Doar cuvântul e pricina, uite-l cum se știe, ne-a chemat ca să-l zidim colo-n poezie!
Eu un gând și ea un gând, noi, două Marii, ne-am jucat și am tot scris mai multe poezii.
Sper să placă celor mulți care vor citi, cine știe, ne vom cunoaște, poate...într-o zi.
Mă-nclin cu sufletul dragă Maria Negoiță
Prețuire și mult respect Maria Tomița
Gândurile-aș vrea să fie
Mai unite ca oricand.
Frumoasa prietenie
Să se lege prin cuvânt!
Da,cuvântul e-o minune,
Doar prin el,putem trăi,
Doar cuvântul ne adună,
Mai frumos,în orce zi.
Prin cuvânt prietenia,
E mai trainică,mai bună,
Prin cuvânt nu ostenim
Să iubim.
Și cu el, cuvântul dulce
Sufletul mereu hrănim
Bunul Domnul, El ne-aduce
Darul ca să ne iubim!
Prin cuvinte-adevărate
Și lumina pusă-n ele,
Ducem viaţa mai departe
Prin iubire, pân' la stele!
Pân'la stele , și pân' dincolo de ele.
Ce frumos sună cuvântul!
Când cu dragoste e scris,
Recitind cuvintul dulce,
Luminos de tainic vis.
Maria Corini.
Când din suflet izvorăște
Cel mai mare, drag cuvânt
Toată lumea-i mulțumită,
Zâmbet, soare pe pamant!
Când și sufletul rostește
Fraze dulci, cuvinte-alese
Toate-încearcă prietenia
În lumină să o ţese!
Da,cuvântul e lumină,
Ce ne luminează calea.
Totu-n jur e armonie,
Când cu dragoste și pace,
Doar cuvântul ne alină,
Și ne- nveșnicește- n toate,
Prin iubire și credință.
Doar cuvântul gânduri cerne,
Peste vreme.
Sfânt cuvânt, frumos cuvânt
Domnu mi te-a dat în dar
Să-l înveţe mic și mare
De la mama, abecedar...
Tu cuvânt, frumos cuvânt
Ai legat prietenii
Crești mereu, mereu în gând
Mi te-așezi în poezii!
Tu cuvânt, superb cuvânt
Te rostesc și-atunci când dorm
Ești tezaur nu greșesc
Carte, tu, devii în om!
Maria Negoița
Carte sfântă e cuvântul,
De la Dumnezeu în dar,
Ce-ar fi omul pe pământ,
Fără sfântul drag cuvânt?
Fără sfantul drag cuvânt
Omul nu ar fi nimic
Ar fi singur, ar fi mut
În "ocean" de viaţă mic!
Fără El, cuvântul magic
Ce de Domnul e lăsat
Ar fi lumea-întunecată...
Noi prin El ne-am ridicat!
Ce minune,ce splendoare,
E cuvântu-adevărat!
Da,cuvântul este viață,
Da,cuvântul e suflare,
Cuvântul bun e speranță.
Of, cuvântule, cuvânt
Însăși Tu, ești un pământ,
Ești lumină, esti și soare
Sfat ce curge din zvoare!
Fără Tine nu se știe
Omul cum ar fi să fie!
Te slăvim, Te înălţăm
De la mama Te-nvăţăm!
Tu, cuvântule ce legi
Ale noastre sfinte legi
Doar prin tine sfătuim!
Scump cuvânt, noi te iubim!
Trece timpul, plânge gândul
E uitat Cuvântu-nchis
În tăcerile zălude
Se visează-n filă scris!
El, Cuvântul, preafrumosul
Te-a văzut mereu în vis
Se gândea, ce, cum să facă,
Să te-aducă iar la scris?
Și din grabă fără vrere
Bună seara nu ți-am zis!
Stă Cuvântul lângă ușă
Cere ca să fie scris!
Doar cuvântul scris e veşnic,
Şi rostit, cu drag de el,
Doar cuvânt-i melodie
E izvor cu apã vie!
Neaţa scumpa! El cuvântul
E izvor de apa vie!
Din străbuni ca și pământul
Îl avem, e veșnicie!
Veşnicia e cuvântul,
Cu dragoste-naripat!
Veșnicia e cuvântul
Ce-l rostim neîncetat
Colindăm cu el pământul
Suntem neam adevărat!
Colindãm cu drag de neam,
De pãmântul strãmoşesc,
Colindãm colind frumos,
Cu cuvântul românesc.
Unge sufletul cuvântul
De-i rostit cu drag, firesc,
Mai ales că-i românesc,
E al nostru tot și punctum!
Ce frumos!
O comoarã e cuvântul,
"Mai ales cã-i românesc"!
Ce-i rostit cu legãmânt,
Pentru țarã,pentru plai,
Pentru-al nostru falnic grai.
Pentru neamul nostru drag,
Pentru -al nostru sfânt meleag.
Doamne, mă trece fiorul,
Îl rostesc cu legămînt
Și-l simt bine-n casa-n care
Maică-mea mi l-a zidit,
Mi l-a dat cu drag de mamă,
De pământ, ţară și dor
De-aia neamul fără vamă
Să stea sub un tricolor!
