Kessy Ellys Nycollas - România PRIMA SEARĂ DE DANS

PRIMA SERĂ DE DANS

       Așteptam de ceva vreme acest moment. Era un eveniment organizat, bilunar la unul din localurile din cartier,  unde se întâlnesc peroane singure, bărbați și femei. Se dansează, se socializează și de ce nu, se leagă prietenii.

        Trecuseră câteva zile bune de la momentul în care, unul dintre foștii mei colegi, îmi vorbise despre aceste întâlniri și îmi promitea că la următorul eveniment mă va include și pe mine în grup. Faptul că el dispăruse cu desăvârșire din viața mea, ne mai dând nici un semn, mă făcea să cred că voi rata totul, însă, sună telefonul:

         -Bună ziua! Sun Marius, organizatorul serilor de dans despre care v-a vorbit prietenul nostru comun. Am discutat și cu el și am stabilit să vă lansăm invitația, așa cum vi s-a promis. Ce spune-ți? Ne onorați cu prezența?

        - Daaa! Desigur! Așteptam telefonul acesta. Mă bucur foarte tare.

        -Atunci rămâne să ne vedem sâmbătă.

        -Ok! Mulțumesc! Credeam că m-ați uitat!

        - Ei! Chiar așa? Cum să vă uităm?

        Îmi aranjez cu grijă părul scurt, vopsit proaspăt cu o vopsea care, de această dată, mi-a făcut surpriza să îi dea acestuia o nuanță de mov.

        Îmi răscolesc toată garderoba deoarece nu puteam să mă decid cum și cu ce să mă îmbrac. Decid într-un final să port în acea seară o rochiță neagră cu pătrate mici, albe, doar pe partea din față, puțin mai scurtă decât  lungimea purtată de  doamnele de vărsta mea.

         Întind dresurile usor pe picior. Un ciorap licra, negru și el și mă privesc în oglindă. Rochia nici prea lunga, nici prea scurtă ci doar așa cât să   trezească simțurile adormite și zâmbetul pe buze... un strop de parfum fin cu feromoni și o pereche de cismulițe, de primăvară, cu  tocuri.

         Mă pregăteam de plecare însă îmi simțeam  sufletul la gură iar imaginația o luase  razna demult. Știu că și el mă vrea. Am văzut și am simțit  asta în repetate rânduri, dar am preferat să mă arăt indiferentă.

       Poate în această seară  va fi altfel, sau poate nu. Cine poate ști?

       Sunt gata demult și totuși am o ezitare. Stau într-o cumpănă, greu de înțeles! Mă mai privesc câteva momente în oglinda din hol, îmi mai aranjez încă o dată dunga de la ciorapi, îmi privesc  părul dar și buzele care ardeau ca focul, mascate de rujul roșu...Fac toate acestea doar pentru a mai consuma căteva minute, în care să fiu doar eu cu mine și cu gândurile, trăirile, sentimentele care mă năpădeau.

       Chem un taxi.

       Nu știu de ce dar simțeam  că tu încă nu  vei fi acolo, dar eram convinsă că vei veni. Simțeam că am nevoie  să primesc doza necesară supraviețuirii, dintr-o realitate care nu are încă  loc stabilit  pentru un “noi”.

       Pășeam  de parcă lumea-mi aparținea!

Intrată în local, mă întâmpină Marius, organizatorul, cu un zâmbet larg și binevoitor.

-       Bună seara Doamnă! Bine ați venit în grupul nostru!

-       Bună seara și vă mulțumesc pentru amabilitate.

-       Unde doriți să vă așezați? Doriți să stați alături de Mihai? El mai întărzie puțin. Mai are o cursă de făcut. Așa se întâmplă în taximetrie. Clientul nu ține cont că și șoferul este om și că are și el nevoi, plăceri, dorințe.

-       Nu este nici o problemă și nu țin neapărat să fim împreună, la masă.

-       Ok! Atunci, dacă și dvs. sunteți de acord, vă invit să ocupați acest loc. Sunteți în compania unor doamne prietenoase.

-       Vă mulțumesc frumos! Bună seara Doamnelor!

-       Bună seara și bun venit în mijlocul nostru. Sperăm să aveți o seară minunată. Este prima dvs. seară petrecută alături de noi și este important felul în care ne veți percepe.

-       Stați liniștite. Consider că sunt o fire destul de sociabilă și mă voi acomoda ușor.

Nu după mult timp simt cum mi se taie respirația dând cu ochii de zambetul tău. Tocmai ce  intrasei pe ușă. Întorc capul evitând să te mai privesc dar,  în secunda următoare, simt o palmă care mă atinge ușor pe spate.

      - Servus!

      -Servus Mihai!

      Zâmbesc aproape discret încercând să maschez emoțiile create de Marius care, nu a vrut să rețină faptul că nu țin neapărat să petrecem seara alături, unul de celălalt și păstrând un loc liber în dreapta mea, te-a adus lângă mine.

       A trecut prea mult timp, dar amandoi am rămas la fel. Oricât timp ar trece, noi mereu suntem la fel. Doi făuritori  de vise, fericiți doar la apus și absenți  la răsărit.

       Același truc ieftin cu umplerea unui pahar cu apă, pentru mine,  doar ca să ne apropiem și mai mult, unul de celălalt. Un miros discret de parfum ne apropie și o vestimentație  care se cerea a fi dată jos.

       Dansăm! Te-apropii, mă ții strâns și te miști, pe ritmul muzicii, o dată cu mine. Lumea nu mai avea sens, iar cei din jurul nostru nu mai  contau. Restul lumii niciodată nu are cum să aibe sens când ne întâlnim la căderea nopții, după mulți ani în care părea că ne uitase-m reciproc. Mai mult tu! Dorințele încep să năpădească sufletele, urlând a fi auzite, simțite,  îndeplinite. Poftele satisfăcute iar sufletele testate. Îți simt mâna dreaptă cum îmi tatueaza spatele hieroglific, îți simt respirația în urechea dreaptă, în timp ce cu mâna stângă îmi ții mîna mea dreaptă, strâns, pe pieptul tău, în dreptul inimi și stiu că mă dorești din toată ființa ta, intens, în timp ce eu mă încăpățânez să te privesc dându-ți senzația că nu te simt, nu te înțeleg.

       -Sunt a ta, îți șoptește discret sufletul. Îmi doresc să fiu a ta însă mă tem! Mă tem de mine, mă tem de noi, mă tem de ochii și de gura lumii.     Mă tem!

       -Nu-ți mai mușca buzele? Nu te mai teme! Sunt aici! Sunt al tău! Iubește-mă! Spune-mi tot  ce nu ai reușit să imi spui până acum! Suntem liberiiii! Tu nu înțelegi asta? Acum suntem în sfârșit liberi.

       -Ah! E prea mult! E foarte mult dintr-o dată! Au trecut atâți ani în care nu am putut face decât să ne privim, să ne admirăm și să ne dorim, sufocând trăiri și sentimente. Cum aș putea acum să izbucnesc! Ai crede că mi-am pierdut mințile! Te-ai speria!

      -E suficient! Nu trebuie să mai spui nimic. Am vrut doar să mă conving de faptul că și tu m-ai dorit. Mă temeam că doar eu am ținut, bine păzite, sentimentele pe care le aveam și încă le mai am, pentru tine.

      -Acum, mai mult ca niciodată, îmi doresc să pun capul pe umărul tău, amândoi fiind  într-o cameră martoră la toate păcatele săvârșite de noi. Vreau să pierdem locul în rai iar felul în care mă vei deposeda de haine sărutându-mi trupul să  mă facă să simt că totul se merită.

       -Te vreau a mea. Te vreau atât de mult! În sfârșit poți să fii doar a mea!

       -Ia-mă! Și eu te vreau al meu, deși, ani mulți am spus că nu voi mai accepta nici un bărbat în viața mea. Că vreau să fiu singură, poate ca o formă de autopedepsire pentru prea multa iubire îrosită asemeni orzului pe gâște. Cred că am spus asta uitând cu desăvârșire de tine. Știindu-te un bărbat căsătorit, familist,  am uitat să mă mai gândesc că viața mă poate surprinde în momentele cele mai neașteptate. Am început să mă văd, alături de tine în biserică, în fața preotului care ne pune pe cap ,, pirostriile’’ care să ne uneasă pentru tot restul vieții. Am stat de vorbă cu spiritul soției tale, căreia am dorit să îi știu părere, să știu dacă ar acepta situația, dacă nu ar fi tristă să ne știe împreună și care spre surprinderea mea, m-a îmbrățișat și mi-a mulțumit pentru faptul că am renunțat la toate angajamentele mele, de a fi singură, pentru tine.

      Mereu ne-am vrut și niciodata nu a fost suficient. Acum poate că a venit timpul, momentului nostru. Tresar simțind din nou respiratia ta pe gâtul meu, încălzindu-mă ușor, trezindu-mă din visare și realizând că sunt în brațele tale, într-un dans amețitor care parcă nu vrea să ia sfârșit în timp ce un cameraman, făcându-și loc printre perechile care dansau și ele, ne filma cu răbdare și pasiune, vrând parcă, ca nici el să nu piardă momentul îmbrâțișării noastre... Mă explorezi ca pe-o hartă rutieră, îți spun sfioasă: vai de mine, suntem filmați iar tu mă liniștești spunându-mi calm, cald la ureche: -și ce dacă? Eu sunt fericit să te am în brațe. Credeam că niciodată nu voi trăi aceste momente!

       -Ah! Parcă și mie mi se pare că  niciodata nu am fost mai încântată decât acum,  să fiu un obiect, în mainile unui bărbat! Simt parcă cum mă unduiesc, ca o trestie, mă mulez după unduirile tale, mă arcuiesc vrând parcă să te pot simți tot mai aproape, să te găsesc și sunt gata să te iubesc așa cum am făcut-o întodeauna dar să pot spune public, întregii lumi, că în sfârșit am ajuns să trăiesc și acest moment. În sfârșit pot simți sentimentul de a fi ,,unul’’.

       -Poate doar până în zori acestei  dimineți!

      - Nu vreau să aud asta! Vreau să rămâi. O noapte nu poate compensa toți anii în care te-am dorit.

       -Îmi doresc să fac ordine în  suflet. Trebuie să îți stau alături cu demnitate, sincer și curat. Tu meriți sentimente sincere. Ești prea sinceră iar eu nu pot să te trădez.

        -Vino așa, cu tot haosul pe care îl simți acum în sufletul tău. Vom face curățenie împreună! Și eu am nevoie de același lucru. Vom fi unul pentru celălalt ceia ce nimeni altcineva nu a putut să ne fie. Sarută-mă și fă-mă fericită,  nu doar o noapte. Te simt al meu, stiu că-mi aparții și de aceea voi rămâne. Nopțile noastre de fericire vor compensa zilele înecate în lacrimi. Știm că noi  putem avea mai mult. Ne bucurăm acum  de prima noapte de parcă ar fi ultima.  Simțim că ne aparținem unul celuilalt și probabil că  asta ne va ține împreună pe amândoi, savurând cu nesaț momente și furând toate clipele timpului. Răsăritul soarelul ne  va prinde deacum, împreună. Întunericul nopții ne va  dezbrăca blând de amintiri, regrete și lacrimi.

În visul următor vom dansa din nou! Doar în vis te pot avea lângă mine!

Kessy Ellys Nycollas – Petroșani / 01042019