PIUIU RĂDUCAN - ROMÂNIA - SLĂVINDU-I

Slăvindu-i...

Nu mă număr printre cei care „slujesc” sub orice formă trecutul comunist sau neocomunismul de azi în care s-au îngesuit (ca sardelele-n conservă) toți beneficiarii epocii apuse (și prezente). Această nouă doctrină așa-zis politică, neocomunismul, a apărut în România după evenimentele ciudate din decembrie 1989, de fapt de după lovitura de stat (neobolșevikă).

S-a născut acest neocomunism ca urmare a ascensiunii rapide în funcții politice de prim rang a unor foști membrii influenți, dar de linia a doua ai P. C. R-ului, a foștilor ofițeri de securitate, a unor așa-ziși disidenți ai regimului sau unor indivizi condamnați de statul socialist pentru infracțiuni de drept comun.

Având același scop, acela de a ajunge cât mai repede la conducerea statului și de a umple vidul de putere creat, aceștia au beneficiat de acces nelimitat la resursele economico-strategice ale fostului stat socialist și au reușit, în foarte scurt timp, să acapareze puterea politică, autopropunandu-se și alegându-se reciproc în funcțiile de conducere ale statului. Neocomunismul a distrus totul în România; Industrie, economie, comerț, învățământ, sănătate și... restul... A distus și nimeni n-a plătit nimic. A transformat poporul în asistați social, l-a plătit ca să NU muncească, doar să voteze că... are grijă el partidul... că doar deaia-și zice social-demokrat.

Că poporul român este orb și-i alege la disperare ar fi o problemă a lui, a poporului, dar de ce se complace? De ce nu simte șișul dintre coaste? De ce-i covine să fie pe ultimile locuri în Europa?

Datorită grăsimii de pe creier, poporul nu simte, nu vede, doar aplaudă și votează. El poporul este limitat în gândire și a fost acaparat de mijloacele antinaționale de propagandă ale partidului mamut, partidul care DĂ.

De unde-o da el, partidul, NU se știe.

NU are serviciu.

NU muncește nicăieri.

NU produce nimic, doar gospodărește banii poporului din care se-nfruptă cu o nesimțire crasă, evident spre marea bucurie a susținătorilor săi, a votanților săi.

Chiar... de unde DĂ partidul?

Atât de social- democrat este că a înfințat pensii speciale, pensii nesimțite, făcând astfel ca unui om (de-al lor) să-i dea de cheltuit peste 10 milioane (vechi) pe zi, iar unui medic (să zicem) cu 40 de ani vechime să-i dea 60 de lei (noi) de cheltuit pe zi.

Da, „adevărată” echitate socială la acest partid – cum spuneam – social și democrat. Lângă partidul care DĂ s-au aciuiat presari cu nume grele, chiar trusturi de presă care efectiv otrăvesc populația.

Pe lângă acestea și  aceștia, mai sunt tot felul de zvonaci și răspândaci care, adevărat, prin talent și muncă și-au creeat un nume.

Unul dintre aceste nume la mare „dezbatere” azi este Tudor Gheorghe, omul care, muncind cu tremuriciul din gât și cu o cobză a devenit personalitate publică. Nu mă număr printre cei care-i nesocotesc munca, talentul și-l înjură, dar contest apartenența sa „pe față” la comunismul de azi și de ieri. El, marele și iubitul cântăreț este formator de opinie iar acum parcă îndeamnă cum spuneam, „pe față”...  să se ia lumea după el.

Ce merită acest Tudor Gheorghe și ceilalți ca el?

Se-nghesuie la putere partidele neocomuniste și propun fel de fel de măsuri pe care NU le respectă. Vin cu o multitudine de idei pe care și le propun, ni le propun, dar de realizat... nema. Adevăratele probleme ale țării s-ar rezuma doar la câteva... cum ar fi:

-Echitate socială (vezi discrepanța dintre pensii și dintre salarii).

-Confiscarea furturilor și redate țării

-Răspundere judecătorească

-Desfințarea imunității parlamentare

Este mult?

Este puțin?

Este imoral?

Acum... au venit cei „galbeni” la putere într-un moment total (ne)prielnic lor și nouă. S-au scărpinat cum NU trebuie și de fapt revigorează partidul roșu. Ca și ăilalți au promis multe, poporul a fugit către ei... dar... slabe speranțe de la gălbiori.

Procedează ca și ceilalți.

Până când, măi popor al meu... te prostituezi?

ION CUZUIOC - REPUBLICA MOLDOVA - Luceafărul din vale: Un univers de cultură și literatură !

Luceafărul din vale: Un univers de cultură și literatură !

Pe la finele lunii ianuarie 2018 mă telefonează bunul meu confrate de condei, sânge și idei, cunoscutul poet, publicist, antologator și editor român, Puiu Răducan, ca să-mi propună să colaborez și cu proaspăta revistă de cultură, literatură și artă Luceafărul din vale. I-am mulțumit prietenului pentru propunere și chiar în aceeași zi m-am familiarizat cu conținutul revistei, ca să mă conving că în țara românească a fost editată cu adevărat o publicație mult așteptată de către cititorul setos de frumosul de pe lume: cultură, artă și literatură. Fără doar și poate c-am selectat cele mai reușite epigrame ca să le trimit în adresa redacției recomandată. În numărul 2 din februarie mi-am și văzut pagina cu epigramele mele publicate. Din aceeași lună colaborarea mea cu revista Luceafărul din vale a devenit deja tradițională, ca să trimit în adresa ei versuri, aforisme, epigrame și chiar poezii nipone, fiindu-mi publicate în fiecare număr consecutiv. Dar s-o luăm de la început: în țară se editează foarte și foarte multe reviste de profil cultural-literar și s-ar părea că la ce bun mai trebuie editată o nouă revistă. Să recunoaștem că pentru un editor este foarte riscant să vii în fața cititorului cu o nouă publicație când chioșcurile sunt inundate cu fel de fel de ziare și reviste. Ca să uimești cititorul cu ceva original, neobișnuit trebuie să analizezi, să sintetizezi și să selectezi gusturile omului pentru a-l intriga și captiva în mrejele publicitare, lucru destul de anevoios și plictisitor. Fondatoarei, redactorului șef și editoarei revistei Luceafărul din vale, Kessy Ellys Nycollas, i-a reușit de minune această povară ca să-și vadă portofelul reacției plin cu articole de valoare de toate genurile literare, de cultură și artă, de istorie, pictură și iconografie. Scriitorii, istoricii, pictorii, oameni de știință și cultură se văd onorați să-și vadă creațiile lor publicate în prestigioasa revistă Luceafărul din vale. Distinsa doamnă al scrisului românesc, poeta Kessy Ellys Nicollas de la bun început a crezut și în puterile și posibilitățile sale proprii și în cele ale autorilor fideli revistei, lucru consemnat de dumneaei chiar în prima rubrică editorială,… Doar uniți se poate învinge…, iar în anul care abia a început, încep să apară soluții legate de problemele care nu ne dau pace și liniște… însă cheia reușitei este interacționarea cu grupul”, cuvinte divine ca un îndemn spiritual pentru orice om creativ.

Ca să editezi o revistă color, bogată în articole literare și publicistică, grafică și desene atractive trebuie să depui nu numai o muncă sisifică, dar și să dispui de calități profesioniste în domeniul editorial, să fii și un bun manager, capacități pe care le întrunește pe bune redactorul șef Kessy Ellys Nicollas, reușind să-și formeze o echipă de colaboratori destoinici publicației pe care cu onoare o diriguiește. Merită a fi menționați și autorii care formează echipa pe care și-a dorit-o chiar de la începuturi redactorul șef: Angela Burtea, Dinica Cristian Ovidiu, Nicolae Nistor, Andreea Văduva, Dan Salapa, Puiu Raducan, Val Răzeşu, Valentin David, Stelian Ologu, Violetta Petre, Corina Dașoveanu, Cornelia Dița, Mugurel Puscas, I.D.Sicore, Maria Corini, Roberta Sandra Pilipauțeanu, Ala Mârza-Turbal, Loreta Toader, Gabriel Feresuaru, Mihail Coanda, Carmen Pinte, Măriuca Miriam, Alla Munteanu, Doinita Nan, Nely Bădica, Aura Dan, Constantin Geantă, Cristina Cristea, Liviu Brezeanu, Adrian Pavel Tarcius, Drăgan Agafia, Iulia Pârvu, Lili Lazăr, Octavian Sergiu Ciurtin, Radu Botiș, Radu Iorgulescu, Valeria Moroșanu, Viorel Gongu, Virginia Pârvu, Alina Carmen Pușcaș, Daniela Nicoleta Gordon, Andrada Hurmuzache, Florin Golban, Irina Alexandrescu, Theia Presadă, Aneta Pioară, Anca David, Ruta Rodica Rita, Katalin Cadar, Ioan Peia, Daniel Barbu, Ciobanu Alexandru Eusebiu și mulți alții care trimit versuri, proză, aforisme și poeme nipone nu numai din Țara Românească, dar și din Germania, Italia, Irlanda și Republica Moldova.

Recent am primit și numărul de rând, 9 al revistei Luceafărul din vale ca să mă conving de bogăția și diversitatea ei cultural literară. Scriitorul Val Răzeșu vine cu editorialul De ce scriem, pentru cine scriem; Ioan Peia, Theia Presadă, Carmen Pinte, Doinița Nan, Viorel Gongu, Andreea Văduva, Adrian Păcurar Tarcius, subsemnatul, Daniel Barbu, Loreta Toader, Ovidiu-Cristian Dinică, Ruta Rodica Rita, Katalin Cadar, Cornelia Diță, Anca-Maria David, Mugurel Pușcaș, Constantin Geantă, Măriuca Miriam, Mărioara Nedea, Emanoil Paul Amuzescu, Maria Bogdan, Alina Carmen Pușcaș, K.E. Nycollas și Mihail Coandă sun prezenți cu poezii, iar proza și publicistica este semnată de către Kessy Ellys Nycollas, Florin Golban, Maria Tomiță Corini, Felician Pop, Virginia Pârvu, Angela Burtea, Radu Botiș și Aurelia Gușanu. Cititorul vor fi interesați să admire diverse pânze în ulei și grafică originală, citate divine și ale unor personalități celebre, curiozități enciclopedice și multe altele ce fac revista mai interesantă și mai captivantă.

Revista Luceafărul din vale, editată sub oblăduirea scriitoarei Kessy Ellys Nicollas la Râmnicu Vâlcea, a împlinit un an de când și-a luat zborul, Să-i dorim un zbor liniștit cu cititori fideli pe care-i merită cu siguranță!

Ion Cuzuioc,

Scriitor și publicist / UZPR

NOUA ÎNFÂȚISARE A REVISTEI ,,LUCEAF[RUL DIN VALE'' ÎN 2020, ajunsă în anul 3.

Kessy Ellys Nycollas - România - Stii tu oare?

Foto: internet

Știi tu oare?

     Știi? Iubirea, dragostea, nebunia ce o manifest pentru tine mă obligă să iau o pauză în care să pot respira profund, să îmi așez gândurile și să închid toate visele, care par spulberate, în lada de zestre a bunicii. Acolo poate că se vor resemna, stând în liniște deplină. Îmi sunt îndeajuns atâția ani în care te-am iubit ca o nebună, dar și atâtea nopți în care te-am visat.

     Știi tu oare cum este să te zvârcolești în tot patul căutând, alergând, îmbrățișând doar vise care se destramă în zori?

     Știi tu cum este atunci când ai atât de mută iubire de dăruit și nu ai cui? Știi cum este să ne întâlnim în nopți pline de liniștea apăsătoare, să ne privim , să ne facem declarații și să ne trezim , singuri, realizând că totul se trăiește doar în vise?

     Pământul reavăn încă, rămas din acea primăvară, miroase a ghiocei și iarbă crudă, iar aerul se simte poluat de aburul locomotivei care gâfîie din greu, după un drum parcurs printre arborii și casele așezate de o parte și de alta a șinelor care scârțâie sub povara dorințelor tale de a mă cunoaște, iar pașii mei mă poartă către gara veche în care iubirea a decis să se îmbrățișeze. În acea primăvară reînviau vise  care agonizau în suflet, tăinuind iubirea, Amurgul înserării împrăștia în jurul meu o admosferă neînțelasă de parcă cerul vroia să coboare raiul pe pământ.

    Sub lumina felinarelor, deja aprinse, pe acel peron de gară, sufletele, iubirea, dragostea și toate dorințele noastre s-au întâlnit în taină, s-au privit înfiorate și  s-au atins sfioase, într-o îmbrâțișate prelungită, după cortina nopții întunecate de nori plumburii care, sub pretextul pregătirii de ploaie, ne ascundea parcă de ochii iscoditori ai călătorilor de pe peron.

    Plecând, mână în mână, în fața ochilor parcă, mi se așternea un covor cu flori multicolore printre care zburau veseli flutui colorați, iar vântul adia ușor, atât cât să îmi răcorească sufletul înfiebântat de văpaia privirilor tale și de îmbrățișarea brațelor puternice care m-au strâns la piept, șoptindu-mi discret, la ureche: - ce frumoasă ești! Mult mai frumoasă decât în fotogrfie! Sincer, nu mă așteptam să fiu întâmpinat de o femeie atât de frumoasă!

     Pașii mi se împleticeau, mintea mă certa, sufletul înflorea. Pe câmpul lui mlăștinos, înundat de lacrimi și durere, înfloreau nuferi albi iar eu îmbătată de albul lor strălucitor, admiram în tăcere, mirifica pictură care se unduia o dată cu mlaștina de un gri petrol, luptându-mă să ticluiesc  cuvinte cu care să pot formula o frază prin care să pot transmite exact, tot ce simt. Fericire dar si durere, bucurie dar și teamă, dorința neînțeleasă de a-mi ascunde sentimentele de iubire care mă năpâdeau.

     Simțeam sufletul incendiat de  o iubire care durea, dusă și trăită în taină, mult peste puterea de înțelegere a rațiunii mele, făcându-mă neputincioasă și mistuindu-mă sub povara unei iubiri interzise.

   Urcăm pasarela către centrul orașului, iar stropii reci ai ploii ne biciue în față, certându-ne parcă, anticipând ce va fi să fie. Ajunși acasă, ploaia îmi luneca pe sticla ferestrei, adunând-și stropii în câușul sufletului zbuciumat de trăiri și dorințe, ca mai apoi să poată spăla păcatul făcut împreună, într-o dimensiune a nebuniei și irealului. Două trupuri situate la poli diferiți, totuși, au reușit prin puterea iubirii și sub povara păcatului să se contopească într-un mod mai puțin firesc și să rămână aproape încremenite în acea clipă atemporală a timpului lor.

     Încăperea devenea  ,,o sală de dans’’al iubirilor noastre care fremătau agonizând în sentimente și fremătări. Era de altfel momentul care mi-a schimbat viața și în care sufletul meu a rămas viu și treaz, fâlfâindu-și aripile, într-un zbor etern în jurul sufletului tău.

Este doar un vis!

KEN – 14012014 / Îschia

Floarea Necşoiu - Cronică Literară Un valoros poet de la Cumpăna veacurilor

Nicolae Vălăreanu Sârbu/Pe  acoperişul unui veac

Nicolae Vălăreanu Sârbu septuagenarul fin al Gorjului, a ajuns la începutul celui de-al optulea deceniu de viaţă, pe acoperişul unui veac de la înălţimea căruia contemplă zările drumului său existenţial, retrăind emoţii pure, ce curg în versuri de un lirism copleşitor, depăşindu-şi contemporanii condeieri ce-şi varsă năduful în cuvinte care ,,nici, din coadă” nu mai sună.

                Acest volum impunător, prin impresionantul număr de poezii, demonstrează,, că Românul s-a născut poet”.

                Poezia, care dă şi titlul volumului, precizează că veacul, pe al cărui acoperiş a ajuns, este ,,neintrat în istorie” deoarece tăcerile aşteaptă agoniile viitoare, strecurându-le prin,, pânza luminii” ,,sub talpa morţii”, spăşit  ce va veni după ce ,, sângele pregătit pentru viaţă... se curăţă de mizeria care-l încarcă permanent”. Este imaginea unui veac viitor, al cărui început este greu încărcat de ,, mizeria” morală, politică, socială, umană pe care o trăiesc toţi pământenii.

                Cele mai multe creaţii ale prezentului volum sunt dedicate femeii, ce apare în ipostaze multiple: femeia dorită, cunoscută, descifrată, aşteptată, adorată, misterioasă, temută, dar veşnic învăluită în marea ei taină la care jinduieşte să ajungă bărbatul îndrăgostit şi pornit hotărât să guste fructul oprit. De-a lungul timpului toţi creatorii de frumos: poeţi, prozatori, pictori, sculptori, compozitori, etc. - au imaginat farmecul femeii în varii genuri şi specii artistice, toţi fiind atraşi de complexitatea fiinţei care le-a oferit clipe de beatitudine şi înălţare, când întreaga lor făptură freamătă şi cântă sublimul clipei de iubire.

                Nicolae Vălăreanu Sârbu omagiază  femeia  ca pe o creaţie dăruită bărbatului, cu toate ascunzişurile, meandrele ei interioare, tocmai spre a pătrunde în adâncurile acestei fiinţe complexe , actul cunoaşterii (însemnând chiar dezlegare),  descifrarea marii taine a vieţii.

                Cunoscătorii spun că văzul şi auzul sunt cele două simţuri ce oferă omului ce le mai multe informaţii despre ceea ce îl înconjoară. Se zice, de asemenera , că femeii trbuie să-i încânţi  auzul prin şoapte la ureche (atenţie la ce şoptiţi domnilor!), iar bărbatul îşi satisface ochiul  prin ceea ce vede , alege , cucereşte (atenţie cum arătaţi doamnelor!).

                Aceeaşi atitudine exprimă şi autorul versurilor,,Te văd tânără şi puternică-n braţe/ cum urci pe trepte voinţa/ şi mă tragi după tine/în balconul trăirii depline” sau ,, Îmi plac privirile care mă citesc”(Ochii te caută).  În fiecare obiect pierdut(pierdut) ,,Tu iubito , îmi înoţi prin timp - un delfin zburător”. În toate poeziile lui Nicolae Vălăreanu Sârbu se simte un freamăt interior de mare intensitate dovedind, spre cinstea sa, o exemplară stăpânire de sine, poetul nu dă frâu liber dorinţelor, ci le estompează, le acoperă cu un strai poetic rezultat din cuvinte bine alese şi perfect dominate creând astfel inefabilul unei poezii ce se cere citită şi recitită-i. ,,Tot ce o să scriu/ pune să dospească-n cuvinte/ până o să crească aidoma inimii de copil/ când îl mângâie mama”. ,, Mintea nu are nopţi/ şi nu oboseşte niciodată să caute/ cu religiozitate ştiinţifică/ toate căile lăsate libere pentru toţi’’. Totdeauna are tăria  de a recunoaşte evidenţa condiţiile sale de bărbat care mărturiseşte deschis: ,, Eşti o băutură care mă ameţeşte/ nici nu simţi cum te beau/dintr-o dată/ nu mă laşi să gust câte puţin/ te consum fierbinte/ încinsă la foc iute/”. Însetat de iubire - unica eternitate dată omului - o vede pe cea care îl stăpâneşte drept,, o toamnă” - anotimp al rodului  şi-i declară : ,,Tu te ascunzi în mine ca o nălucă/”.              

                Cititorul însetat de frumos - un frumos exprimat în armonia cuvintelor - va găsi multe astfel de poezii care îl vor uimi prin bogăţia  imaginilor poetice, metaforelor , epitetelor - acele figuri de stil în care ar trebui să fie creată adevărata poezie - cântecul fiinţei noastre care ne apropie de Dumnezeu – căruia Îngerii Îi cântă Şi-I spun poezii.               

                Nicolae Vălăreanu Sârbu trăieşte poezia ca stare permanentă, aşa explicându-se surprinzătoarele metafore existente în fiecare plăsmuire poetică.,,Ştiu numai drumul metaforei” este declaraţie - titlu al poeziei în care complicata şi complexa figură de stil este ,,Ca o călăuză/ îmi traversează prin memorie/ firul de mătase roşie al poeziei/ înfăşurându-se după suflet...Ştiu numai dreptul metaforei...” Căci ea îi umple sufletul  ,,Cu aureole de miere” ce devin poeme din care îşi durează ,,un regat” al stărilor, ideilor, întrebărilor, creaţiilor, încercărilor de a dezlega/ de a limpezi chiar sinele însetat de cunoaştere. Şi ajunge ca, de pe acoperişul veacului, să-l zărească pe Dumnezeu în Infinitul Acoperiş al Universurilor - ,,Sunt legat de sinele meu ca un câine de pază/ - Nimeni nu ne desparte-/. – Doamne, Tu îl vezi pe fiecare cum este/ Pe toţi ne laşi să mergem la judecată/ liberi de orice prejudecăţi ,/ iar apoi ne mângâi cu milă”

                O trăsătură de certă originalitate a liricii lui Nicolae Vălăreanu Sârbu, care se singularizează în peisajul creaţiei contemporane , este versul liber care impune lecturarea strofei sau a întregii poezii prin ingambament ceea ce facilitează fluienţa ideii sau a stării clipei (procedeu de versificaţie impus de Lucian Blaga)

                 Mai trebuie menţionată o altă particulariate a creaţiei din acest interesant şi atractiv volum: finalul poeziei cuprinde o sindrofie, o meditaţie şi cade brusc, închizând supapa prin care ar mai fi curs sufletul devenit trăire. Iată câteva exemple,,de istovirea băută lumina se apropie”. ,,Simţi cum sângele te face bogat/ în izbânzi pentru amintiri”etc, etc.

                 Autorul este în substanţa fiinţei sale  un romantic conştient de lumea pragmatică în care trăieşte şi se cenzurează cu o cumpătare admirabilă, spre a nu se expune unei nedrepte critici (la critică ne pricepem toţi).

                 Las cititorilor bucuria de a gusta alte metafore şi comparaţii care atestă că Nicolae Vălăreanu Sârbu este un valoros poet al momentului de la cumpăna mileniilor, creator al unei fascinante lirici erotice şi filozofice.

                 FLOAREA NECŞOIU

                 Bucureşti, 25 iunie 2018

LILI LAZĂR - ROMÂNIA - PREFAȚĂ LA VOLUMUL ,,CÂNTEC ÎN SURDINĂ'' AL POETULUI VAL RĂZEȘU

Cultul poeziei în zilele noastre este unul în mare vogă, pe Val Răzeșu îl regăsim în acest context, el vine însa, în volumul de față, CÂNTEC ÎN SURDINĂ, dintr-un trecut, mai mult sau mai puțin îndepărtat, timpul unui om nefiind același cu timpul poeziei, pentru că, aceasta din urmă urmărește pas cu pas, toată viața, Omul Ales, o umbră nedezlipită, care insipiră și expiră Iubirea la prezent, la cel mai înalt grad, materializată în metaforă, ea îsi recunoaște Poetul capabil să o reprezinte. De ce spun toate astea? Pentru că Val Răzeșu este un astfel de om, "botezat" pe numele său, simbolic parcă, de Mare, purtat în realitate de valurile mărilor prin toate lumile pământului, Val întâlnește Iubirea cu sfințenie și o canonizează în vers, femeia devine chipul angelic înzestrand-o cu acele calități în spiritul cărora a fost educat, pe care poetul o divinizează întraga viață, el însuși fiind crescut de o mamă de la care a învățat să respecte femeia cu prețul vieții sale. Disciplinat prin vocație și înzestrat cu o gandire cognitivă, având în spate, un trecut genetic bine definit, Val își cutivă cunoștințele și le aduce într-un univers al propriilor experiente, unde aripa poeziei urmărindu-l din adolescență îl atinge, simțurile amplificându-se și concretizeazăndu-se în versuri. Poezia lui Val Răzeșu, captează și solicită bătăile inimii cititorului, pentru că ea atinge coarda aceea sensibilă, capabilă să primească și să ofere dragoste. Poetul traiește cu fiecare poezie, Arta de a iubi, oferindu-se în primul rând celei ce-i rămâne credincioasă cu adevarat, Poezia! De aici si nevoia de a se regăsi pe sine alături de aleasa sa într-un poem fără sfârșit, înghețat la capăt de Mare si început de Cer:

"O nuntă nu-şi primeşte mirii,

zadarnic strigi, zadarnic strig,

la cununia despărțirii

ne-am răstignit pe veci în frig."

Volumul de față, cuprinde poezii scrise între 20 si 30 de ani, când poetul adulmeca bucuria de a trăi si nevoia de a fi fericit, "Un lup sfâșie drumul" spune Val, cărarea rămâne însă, povestea de taină în care se află, nouă ne revine lectura acestui volum în care trăim intensitatea iubirii si durerii lui. Este greu sa te oprești asupra unei poezii când știi că Val Răzeșu îți vorbește din fiecare poem:"Știi că te sărut cu gandul? Hai roseste-n poezie!"
Sfârșitul despre care vorbește la un moment dat, este doar începutul celui cu urmează să fie Val Răzeșu, un poet născut, pentru care viața este doar un pretext, în care versurile îl urmăresc indiferent ce urmează să facă. Poetul scrie și suferă, întelegând în cele din urmă, că propria lui suferință este dulcea-amară poezie de care avem nevoie, cu toții, pretextul se muta așadar în poezia, care devine adevărata viața a poetului:

"A rămas numai o carte

să îşi mistuie blestemul,

nu vezi literele moarte 

că au devorat poemul?"

Apoi urmează tăcerea, căzut în meditație, poetul are momentul său de taină, când stă de vorbă cu timpul, împrumutându-și unul altuia lumina din umeri: 

"Tăcere. Ochi deschişi. Năluci la cină.

În şemineu, parcă trosnesc pereții

şi împrumută clipelor lumină

când ceasul îşi ascunde epoleții."

Transparența poeziei lui Val Răzesu este prima zăpadă care altminteri îl aduce în lume, născut dintr-un fior de ger, poetul lăcrimează obrazul de zăpadă al unui Om menit sa fie Poet.

"Acum… să dea în pârg prima zăpadă,

să mai cioplesc din lacrimă statui,

pe soclul lor doar chipul tău îl sui,

ce ochi străin mai poate să îl vada?

Asteaptă-mă, voi îngheţa mereu

( E o pastişă Omul de Zăpadă ),

dar nu se poate face o rocadă,

sunt transparent de nu mă văd nici eu."

Eu te văd, Val Răzeșu și-ți multumesc pentru această bucurie!

Lili Lazăr

PUIU RĂDUCAN - ROMÂNIA - ÎNTÂLNIRE DE TAINĂ LA GURA CERULUI

Întâlnire de taină la gura cerului

Bezmetică, iarna cu (ne)ninsoare plină, dar cu mânecile suflecate umblă nervoasă peste tot și aiurea. Pământul făr’ de coafură de înger, zgribulit și el, se uit-a smerenie spre gura cerului și face rugăciuni într-o  geometrie particulară  purtându-ne pe umerii-i (ne)dalbi.

Strecurându-se prin timp și spațiu prietenii se-ndreaptă spre zona Nord a „orașului domniei mele”, cum îi zicea Mircea cel Bătrân Râmnicului, unde plutește iz de cenaclu. Așadar, în momente de anotimp alb cu povestiri la gura sobei, o mână de oameni s-a luat la luptă cu gerul de-afară și a mers la întâlnirea cu oamenii cenaclului Petale din Rm. Vâlcea.

