Și din tot acest sfârșit,
ce ca o umbră mă apasă-
te mai privesc cu ochiul stins,
al luciului de apă
și îngereasca ta privire,
asupra-mi se coboară-
mă învăluie în lumină
și tainic răsărit de zi,
spre zări necunoscute-
mă cheamă și mă îndeamnă
și râd și plâng
și nu-mi mai este teamă.
ce ca o umbră mă apasă-
te mai privesc cu ochiul stins,
al luciului de apă
și îngereasca ta privire,
asupra-mi se coboară-
mă învăluie în lumină
și tainic răsărit de zi,
spre zări necunoscute-
mă cheamă și mă îndeamnă
și râd și plâng
și nu-mi mai este teamă.
Păcurar Adrian Tarcius.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu