VIDEOCLIPURI PE VERSURILE POETEI KESSY-ELLYS NYCOLLAS

                                                                   De va-ntreba...

                                        

                                               Când...

ANDREI MOCANU - GÂNDURI ÎN ZBOR

Stimați cititori ai revistei Luceafărul din Vale,

      Cu sufletul plin de emoție și recunoștință, mă alătur vouă prin aceste pagini binecuvântate ale revistei, care ne luminează calea spre frumosul din noi și din lume. În această oază de cuvânt, unde se întâlnesc visurile, speranțele și dorurile noastre, mă bucur să împărtășesc o fărâmă din creația mea, așternută pe paginile 27-28, ca o umilă ofrandă adusă literaturii și culturii.

       Aș vrea să îmi înclin cu respect și admirație cuvintele în fața doamnei Kessy Ellys Nycollas, o stea călăuzitoare care veghează cu dragoste și dăruire asupra acestui lăcaș al artei. Sub oblăduirea sa, Luceafărul din Vale a devenit un altar al inspirației, unde glasurile scriitorilor răsună ca niște clopote ce cheamă la trezire și reflecție.

     În fiecare număr al revistei, simt cum se naște un nou început, o nouă speranță, iar faptul că am fost primit în acest spațiu sacru al cuvântului mă copleșește de emoție. În rândurile mele veți regăsi o parte din sufletul meu, căutările mele, poate și răspunsuri la întrebări pe care ni le punem cu toții, în nopțile târzii, când luna veghează visele nerostite.

       Le mulțumesc tuturor celor care fac posibilă această întâlnire de spirite și inimi, celor care prin munca lor tăcută mențin vie flacăra culturii în Valea Jiului și dincolo de hotarele ei. Să ne regăsim mereu în cuvinte, în versuri, în gânduri, în muzică, și să ne lăsăm purtați de aripile imaginației spre înaltul unde adevărata artă își găsește sălașul.

Cu o inimă deschisă,

Andrei Mocanu

ION CUZUIOC - Florile poetice ale Silviei Cipovenco!

 

     Drumul spre Olimp nu este deloc ușor. Unii încearcă să-l cucerească chiar din anii de școală și le reușește, alții se poticnesc după primele încercări, dezicându-se de acest drum anevoios. Dar sunt oameni care știu să aștepte, să se antreneze, să acumuleze necesarul pentru a depune o muncă sisifică și să urce pe munte.

Scriitoarea (scriu acest apelativ în cunoștință de cauză, căci merită a fi menționat) Silvia Cipovenco a știut să aștepte la poarta grădinii literare ca să i se deschidă de la sine, fără a fi forțată. Pentru a păși cu dreptul și a intra în miraculoasa grădină poetică, dânsa a cutreierat o lume ca să întâlnească oameni și evenimente care mai de care, cu caractere și întâmplări diverse, neobișnuite, pline de romantism și dramatism.

Din mărturisirile Silviei Cipovenco aflăm că, a avut o copilărie fericită și lucrul la țară îl cunoaște nu din cărți, ci din trăirile ei alături de părinți, oamenii mai în vârstă și cei de o seamă, participând cam la toate lucrările de sezon și învățând foarte bine! 

Un condrumeț fidel în această lume calmă și scandaloasă i-a fost cartea, dragostea de scrisul românesc, de care nu s-a despărțit, fie la vatra casei, la țarina străbună, fie departe de casa părintească, printre străini, într-o altă lume de caractere, obiceiuri și datini, cu o altă cultură și limbă vorbită.

Poeta Silvia Cipovenco a știut să soarbă cu migală din nectarul vieții esențialul pentru a-l transpune în vers, în poezie din care poate să se înfrupte cu nesaț cititorul. Ea n-a fost alintată de presa națională și cea de peste hotare, unde să-i fie publicate poeziile, povestirile și confesiunile de jurnal, dar nici n-a tins spre aceste publicații de dragul faimei sau completării fișierului biografic literar.

Dumneaei a ales presa locală, regională, cea de acasă, care poartă și un titlu semnificativ, „Acasă”, diriguită cu prisosință de cunoscutul jurnalist Sergiu Cumatrenco! De câțiva ani își publică acolo cu regularitate scrierile sale în versuri, proză și publicistică! O muncă sisifică, depusă zi și noapte, ce i-a făcut un nume în lumea literară și i-a dat curaj pentru a trece gardul ogorului scrisului românesc regional ca să-și propună lucrările sale departe de vatra părintească.

Ne-am bucurat mult, noi, colegii de condei, când am aflat că poezia Silviei Cipovenco a fost apreciată de Asociația Poeților Mondiali, Societatea Culturală Apollon-România și Academia Internațională de Literatură și Artă învrednicind-o cu medalii și diplome onorifice merituoase!

Fără doar și poate că scrierile dumneaei vor fi publicate în antologiile și culegerile pregătite de organizațiile care i-au apreciat activitatea sa literară. Asta pentru că mânuiește cu iscusință versul clasic și cel alb, proza scurtă și cea de proporții, publicistica și cronica cu sfaturi mondene. 

Poeta Silvia Cipovenco scrie cu drag despre mamă, patrie, vatra părintească și țarina străbună. Versurile ei cântă pacea și dragostea, datinile și obiceiurile strămoșești, relațiile omenești și creștinești. Poezia îi este bogată în imagini și metafore cu alură de pastel și baladă, ceea ce denotă că dânsa are și o viziune creativă la fenomenele naturii și sociale ce se perindă în jurul nostru. Formată ca poetă în sensul deplin al cuvântului, Silvia Cipovenco folosește cu dibăcie acest har și în proza scrisă, plină de romantismul și dramatismul vieții. 

            Aflată la poarta editorială cu 4 cărți odată de genuri literare diferite (proză, poezie și publicistică): „Taifas la gura sobei”, „De vorbă cu gândurile mele”, „Un trecut rămas în suflet” și „Ce multea-aș vrea să spun…”, cărți editate la P.P. „Acasă” din orașul Șoldănești, Republica Moldova, redactor fiindu-i același Sergiu Cumatrenco, Silvia Cipovenco își croiește pe bune drumul spre Olimp, căci are cu ce bucura cititorul setos de frumosul de pe lume, de scrisul românesc. Să-i dorim autoarei un drum luminos pentru a păși cu succes pe treptele literare mult așteptate de cititorul drag!

Ion Cuzuioc,

scriitor și publicist 

BĂLUȚĂ CLAUDIA ...despre poemul ,,DESTRĂMARE”, al autoarei KESSY-ELLYS NYCOLLAS

                                                    

         Poemul ,,Destrămare" de Kessy Ellys Nycollas este o lucrare profund emoțională care explorează teme precum dragostea pierdută, suferința și difi-cultatea de a lăsa în urmă o relație.

       Poemul abordează tema iubirii destrămate și a suferinței emoționale ulterioare. Iubirea este des-crisă ca un element fragil, care poate fi distrus ușor, iar procesul de recuperare după o despărțire devine extrem de complicat. Aici se reflectă ideea că iubi-rea, odată creată și țesută, devine parte integrantă a identității individului, iar separarea de aceasta este dureroasă.

         Imaginile folosite în versuri sunt sugestive și evocatoare:

,,Cunună din flori de liliac" simbolizează frumu-sețea și puritatea dragostei, dar totodată fragilitatea acesteia, întrucât florile se ofilesc.

,,Ochii adânci" Sugerează profunzimea sentimen-tului, dar și confuzia și durerea asociate cu amin-tirile.

,,Viața moare" O metaforă puternică ce sugerează că fără iubire, viața devine lipsită de sens și de vitali-tate.

    Limbajul este simplu, dar plin de emoție. Folosirea primei persoane (,,eu", ,,tu") face ca cititorul să se simtă implicat în confesiunea lirică. De asemenea, repetițiile (,,încă", ,,nu pot să înțeleg") subliniază intensitatea sentimentului de confuzie și luptă interioară.

   Emoțiile resimțite de scriitoare sunt complexe, incluzând tristețe, regret, dar și o luptă interioară pentru a se elibera de amintirile persoanei iubite. Există o dualitate între dorința de a uita și imposi-bilitatea de a face acest lucru, ceea ce crește inten-sitatea dramatică a poemului.

  Prin imagini puternice și emotive, autoarea reușește să transmită complexitatea sentimentelor umane în fața deschiderii unei relații, arătând cât de adânc pot pătrunde aceste trăiri în sufletul unei persoane. Poemul ne invită să reflectăm asupra proprietății iubirii și a dificultăților de a renunța la cineva care a fost odată esențial în viață.

Felicitări dragi!

Destrămare

(Kessy Ellys Nycollas)

Mi-ai destrămat iubirea

Și ai țesut-o iar

Mi-ai omorât speranța

născută în zadar

Când eu ți-am împletit

Pe frunte o cunună

Din flori de liliac

Cu stele împreună...

În ochii mei adânci

Plantasem chipul tău

Tu ai ales să pleci

fără păreri de rău.

O viață m-am luptat

să mă eliberez (de tine)

Dar e prea complicat

N-am reușit vezi bine

Îmi stai în suflet încă

‘ți- aud a ta chemare

Dar la ce-mi folosește

Acum când viața-mi moare

Acum când gârbovită

De griji și de nevoi

N-aș mai putea să duc

Iubirea pentru doi

Nu pot să înțeleg

Dar nici nu cercetez

Cum pot să mă dezleg

Când încă te visez...

............................

PETROȘANI, ORAȘUL CARE TE ÎNTÂMPINĂ CU UN AVION AMPLASAT ÎNTR-UN SENS GIRATORIU

 

       Deși orașul nu dispune de un aeroport, edilul orașului a decis să amplaseze un avion într-un sens giratoriu. Ce simbolizează aeronava? Mulți chiar și din locuitorii zonei nu cunosc istoria locului.

       Da! Într-un oraș din Valea Jiului, există amplasat la intrare un avion, fără ca locul să dispună de aeroport, dar care marchiază întrare în cartierul Aeroport, cartier care și-a primit acest nume deoarece cândva aici funcționa un aerodrom necesar Clubul Aeronautic, numit Aeroclubul Petroșani. Mulți când trec prin zonă sau chiar oameni de-ai locului nu cunosc motivul decorului misterios.

     Orașul din Valea Jiului cu avion la intrare dorește să ne dezvăluie istoria mai puțin știută a zonei.

     Poate că unii v-ați dat seama că este vorba despre Petroșani, un oraș din județul Hunedoara. Este cunoscut ca o destinație minieră, căci aici se găsește Complexul Energetic Hunedoara, care cuprinde mai multe exploatări miniere, dar care cu eforturi susținute va deveni un frumos loc care va atrage turiști deoarece este situat la poalele munților Parâng, despre care se știe că beneficiază de o pârtie de schii, gazduiește Institutul de educatie fizică și sport, IEFS, hotelul RUSU  dar și nenumărate cabane și pensiuni particulare.

           

   Care este legătura avionului cu Petroșaniul!

    Aflați că aici s-au pus bazele celei de-a doua școli de zbor din România, la inițiativele vestitului inginer Ștefan Georgescu Gorjan și inginerului Gustav Felix Stof, care mai târziu a devenit cadru universitar la Viena.

      În anul 1936, în Petroșani s-a înființat Clubul Aeronautic, numit Aeroclubul Petroșani. Prim președinte a fost inginerul inspector Matei Bălănescu. Acest aeroclub era al doilea după cel de la Sânpetru, Brașov.

      Tot în anul 1936, Ștefan Georgescu Gorjan l-a îndemnat pe inginerul Gustav Felix Stof să se angajeze la Atelierele Centrale din Petroșani, ca instructor de zbor și constructor de planoare. Gustav a acceptat și a ajuns să facă și studii în capitala Austriei.

      Deci! Petroșaniul a avut o școală de zbor.

      Mai târziu, în anul 1937 s-a înființat Școala de Zbor fără motor din Petroșani și tot în aceeași zi a acestui moment s-a efectuat și primul zbor alpin la mare altitudine în România. S-a folosit în acest scop planorul YR-MANDRA II, lansat pe vârful Parângu Mic, 2075 m altitudine.

       Gustav Stof s-a aflat la acea vreme în rol de pilot și este foarte interesant că planorul a fost transportat în vârful muntelui pe bucăți, apoi demontat, dându-le mare bătaie de cap elevilor școlii și militarilor.

      În anul 1956 s-a desființat școala de zbor din Petroșani. Inventarul a fost transferat la Școala de Zbor fără motor de la Prejba, Târgu Jiu. A rămas memorabil gestul fostului comandant al Școlii de Zbor fără Motor. Dumitru Cotescu și-a alimentat ambele rezervoare ale avionului RWD și în loc să revină la Petroșani a tot zburat până când a ajuns în București, după care în Istanbul.

      Mulți au concluzionat mai târziu că Dumitru Cotescu și-a dorit să evadeze. Dincolo de acestea, școala din Petroșani a fost terminată de piloți valoroși, precum Beniamin Popescu, Teodor Vulpescu sau Petre Diaconu.

      

 

KESSY- ELLYS NYCOLLAS ***CÂND CAZI, RIDICĂTE!***

    Fiind om, NU te poți aștepta să nu ,,cazi” niciodată! Ne mai împiedicăm, toți oamenii se împiedică, e normal. Ce nu-i normal este să stai acolo, împiedicat și să te plângi că viața este nedreaptă cu tine. Pot să înțeleg dacă ești la capătul puterilor și simți că nu mai ai de unde să dai și asta e normal, dar, din păcate, lucrurile nu se schimbă dacă rămâi la pământ, dacă nu-ți faci un plan, dacă nu cauți o cale care să te ajute să te ridici... și ca să îți faci un plan, e nevoie să apelezi la informații, cunoștințe, idei NOI, pe care NU le deții încă, că dacă le aveai deja, mintea ta ar fi operat cu ele, le-ar fi folosit (dacă nu are alte blocaje, ce vin din răni și traume emoționale).

    Este o MARE diferență între cel care se împiedică și rămâne acolo, trântit la pământ, rupt, accidentat, cu rănile deschise, care i se infectează și ajunge să moară mâncat de vulturi și cel care a căzut, s-a ridicat, și-a spălat și îngrijit rănile, apoi a mers mai departe.

    Nu poți să pui presiunea asta pe tine - să nu mai cazi niciodată!

    Suntem oameni!

   Nu putem fi invincibili și intangibili. A fi om presupune a trece atât prin experiențe plăcute, cât și neplăcute. A fi om presupune a trece și prin durere, nu doar prin plăcere, însă, repet: eu cred că este o diferență foarte mare între cineva care cade și nu are instrumente să se ridice, ci rămâne să se târască toată viața și cineva care atunci când cade, are instrumentele potrivite să se ridice.

    Unul dintre ,,instrumente” poate fi, să te duci să-ți ceri iertare, să recunoști că ai greșit, că îți pare rău că n-ai știut atunci, dar acum știi, înțelegi, vezi unde ai greșit și vrei să repari.

   Tot un ,,instrument” poate fi și să apelezi la un specialist când observi că ai picat în tot felul de dinamici și nu mai știi cum să relaționezi, în așa fel încât să vă fie bine amândurora, că poate fiecare își dorește să păstreze relația, dar nu știe CUM.

    Și atunci, rolul instrumentelor, ăsta este - să ne învețe cum să ajungem în punctul în care ne dorim să ajungem, să ne ducă din punctul A în punctul B.

   Și poți s-o faci cu pași de furnică - chinuindu-te pe cont propriu, deși vezi că nu merge sau poți s-o faci cerând ajutor, apelând la un specialist care știe ce vorbește.

    Nu e tot una să-ți atingi obiectivul (indiferent care ar fi el), într-un an sau în 10, nu-i așa?

    Nu e tot una să treci prin nu știu câte despărțiri sau divorțuri și să-ți dai seama că nici relația în care te afli acum nu merge bine, comparativ cu alegerea de a schimba ceva, de a face ceva diferit față de tot ce ai făcut până acum.

    Ești de acord cu asta?

    La asta mă refer când spun că există o mare diferență între cineva care cade și se ridică versus cineva care cade și se chinuie să fie fericit de acolo, de unde a căzut…pentru că nu știe cum să se ridice.

    Sunt mulți oameni care vor să-și resusciteze relația cu partenerul - dar aleg să nu iasă din ,,comă”.

   Ăștia sunt și cei care vor soluții pentru partener - să se schimbe partenerul, să meargă partenerul la terapie, să fie mai ,,nu-știu-cum” partenerul și așa mai departe.

    Ei bine, NU AȘA FUNCȚIONEAZĂ!

    Ți-am mai spus-o și o repet: schimbarea începe cu NOI și e normal și firesc să înceapă așa.

    Când ne vindecăm rănile, se schimbă energia pe care o transmitem, nu mai avem aceleași apucături și obsesii, devenim mai flexibili, fără ca asta să însemne că ne lăsăm călcați în picioare, dimpotrivă, ajungem să ne cunoaștem și mai bine valoarea, ca om, dar și capacitatea de a sta drept când relaționezi cu celălalt.

   Autorul volumului de față, IOAN HUȚANU, poate fi un exemplu de putere în fața situațiilor dureroase oferite de viață, atunci când partenera sa a decis, mult prea devreme, să își încheie socotelile cu viața. Durerea a fost destul de mare dar nu a rămas ,,căzut” ci a simțit nevoia de a-și exprima durerea și în același timp să se elibereze de ea prin scris. Scrisul este forma de a vorbi cu o ființă invizibilă care are timpul, răbdarea și determinarea să ne asculte fără a ne critica sau judeca.

   Volumul ,,În memoria ,,TA” este un volum dedicat soției sale. În conținutul acestuia veți putea lectura atât versuri care exprimă durerea dar și versuri de dragoste. Ambele teme sunt mesaje eliberatoare pentru sufletul autorului care, nu dorește să fie catalogat scriitor sau poet. Își dorește ca volumul să fie considerat un ,,VOLUM PENTRU FAMILIE” așa cum de altfel este și primul să volum ,,JOCUL HAZARDULUI”, ambele publicate la Editura LUCVAL&KEN.

    Indiferent de cine vor fi citite aceste volume, este important de înțeles că rolul acestora este cu scop terapeutic. Da! Această îndeletnicire poate fi considerată o terapie. În paginile unui volum de acest gen, autorul își dezgolește sufletul, punându-l fără menajamente pe tavă în fața cititorului. Durerile ținute bine ,,în secret” pot conduce la boli pentru care medicina nu deține tratamente. Așa cum avem nevoie de diferite instrumente pentru a putea deveni mai bine pregătiți la locul de muncă, pentru a ne pregăti hrana zilnică, pentru a merge, pentru a vorbi, pentru a trata o problemă de sănătate, tot așa avem nevoie de acest instrument,, scrisul”, pentru a trata sufletul, acel ceva de care medicina nu se preocupă.

    Știu! Nu oricine are curajul să își dezgolească sufletul în fața lumii întregi, dar oricine poate să scrie ceea ce îl doare pe foi volante, pe care apoi le poate rupe sau arde. Încercați și o să vedeți cât de eliberați o să vă simțiți după o astfel de acțiune.

   Ce facem noi este că aplicăm instrumente care NU ne susțin, fără să ne dăm seama că ele ne “demolează” relațiile, folosim critici, jigniri, ignoranță, tras la răspundere, tăcere, manipulări și multe altele.

    Astea-s tot instrumente, doar că nu ne duc înspre obiectivul pe care ni-l dorim, ci ne îndepărtează de el.

    Așadar, nu-ți propune să nu mai greșești niciodată sau să fii perfect, ci propune-ți să ai instrumentele la tine, în caz de “avarii”.

    Vă dorim lectură plăcută!

În memoria ,,TA”

Am strâns lacrimă lângă lacrimă,
pentru ați dovedi iubirea.
Am strâns cuvânt după cuvânt,
pentru ați trimite câteva rânduri.
Am strâns picăturile sufletului meu,
pentru a ți le dărui.

Am strâns petalele florilor,
pentru a le așterne la venirea ta.
Am strâns aripile vântului,
pentru ați ajuta venirea.
Am strâns clipele timpului,
pentru a ți le oferi în dar.
Am strâns brațele,

...crezând că vei veni,
chiar dacă timpul a alunecat
prea mult.

Dedicație soției

Liniștea mă apasă, visele mă dor.
Clipele se lasă, alunecă și mor.
Iubirea plecată, într-un con de foc,
Ai fost blestemată, n-ai avut noroc.

Sufletul îmi gustă, amarul de vreme.
Iubirea augustă, ți-o scriu în poeme...
13.03.24.

Într-o seară

Într-o seară de toamnă, pomii au plâns,
lacrimi lunecau ușor pe tulpini

și verdele pleacă, dar nu știu exact unde!
Poate la biserici, ușor să te închini.

Punându-i întrebarea verdelui sacru:
-de ce în biserici închinăciune tu faci?
El mi-a răspuns, oftând a durere:
-nu mă întreba, este mai bine să taci.

Am gândit mereu la cele spuse de el,
am tăcut mereu și tac și acum,
Nu știu de ce totul se întâmplă,

un verde din viață se pierde pe drum!

                                                                      IOAN HUȚANU