Atmosferă frumoasă, cu persoane setoase de cultură care au umplut sala cenaclului. Surpriza a constat că printre cei prezenți a fost și prof. univ. dr. – membru U.S.R. – Anca Sârghie de la Sibiu. Domnia sa, sosită la tratament în stațiunea  Băile Olănești, n-a venit cu mâna goală, ci cu vreo șapte persoane, intelectuali respectabili. „Tema” cenaclului a fost Alexandru Cerna-Rădulescu, vâlceanul nostru, născut pe 10 ianuarie 1920 la Stănești și decedat pe 21 august 1990 la București. Despre acesta, președintele Cenaclului Petale, d-nul Mitică Zamfira a-nceput să ne spună:

A fost un poet, eseist și traducător român, „uitat de lume” deși este o personalitate marcantă – nu numai a Râmnicului. Despre personalitatea lui Alexandru Cerna-Rădulescu a vorbit și prof. dr. Ioan Soare, omul care l-a cunoscut personal pe Cerna-Rădulescu, punând accentul pe latura gazetărească a omului cu nume de apă. Despre latura religioasă a celui  care este dezbătut în acest cenaclu a vorbit părintele Nicolae State Burluși. Doamna Elena Stoica, binecunoscut om de cultură al județului Vâlcea, a prezentat o carte, „Cultura tradițională vâlceană” în care se face referire la tema cenaclului, dar a vorbit și despre implicarea lui Alexandru Cerna-Rădulescu în viața culturală a Vâlcii. Aici a făcut referire la acea scrisoare de prin anii ‘82 către forurile superioare ale țării ca Cenaclul vâlcean Anton Pann să fie afiliat Uniunii Scriitorilor din România, scrisoare  semnată (printre multe alte personalități) de N. Velea, N. Manolescu, Purcaru, L. Avramescu, C. Zărnescu, Cezar Ivănescu, Doru Moțoc, Valeriu Anania etc.

Profesor doctor Mihaela Rădulescu a vorbit despre poezia lui Alexandru Cerna-Rădulescu, despre acest mare om de cultură (intrat într-un con de umbră) și a accentuat ideea că nu s-a făcut nimic referitor la viața și activitata sa. 

Actorul Cristian Aleandrescu a recitat – cum numai el poate s-o facă – poezii de-ale lui Alexandru Cerna-Rădulescu, poezii de-o rară frumusețe.

Punctul al doilea de pe ordinea de zi a Cenaclului Petale condus de Mitică Zamfira l-a constituit recitarea din creații proprii a următorilor participanți: Nicu Cismaru, Ovidiu Cristian Dinică, Vergil Zamfira,  Marian Pătrașcu, Veronica Stan și subsemnatul. La fiecare a dat răspuns „criticul de serviciu” al cenaclului, prof. dr. Mihaela Rădulescu, președintele Societății Culturale Anton Pann.

Actorul Cristian Aleandrescu revine cu recitări din Alexandru Cerna-Rădulescu, dar și cu... „o porțiune” din viitoarea carte a conducătorului Cenaclului Petale, Mitică Zamfira, un fragment de-o rară frumusețe, făcând „asistența” să-ntrebe când este gata cartea, dornică să  intre-n posesia ei.

Fără să ne dăm seama că au trecut aproape trei ore de dezbateri, ne-am apropiat de cel de-al treilea punct al ordinii de zi, la fel de frumos și el, „degustări” de produse românești și socializări până spre târziul nopții care-și întinsese mantaua-i neagră peste tot.

Afară-i  rece și frig, baba iarnă gonește călare pe caii gerului, iar noi mergem acasă bucuroși că am asistat la ceva foarte frumos, drept pentru care mă grăbesc să-l felicit pe Mitică Zamfira pentru ceea ce face, să vă informez și să mă semnez:

Puiu Răducan

25012020 – Cenaclul Petale

EVENIMENT CULTURAL - 14.01.2020 - SALA DE MARMURĂ A PRIMĂRIEI PETROȘANI

Data de 14.01.2020 mi-a adus în preajmă suflete minunate!

Ciobanu Dumitru, KEN,
Zenovia Zamfir, O.C. Dinică

În sala de marmură a Primăriei Petroșani, marți 14.01.2020 a avut loc lansarea a patru volume de poezii ale autoarelor, Kessy Ellys Nycollas și Pinte Carmen. Evenimentul a reunit, de fapt, mai multe evenimente, printre care, unul fiind cel dedicat Zilei Culturii Naționale, a poetului Mihai Eminescu, și a poetei Kessy Ellys Nycollas, născută cu o zi mai devreme dar cu mulți ani mai târziu, decăt poetul nostru național.

Kessy Ellys Nycollas,
 împreună cu fica mea Mihaela Popescu
și trei prietene de la Craiova

Această manifestare s-a bucurat de prezența oamenilor de cultură din Valea Jiului dar și de un public numeros format din prieteni și membrii de familie ai autoarelor. Printre cei care ne-a onorat cu prezenșa au fost prietene minunatevenite din Craiova.

Sunetul a fost asigurat de DJ. Tica Pastur iar video de Nelu Coța.

Eu, Kessy Ellys Nycollas, autoarea lucrărilor: "Cioburi de suflet", "Gânduri care dor", "Desculţă, pe drumul pavat cu cioburi de suflet", fondatoare, director şi redactor șef al revistei ,,Luceafărul din vale”, membră a Uniunii Artiștilor Plastici,, fondatoarea blogului ,,Luceafărul din vale'', colaboratoare a diverselor site-uri de cultură, redactor al Antologiei ,,Columna iubirilor eterne - Pepinieră politică'' și artist plastic, într-o confesiune, fac o destăinuire: ''

Kessy Ellys Nycoolas

Trecând anii peste mine şi necazurile mele, am ajuns să înţeleg că, de fapt, nimic nu este întâmplător, nimic nu se întâmplă aşa ….degeaba ''. Dumnezeu are planurile lui personale, legate de fiecare suflet în parte, deoarece, ceea ce nu știm noi, este faptul că: SUNTEM CREAȚI CU INTENȚIE.

,,Poezia funcţionează, pentru mine, ca formă de auto-terapie.
(Scrisă, ea este acel adevăr spus în glumă și după cum poate știți, marile adevăruri se spun, mai mereu, în glumă.)

Am experimentat asta de atâtea ori, pe propria-mi piele, dar prefer poezia ca instrument de cunoaştere, ca vehicul – dacă vreți – aproape şamanic.

Ea conectează aspecte ale realului, suprarealului, subrealului, într-un mod la care ştiinţele sau religia nu au acces.

Poetul este un cunoscător performant, pur, de neînlocuit, până în clipa de faţă.

Cred cu tărie că nimeni nu poate spune care este cea mai perfectă formă a poeziei, deoarece ea vine din sfera paranormalului, atunci când poetul o scrie așa cum simte el în acel moment, fără a culege epitete, comparații și figuri de stil, ascultând emisiuni și notând, apoi așezându-le în versuri, spun că au compus o poezie.

(Este o părere persănală și îmi doresc să nu înfurie pe nimeni.)

Carmen Pinte

,,Carmen Pinte, autoarea volumului ''Destinul unei frunze'', se mărturiseşte: "Scriu poezie de puțin timp, în acest fel mi-am regăsit liniștea, starea, având acces la un sine pro-fund, necenzurat, undeva în afara timpului, regăsindu-mă ușor... prin versurile scrise înfloresc și răspândesc mireasma simțurilor mele… mă recreez cu frumosul, m-am regasit pe mine altfel, am prins aripi… să zbor… un zbor lin, ușor… într-un neant de mine creat! …scriind mă redescopăr, mă identific prin creațiile mele, trăirile mele, dau aripi și sens… visurilor mele!''

Dl. Dumitru Ciobanu a acordat diplma de debut, autoarei Pinte Carmen și diplomă de excelență pentru rodnica activitate în calitate de scriitor și artist plastic, pentru profesionalism, talent publicistic și                                                     organizatoric , autoarei Kessy Ellys Nycollas.

Au rostit alocuţiuni doamna Zenovia Zamfir, reprezentanta Bibliotecii Judeţene'' Antim Ivireanul'' Vâlcea, domnul Dumitru Ciobanu, directorul Editurii ''Proşcoala'', domnul Dinică Ovidiu Cristian, membru al Societăţi Culturale ''Anton Pann'' din Vâlcea, Domnul Paul Mihăileanu, poet și artist plastic, fiu adoptiv al Petroșaniului.

Tică Pastur și Nelu Coța

Momentele muzicale plasate pe alocuri de organizatoarea evenimentului, în persoana poetei Kessy Ellys Nycollas, cât și un moment muzical interpretat de regretații interpreți Basarabeni, Doina și Tica Pastur.
Aldea Teodorovici a fost Aasigurat de DJ. 

Socializare la Casa Sofia

Am avut alaturi Formația C&N din Tîrgu Jiu împreună cu solista Claudia Enache care ne-a încăntat ( după eveniment) cu un program de muzică populara susținut la Casa Sofia.

Mulțumesc, pe această cale, tuturo acelora care și-au răpit câteva ore, din timpul liber, pentru a ne fi alături și a ne bucura de prezență.

Cu iubire și mult respect,

Kessy Ellys Nycollas

Sărbatorind evenimentul pe ritmul melodiilor interpretate de Claudia Enache,
la Casa Sofia