Kessy Ellys Nycollas - România / AM BĂTUT LA UȘA TA...

               

    AM BĂTUT LA UȘA TA...

Am bătut la ușa ta aproape involuntar! Te-am reîntâlnit după ani și ani! M-am bucurat să te revăd și te-am salutat prima spunându-ți pe nume! Eram convinsă că și tu m-ai recunoscut, dar m-am înșelat. Mă priveai fericit dar și nedumerit în egală măsură.

     Salutul meu a fost o formă de a bate la ușa sufletului tău! În acel moment nu am gândit așa. Priveam totul prin prisma bucuriei de a ne revedea. Mulți ani am simțit că avem să ne spunem ceva, că avem sentimente unul față de celălalt însă, statutul social al fiecăruia dintre noi nu ne perimitea să ne manifestăm...

     Am simțit că acum, în sfârșit, a venit momentul să dăm frâu liber sentimentelor. Așa am crezut eu, că dacă ți se răspunde și ești invitat înăuntru, poți păși cu grijă pe aleile acelui suflet.  În situații contrare, pleacă în liniște  și urmează-ți drumul tău fiind lesne de înțeles  că este altcineva  înăuntru sau că tu nu esti binevenit, în acel moment pentru a putea fi poftit  acolo, fie omul tău drag  nu mai  permite nimănui să îi tulbure liniștea.

       Dacă tragi concluzia că este cumva blocat în interior, cheamă  pompierii să spargă ușa. Niciodată să nu te folosești de abuzul de putere și să năvălești tu pe un teritoriu blocat, fiindcă  poți risca  să nu fii percepută ca un erou puternic, salvator, ci poți să fii percepută ca  o nemernică care încalcă teritorii private.

        Întotdeauna, în  sufletul unui  om, intră descult și spălat pe picioare astfel încât să nu aduci înăuntru tot colbul drumurilor străbătute de tine pănă atunci, calcă cu grijă, fără zgomot, nu trânti ușile pentru a nu-i trezi suferințele care adesea agonizează.

         Intră cu grijă și cercetează... Numai atunci când reușești să pătrunzi înâuntru poți descoperi răni nevindecate, care au nevoie de oblojire nici decum de răsucire a cuțitului pentru a le adânci și mai mult.

         Oamenii preferă să spună că nu mai pot iubi de teama că vor suferi din nou. Ei își doresc să iubească și să fie iubiți dar îi blocează gândul că iubirea doare.

          Dragostea bate la uşa fiecăruia ,fără să țină seamă de vârstă, religie, apartenență politică. În situațiile în care aceasta găsește vreuna încuiată, care nu se mai lasă deschisă, nu înseamnă că broasca a ruginit sau că proprietarul a pierdut cheia. Pur și simplu a pus străjer frica şi-a închis inima şi-a jurat să nu mai primească pe nimeni... au iubit şi ei odată.

           Suntem proşti când iubim, că nu iubim total, firesc, lumesc chiar. Că nu citim suflete, doar corpuri. Că nu ne mai rămâne rugăciune pentru dragoste. Ne temem că vine cineva şi ne ia din cuvintele sfinte, furându-ne acel “te iubesc”. Atunci cel mai simplu e să spunem că nu iubim şi nici n-am putut iubi vreodată. Vom fi uitat demult doi ochi şi o privire, vom fi lăsat trecutul altui trecut și prea puţini vor şti că dragostea înseamnă prezent, numai prezent, din care faci şi amintiri, şi planuri de viitor. Faci totul în doi. Multora le e teamă de sensul acestui cuvânt: doi. Mulţi se retrag în singurătate. Mulţi tac. Nu vor spune că iubesc la o întâlnire întâmplătoare. Nu vor putea  lua de mână, cu căldură, un om. Nu vor trăi intens bătăile de inimă ale celuilalt. Nu vor cuprinde trupul firav şi dulce al unei femei pe care a purtato ani de zile în suflet și în gând. Nu vor plânge sau râde alături de ea. Nu vor suferi uneori. Dar vor iubi. Între ei şi dragoste nu va sta decât teama. Dragostea însă trece dincolo de frică. Nu-ţi fie frică să iubeşti şi să pierzi. Ce e al tău se va întoarce. Ce e al tău, nici nu va pleca. Pentru că îi va fi teamă de zilele când nu-ţi va putea vedea chipul.

         Cât de importante sunt timpul, distanța și greutățile. Anume ele te fac să înțelegi pe cine să iubești, pe cine să accepți, cine e prietenul tău și cine este un moment trecător în viața ta. De multe ori facem din oamenii de moment, povești de viață, ne modelăm după ei, le furăm gesturile și atenția. Ajungem astfel să nu ne cunoaștem proprii oameni, adevărați și sinceri. Important e timpul, pentru că el păstrează doar pe cei mai buni. Distanța, pentru că ea separă frumosul de obișnuit. Și greutățile, pentru că prin ele, lângă tine rămân, oameni adevărați. Atunci când rămân cei adevăraţi, încetezi să te mai temi. Iubeşti.

Iubești sincer, iubești pur,  iubești curat! Iubești și fără aprobare! Iubești și atât. Întotdeauna știi cât de mult și de intens poți iubi tu ...niciodată cât te poate iubi celălalt!

Kessy Ellys Nycollas – Petroșani / 04042019