Când mă îneacă dezamăgirea
și capăt o greutatea-n picioare
de nu mai poate ține pasul drept,
rămân un copac desfrunzit
în iarna vieții geroasă.
Nu mă mir
În fiecare noapte privesc la o stea
și nimeni nu știe de ce,
unii cred că nici n-o văd bine,
dar ea în mod sigur mă vede c-o iubesc
și întotdeauna strălucește puternic,
îmi pătrunde pe fereastră
până în pat.
Nu mă mir să mă fi ales ea,
să număr firele de nisip din pustiu
cu băgare de seamă și sârguință
pentru a mă descoperi cu furie
cel care rupe zăgazurile biruinței
și zidește libertatea în simboluri
la care se închină oamenii.
Femeia mă privește cu nedumerire,
știe că acolo sus undeva departe
se leagă și dezleagă ciudat destine
acceptate fără nicio îndoială ca un dat
la care nu te poți opune, cel mult amânat
până la un puct nedeterminat
pe sinusoida vieții.
Tot timpul mă socotesc un câștigător
la loteria vizelor
de plecare la steaua mea ocrotitoare.
Poezia locuiește şi într-o frunză
O trăire-n iubire, nu în pat
este poezia adevărată,
mireasă pe pagina albă
desenată-n cuvinte.
Poezia locuiește şi într-o frunză
în care se cântă cu sufletul
doina unui neam rămas în istorie,
să-și are pământul cu lacrimi
și cu săruturi de dragoste
împreună cu femeile și copiii,
în unitate cu ceilalți trăitori
ce clădesc istoria țării
piatră cu piatră
și o trec prin porți, o înalță-n coloane
și zbor de păsări în univers,
asemenea lui Brâncuși.
Totul se întâmplă în interior
Nu văd bucăți sfârtecate din trup,
dar simt bucățile sfârtecate din suflet
într-un orizont de neliniște
care circulă grăbite prin sânge și nervi
ce nu pot fi controlate,
erup și curg ca o lavă fierbinte
de care nu știi încotro să fugi mai repede
sau să rămâi pe loc.
Totul se întâmplă în interior
între anumite puncte de interferență
încât se dezvoltă forțe puternice
care schimbă drumul și aspirațiile
spre alte ținte nebănuite.
Învingi teama și timiditatea comode
și te ridici pe oasele timpului
în clipele acelea de intuiție
pentru a deveni altul din tine
cu multiple posibilități de iubire.
La umbra pleoapelor
Să ne îmbătăm cu propoziții eliptice de subiect
și să nu ne doară capul,
să întoarcem pe dos cuvintele
până înțelegem tot ce spun printre rânduri
ca niște cititori în stele.
Nu putem face asta întotdeauna,
sunt ocazii și fapte care ne depășesc,
nu ne lasă somnul liniștit
și diminețile pline de candoarea răsăritului,
fiecare își dorește o amiază cu obrazul de piersică,
să-i admire puful moale,
să-i atingă coapsele coapte,
să o sărute la umbra pleoapelor cu gene stufoase
în hamacul din grădina iubirii
până se supără iarba.
Doamne, la ce-mi zboară mintea,
trupul vrea să se odihnească cuminte
când începe toamna fără explicații
și aș putea protesta pentru timpul pierdut
fără rezultate care să-mi toarne mulțumire
în inima femeilor scăpate printre degetele
înserării din orgolii.
Cineva de sus totuși te urmărește
O umbră străpunsă cu o mie de raze
și un stejar fulgerat într-o furtună sălbatică
poartă în piept îndemnul de răzbunare
pentru orice încercare de pătrundere în subiect
de către cei fără niciun ideal colectiv
ce se împăunează degeaba cu rigoare
pentru că n-au habar cum se păstrează
și se urmărește drumul ideii prin întuneric.
Prin urmare caută unde nu trebuie
răspunsuri la întrebări nepuse niciodată
și se apropie de prăpastia
peste care trec numai păsările
iar oamenii cad în propriul gol
în care s-au ascuns până mai ieri.
Cineva de sus totuși te urmărește
cum te statornicești în calendarul din veac,
îți arată calea posibilă de urmat
ca să-ți îndepărteze teama de moarte,
îți toarnă-n memorie uitarea
de poruncile date și de cuvântul ales
și tot așa până la păcat
pe care-l îmbrățișezi cu toată dragostea
patimilor la care te supui orbește
pentru a fi iertat cândva.
..................................................................................................................................
