CIOBURI
DE
SUFLET
ORICE APUS ANUNŢĂ UN NOU RĂSĂRIT...
În pregătire avansată,
un nou volum de poezie semnat de Kessy Ellys Nycollas, nimeni alta decât
iniţiatoarea revistei şi blogului LUCEAFĂRUL DIN VALE. Volumul este unul de un
tragism maxim, expresie a unei sau unor experienţe pline de amar, dar pe care
autoarea, după ce le sublimează poetic, le depăşeşte prin chiar exemplul
personal, acela al unei femei energice, iniţiatoare de proiecte mobilizatoare,
emanând speranţă şi propunându-ne mereu... să vedem partea plină a paharului!
Kessy Ellys Nycollas îşi maschează, poate, durerea unor experienţe personale
sub această/aceste formă/ forme literare, dar pe noi ne interesează dacă acele
experienţe sublimate poetic ne convinge ca cititori; noi urmărim emoţia şi
puterea autoarei de a ne cuprinde şi face să ne bucurăm sau să ne întristăm,
şi, într-un final, să ne asumăm trăirile cuprinse în versurile ei... O carte pe care trebuie
s-o recompunem, fiecare, din acele... "cioburi de suflet" pe care ni
le ascunde, discret sau revoltător, pe alocuri, în paginile ei.
Aşa încercam să prezint, pe scurt, viitoarea carte ce
se prefigura – acum, carte în toată regula, pe care o aveţi sub priviri şi
atenţie - semnată de Kessy Ellys Nycolas, poetă care nu se află la debut
editorial. Până acum, a mai publicat alte două volume de versuri, anume “Toate
iubirile mor”, Editura “Prosperity Exprim”, Bucureşti, şi, la aceeaşi editură,
„Dana, îngerul meu”, amândouă în 2016. Dar, profilul scriitoricesc şi om
dedicat literelor şi, mai mult, aflat în slujba ceLor care scriu, este mai
larg, autoarea noastră regăsindu-şi semnătura prin mai multe publicaţii, sub
poeme sau articole, în antologii sau pe site-uri. La fel, a primit şi mai multe
premii şi distincţii pentru activitatea ei, de la edituri sau administratori de
reviste şi domenii virtuale literare, nemaivorbind de faptul că, pornind de la
administrarea unui blog personal, a reuşit să fondeze şi să asigure apariţia de
ceva timp bun a unei reviste literare numită LUCEAFĂRUL DIN VALE.
Sub egida Agenţiei Literare SINGUR, cum spuneam, prin
vara anului 2018, publicam sinteza mai sus amintită şi redată, ceea ce ne face
să o reluăm şi s-o dezvoltăm, prefaţarea volumului trebuind a fi, am
considerat, fidelă acesteia.
Aşadar, poezia poetei din Valea Jiului, căci acolo îşi
deapănă firul vieţii şi literare şi personale autoarea noastră, ne propune o
carte cu o viziune duală: pe de o parte, o existenţă într-o mereu căutare a
raţiunilor pentru care o iubire anterioară a fost pierdută, şi este invocată,
dar nu pentru a fi reluată ci pentru a o expune spre o personală luare-aminte,
un fel de exorcizare afectivă, care poate căpăta valenţe generale dacă privim
lucrurile din perspectiva unei autoanalize afective extrem de severe, totuşi,
şi din care autoarea iese învingătoare. Se spune că dacă ţi-e frică de ceva, nu
vei reuşi să învingi acel ceva fugind de el ci, dimpotrivă, înfruntându-l. Aşa
procedează şi Kessy Ellys Nycollas, înfruntă fantasma fostei iubiri cu
naturaleţea celui care ştie că poate pierde, dar şi că poate câştiga, cu
vigoarea gladiatorului căruia nu-.i este frică de final, pentru că a fost
antrenat să ştie a muri: “Nimic nu îmi poate/ pune piedică.../ Viaţa m-a
călit,/ mi-am reîncărcat trupul sleit,/ tălpile au luat contact/ cu energiile
pământului/ încărcându-mi, mai apoi, sufletul...” (Desculţă)
Experienţa
aceea, a fostei iubiri care a “trădat” se transformă cu fiecare pagină a cărţii
într-un tot mai convingător manual al purificării şi regenerării din durere,
din dezamăgire, din repulsie şi revoltă, pe alocuri. Este ipostaza unei altfel
de pasăre Phoenix, care renaşte, vers cu vers, din cenuşa trădării în dragoste.
