Gutuile
În somn adânc învins de-a nopţii vrajă,
cerul adună-n poală stele mii şi
mii.
Luna îmi duce ochii,
îmi suceşte gâtul spre sâni,
gutui în pârg, dulceaţă, nebunii…
Gândurile-aiurea, chiar pornesc spre
stele.
Gutuile pe ochi dau să-mi pleznească.
Mai poartă-mă în vis, Doamne, cu ele
!
Ochilor , nu răpiţi minunea-mpărătească!
Mă-ndrept spre ele cu ochiul nevăzut,
Le-ating încetişor. O, ce gutui în
pârg!
Adie-a smirnă, prezentul din trecut …
Continui cu nesaţ să le mângâi cu
sârg.
Şi iată cum în ceruri minunile
se-adună!
Mă apuc să le gust, dar nu fără de rost.
Cutremurul
apare, gutuile-s în mână.
Cum ai putea să spui că-s dulci în
zi de post?
Cu rănile în palme de-atâta
frământat,
s-a dus repede noaptea, a năpădit lumina.
suflet cu
suflet pe drumul desfundat, roșesc:
Gingaşe-ţi
sunt gutuile, bată-te vina!
Muguri
Îți torn pe sâni muguri de-alint.
Gândului (ne)născut îi pun parfum.
Cu ger și arșiță…, nu te mai mint!
Cât mi-ești de dragă…, of, acum!...
Ce fragedă-i aducerea aminte!
Vai, timpul se retrage-ades din rod.
Câte-anotimpuri
s-au petrecut ‘nainte,
când Domnul desfăcea grinda la pod?!
N-am mers acolo!
Dulce-i… aiureala!
Te odihneai pe pragul dintre gene.
Vârtejul vieții ne-a luat…
amăreala și-acum,
apusul, ne mângâie alene...
Ce guti asa gustoase ?
Te-a scos din minti si ai scris?
Toamna
Dau târcoale lupii toamnei,
url-angelic pe câmpie,
iar roua cu buze dulci,
mă sărută pe călcâie.
Mai tremură frunza-n ramuri,
vinul coboară din vie,
fug cocorii-n ve-uri multe,...
lupi de toamnă... brumărie!...
Bolta cu comori tomnatici
țâște-n spinare la struguri,
fug recoltele-n hambare,
berzele se-adună-n pâlcuri.
Pe covorul plin de brumă,
curge-ncet frageda toamnă,
trag o linie de humă-n astă viață,
scumpă doamnă!
Ochiul
umbrei
Ard tăciuni în lampa stinsă.
Ochiul umbrei mă veghează.
Urc spre zarea necuprinsă...,
„vrabia” ... mălai visează...
Mă pândește ochiul umbrei,
știe, vede tot ce fac. mă vede,
dar nu-mi răspunde,
chiar și când nu-i sunt pe plac.
Urc la ani în tolba vieții,
în vremuri bune și rele,
mă privește, nu-mi răspunde,
ochiul dulce-al umbrei mele...
Vis
Târziu,
în noaptea adâncă și cheală,
ședeam cu tâmpla rezemată de un vis.
Mic, urcam priporul de la Crucea Popii,
pe covorașul verde spre dulce paradis.
În cioata de plop lehuză și bătrână,
plouată de vremuri, udată de timp,
Moșul cu barba albă și ochii
albaștri,
sta și privea-nspre bătrânul Olimp.
Fabrica în cazanu-i...
licoare de viață, pe jerăgai arunca ... trei
lemne,
poteca-mi tremura aspră sub tălpi,
iar moșul îmi făcea din mână semne.
Poteca-mi se dezlipește de tălpi.
M-abat spre Moșul prin mărăcini.
Mă-nțeapă, m-agață să mă oprească,
ba-ncep să mă latre... cinci câini.
Umbra m-a prins zdravăn de-o mână!
Haide la Moșul, îmi tot spunea!...
de viață mă trase de-ailaltă,
mai stai, mă, pe-aici, sporovăia!
În visul meu, căldura da-n fiert.
Soarele urca pe-acoperișuri de case,
Moșul își punea șoldurile-n mâini,
se-ndepărta de pământ.
Plecase...
Am convenit cu Moșul, cu umbra, cu
viața,
să mai rămân pe-aici printre voi,...
mai am multe de spus, de scris, de
prășit,
încă mai pot duce-n spate... nevoi.