Doar cuvântul e veşmântul,
De dragoste şi luminã,
Doar cuvântul ne înalțã,
Pân-la Dumnezeu cu milã.
Tu cuvânt, hăinuţă vie
Lasă lumea ca să știe
Tu ești leac, iubire, dor,
Sfatul cel nemuritor!
Ești în ceartă gălăgie
Pentru suflet o magie
Te pronunţă prea tăcut
Cu privirea și cel mut!
O! cuvântule etern,
Luminos sã dãinuieşti,
Viu, ca stelele cereşti!
Tu, cuvânt nemuritor,
Tu ești ieri, azi, viitor!
"Viu, ca stelele cerești"
Te iubim și ne iubești!
Scump cuvânt, noi te iubim,
Prin cuvânt te-nveşnicim,
Prin cuvânt şi noi trãim,
Slavã Domnului sã fie.
Şi acum, şi pe vecie.
Îl rugam pe Dumnezeu
Să ne ţină-n el mereu
Fie vie slava lui -
Aurul cuvântului!
El e tot, prin el vorbim
Românește, ne mîndrim!
El ne crește măestos
Îl iubim ca pe Hristos!
Fără el, e de nescris
Ar fi totul interzis -
Plânsul, cântul și cel dor,
Ploai'-ar sta într-un picor!
El e cheia, e divin
Toţi cu drag i se închin
Cei ce ţin la el cu dor
Se numește: " Un popor!"
Un popor este cuvântul
Şi-n cuvânt pãstrãm poporul,
Doar cuvântul ne adunã
Şi tot el ne-alinã dorul.
Maria Corini
Ce
frumos cuvântul cântă
El înalță tricolorul
Veșnicia și pământul
Ce unește-ntreg poporul!
Maria Negoiță
Cât
de ușor e să fii trist,
Și cât de greu e să respiri,
Un aer dulce ca de mir,
Cu-aroma caldă a florilor,
Cu evantaiul zorilor.
Cât de ușor e să fii trist,
Dar nu e un sfârșit...
E-o treaptă a dimineților,
E-o filă pură a dorului...
E-o nostalgie a vântului
Sau a cuvântului...
Maria Corini
Nu
cere timp să-ți amintești,
Undeva ai un prieten,
Ce-ar vrea să-ți spună:
- Nu fi trist!
Chiar de bate-n cetini vântuli
El te-acoperă cu frunza
Știe bine că-l iubești
Și îți dă în dar
Cuvântul!
Maria Negoiță
Plouă.
Și-n inimile noastre
Tot crește eul vremii,
Cu fire de cristal
'ncolțind în miezul vieții,
Corola dimineții,
Și adumbrind povara,
Purtată printre ani.
Ah, albă și frumoasă,
Cu vis de catifea,
E falnică iubire
Purtată de o stea.
Plouă.
Șimelodia dalbă
Cu sunet dulce, cald,
Ne mângâie privirea,
Cu zborul din înalt.
Plouă.
Cunună de argint
Ne-ncântă și ne cheamă
Re-aripa de cuvânt.
Plouă
Și ploaia e viața,
Ce seamănă în vreme
Frumoasele iluzii
Scăldate de milenii!
Autor Maria Negoiță-Popa
Maria Corini
Plouă...
Inima-ți ascultă susurul
din ea,
Cade prea fluidă peste
fruntea ta!
Tu aduni șuvițele zglobii și...
le pui la piept fără ca să
știi...
Plouă neîncetat,
În ochi ea ți se ascunde
Tuu...
șoptești în taină:
- Iart-o Doamne!
Ploaia-și luă cuvântul
Și apoi... dispare cadențat!
***
Plouă
Și vântul duce cuvântul,
Unde?
Toți vor întreba,
Doar ploaia știe
Ea-l va lua dându-l ție!
Plouă...
Cuvântul se leagă cu vântul
Ca doi gemeni aleargă sub ploaie
Legănându-se ușor
Mi-aduc dorul legat de dor.
Plouă, tăcere, susură ploaia...
E o mica avere pe care o pot avea,
Îi strâng stropii ușor în palmă
Și...îi număr...
Mă bate ploaia pe umăr.
O simt, e ea!
Sunt femeia ce-alerg prin ploaie
Îi ascult șoaptele, strângându-i-le cu inima,
Vin șiroaie...
Plouă... Inima-ţi
ascultă susurul din ea
Plouă... Inima-ţi ascultă susurul din ea Cade prea fluidă peste fruntea ta!
Suflul tău adună șuviţele zglobii și... le pui la piept fără ca să știi...
Plouă neîncetat, Ea-n ochii tăi adoarme Tuu.. soptești in grabă:
-iart-o Doamne! Ploaia a pleca Plouă... Inima-ţi ascultă susurul din ea
Cade prea fluidă peste fruntea ta! Suflul tău adună șuviţele zglobii și...
le pui la piept fără ca să știi... Plouă neîncetat, Ea-n ochii tăi adoarme Tuu..
soptești in grabă: -iart-o D.
Undeoamne! Ploaia a pleca