Personajul său, care este chiar autoarea, pentru că volumul este scris la
persoana I-a, nu dispare fizic sub presiunea dezamăgirii devastatoare ci doar
se prăbuşeşte într-un gol existenţial din care, la un moment dat, ca-ntr-o
revelaţie, se reechilibrează şi începe lupta cu revenirea la starea iniţială, a
omului care iubeşte, care mai poate iubi, trecând demn peste nefastul trecut
amoros:“Trăiesc cu tine-n/ suflet şi în gânduri,/ de parcă rădăcini ai prins,/
în deşertul sufletului,/ tu te lipeşti de mine/ ca o meduză,/ iar locul unde te
aşezi,/ doare.” (Răzvrătire)
De aici, din această încleştare cu sine şi cu propriul
trecut devastat de nedreaptul abandon în dragoste, poeta reuşeşte un parcurs
poetic lipsit de glamour, de efecte stilistice lacrimogene, de încadraturi
tragico-revanşarde. Poemele curg chiar dacă într-un stil nu totdeauna unitar,
într-un sens mereu ascendent, din ce în ce mai clar, lăsându-ne a presimţi,
parcă, transformarea, eliberarea de un trecut întunecat. Paşii făcuţi şi desprinderea
nu sunt deloc lipsiţi de risuri şi de reveniri şi reluări, dar importantă este
consecvenţa, spune aproape răspincat poeta, în “Nepăsarea”: “Mă afund şi mai
tare/ în sufletul tău cu apele tulburi,/ în mintea ta răvăşită de dorinţe,/ în
fluidul sângelui tău otrăvit/ de lipsa mea...//Simţi, acum: eu chiar locuiesc
în tine!”
Am mai putea consemna că acest volum este ca o crisalidă, un cocon din
care, încet, sub neştiute şi puternice imbolduri creatoare, se naşte fluturele,
diafan, candid, direct ştiind zborul şi căutând soarele şi câmpul cel verde:
“Şi, totuşi,/ n-ar fi drept să uit/ nici bucuriile şi nici necazurile/ care
mi-au trecut pragul,/ pentru că doar trăindu-le/ am putut să îmi definesc/
răsăritul-din-nou...” (Naufragiul 2)
Cealaltă faţetă a acestui volum ar fi spaţiul mirific,
edenic, de început de poveste şi de lume prin care ne invită să zburdăm
împreună cu ea, cu autoarea: câmpuri, nopţi pline de lumina lunii, flori şi
zboruri, vise şi alergări prin iarbă... Un cadru idilic, în contrast cu
celălalt, zdrenţuit de decepţii, cenuşiu, încordat de o luptă când făţişă când
surdă, interiorizată. De aici, volumul capătă o notă originală, de excelenţă
stilistică, asigurând o alternanţă de tip duş scoţian, rece/cald,
disconfortant, la început, dar benefic, într-un sfârşit, stil care aduce aminte
de dualitatea filosofică bine/rău, planuri în afara cărora existenţa umană nu
poate fi concepută: “Macii roșii stau aprinși/ printre mușețel și scaieți,/ mirați
privesc al vostru alai/ și vă întreabă:/ Cum puteți?/ Sau poate și voi vă
înşelaţi,/ și credeți că sunteți ferice,/ așa cum noi rămânem roșii/printre
scaieți,/ crezând că sunt spice?!” (Naivitatea)
Sublimarea durerii prin poezie, dar şi ridicarea
singurătăţii la rang de custode al relansării într-un spaţiu existenţial
reîncărcat, capabil de ridicarea pe o nouă verticală: <<Este atât de
important/ să poți trăi în singurătate!/ Doar atunci poți să îţi aduni/ toate
cioburile sufletului,/ reîntregindu-l,/ simțindu-l, apoi,/ ca pe o operă de
artă,/ pentru care ai cheltuit/ aşa de mult timp,/ până ai reușit să asculți/
acea voce interioară/în compania căreia poţi trăi/ singurătatea ,,în
doi"...>> (Cioburi de suflet)
Spiritul de
învingător, fermitatea în atingerea ţintei traversează întregul volum ca un fir
roşu, energetic şi energizant, respirând un katarsis cu valenţe
trans-emoţionale întremătoare, molipsitoare: “Ne prăvălim la vale/ ca o buturugă/ se aprinde creierul
rostogolindu-l,/ muşchii înnebunesc de
atâta fugă,/ iar sufletul ne moare, sufocat în noroi.../ Dar nu cedăm,/ dăm din
mâini asudând,/ cerșind o gură de aer şi un strop de apă,/ atunci când ochii
țâșnesc din orbite,/ iar cuvintele pe limbă ne crapă.” (Buturuga)
“Cioburi de suflet”
se recomandă, astfel, ca o carte despre iubire şi re-iubire, o invitaţie la
reconsiderarea decepţiilor şi reconstrucţia sufletului din ele, aşa, ca în
ciclul solar, unde orice apus anunţă un nou răsărit.
Dan
ŞALAPA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu