CIREȘUL UCIS (pantum)
Cireșul
a murit în floare, ca o mireasă nenuntită!
Bătrâna
își ascunde plânsul, înfiorată de-ntâmplare,
În
măreție și vigoare l-a frânt furtuna despletită,
Urgia a
ucis și cântul, și dorul de cireșe-amare...
Bătrâna
își ascunde plânsul, înfiorată de-ntâmplare.
Doar
iarba leagănă cu jale atâta floare risipită...
Urgia
a ucis și cântul, și dorul de cireșe-amare,
O
pasăre își strigă puiul zdrobit de-o creangă
ofilită.
Doar
iarba leagănă cu jale atâta floare risipită...
Bătrânul mângâie tulpina cu palma sa tremurătoare,
O
pasăre își strigă puiul zdrobit de-o creangă ofilită,
Furtuna
dă tribut azi morții, îngenunchind triumfătoare.
Bătrânul
mângâie tulpina cu palma sa tremurătoare...
Un
soare palid se ridică pe bolta iarăși
limpezită,
Furtuna
dă tribut azi morții, îngenunchind triumfătoare,
Cireșul
ce-a murit în floare, ca o mireasă nenuntită...
ÎNTOMNARE (pantum)
Fuioare
lungi de nori se-adună și bolta iar s-a încruntat.
Pătrund
timidă-n toamna vieții, privind în juru-mi cu mirare,
Doar vântul umblă ca și mine, nehotărât și
tulburat,
Privirea-mi,
ce zâmbea odată, e plină astăzi de-ntristare.
Pătrund
timidă-n toamna vieții, privind în juru-mi cu mirare:
Copacii
plânși salută stoluri ce către soare au plecat,
Privirea-mi,
ce zâmbea odată, e plină astăzi de-ntristare,
Doar
timpul trece-n mare grabă cu pasul tânăr, cadențat.
Copacii
plânși salută stoluri ce către soare au plecat.
Pășesc
pe ierburi vestejite, în liniștea-nfiorătoare,
Doar
timpul trece-n mare grabă cu pasul tânăr, cadențat,
Mi-e
plină inima bolnavă de o adâncă
resemnare.
Pășesc
pe ierburi vestejite, în liniștea-nfiorătoare.
Pădurea,
tot mai pustiită, se jeluie neîncetat,
Mi-e
plină inima bolnavă de o adâncă resemnare...
O
pasăre, pierdută-n zare, înalță glasu-i disperat.
Pădurea,
tot mai pustiită, se jeluie neîncetat.
În
taină, ochii-mi fac risipă de gingașe mărgăritare,
O
pasăre, pierdută-n zare, înalță glasu-i disperat,
Eu
mă-nfășor, înfiorată, în clipa mea de-nsingurare.
În
taină ochii-mi fac risipă de gingașe mărgăritare.
Doar
dorul mi-e fidel și astăzi, când timpu-n urmă m-a lăsat,
Eu
mă-nfășor înfiorată în clipa mea de-nsingurare,
Fuioare
lungi de nori se-adună și bolta iar s-a încruntat.
POVESTE DE IARNĂ (pantum)
Din
nord-est, bătrânul crivăț bagă spaima în jivine,
Baba
Rada,-nfofolită, se proptește în toiag,
A
încremenit în gheață orice râu cu ape
line,
Moșul trage din țigară și ascute un baltag.
Baba
Rada,-nfofolită, se proptește în toiag.
Iarna poartă pe-ai săi umeri vălurite museline,
Moșul
trage din țigară și ascute un baltag,
Vrăbii
zgrbulite zboară pe sub streșinile pline.
Iarna
poartă pe-ai săi umeri vălurite
museline.
Doi
bătrâni, uitați de lume, mai așteaptă blândul mag,
Vrăbii
zgribulite zboară pe sub streșinile pline,
Ochii
moșului admiră zgomotosul vălmășag.
Doi
bătrâni, uitați de lume, mai așteaptă bândul mag.
Un
tufiș și-a prins în plete translucide cornaline,
Ochii
lor apoși admiră zgomotosul vălmășag,
Crivățul pictează stele pe ferestre opaline.
Un
tufiș și-a prins în plete translucide cornaline,
Amintiri
din tinerețe se strecoară peste prag,
Crivățul
pictează stele pe ferestre opaline,
Pruncii
trec voioși spre casă și în urmă sănii trag.
Amintiri
din tinerețe se strecoară peste prag.
Jarul răscolit alungă frigul serilor alpine,
Pruncii
trec voioși spre case și în urmă sănii trag,
Din
nord-est bătrânul crivăț bagă spaima în jivine.
RUGUL TOAMNEI-(
pantum)
Rugul
toamnei se aprinde în pădurea de stejar.
Ochii
tăi cei grei de patimi, de o vreme, ard mocnit,
Frunze
galbene-mpresoară coama vântului hoinar,
Ochii
mei, frumoși odată, gândurile i-au umbrit.
Ochii
tăi cei grei de patimi, de o vreme, ard mocnit...
Trec
cocoare rătăcite spre al zărilor hotar,
Ochii
mei, frumoși odată, gândurile i-au umbrit,
Altă
toamnă se jertfește pe al timpului altar.
Trec
cocoare rătăcite spre al zărilor hotar...
Ochii
tăi sunt plini de umbre, când privesc spre asfințit,
Altă
toamnă se jertfește pe al timpului altar,
Ochii
mei ascund sub pleoape chipul tău cel mult iubit.
Ochii
tăi sunt plini de umbre, când privesc spre asfințit...
Păsările
cântătoare părăsesc frunzișul rar,
Ochii
mei ascund sub pleoape chipul tău cel mult iubit,
Rugul
toamnei se aprinde în pădurea de stejar.
BALADĂ PENTRU MAI
TÂRZIU( pantum)
În memoria
copiilor frumoși înfrânți de
îndărătnicia muntelui, Nathy Josse și Liviu Sorin Pandelea
Uriașul
cel de piatră toarce caiere de nori,
Visători,
frumoși și liberi se pornesc să îl
înfrunte,
Peste
pletele-i cărunte se aștern încet ninsori,
Îmbătați
de înălțime, îi țintesc semeața frunte.
Visători, frumoși și liberi se pornesc să îl înfrunte,
Fumegând,
în depărtare, fierbe tainice licori,
Îmbătați
de înălțime, îi țintesc semeața frunte,
Împietrit,
privește-n ochii bravilor cuceritori.
Fumegând
în depărtare, fierbe tainice licori,
Cu
armura lor de vise merg spre crestele cărunte,
Împietrit,
privește-n ochii bravilor cuceritori,
Patima
pătrunsă-n sânge face către inimi punte.
Cu
armura lor de vise merg spre crestele cărunte,
I-a-nșelat
cu frumusețea care dă oricui fiori,
Patima
pătrunsă-n sânge face către inimi punte,
Celui neclintit de veacuri care tăinuie comori.
I-a-nșelat
cu frumusețea care dă oricui fiori,
Pe
înnegurata-i față se tot cern ninsori mărunte,
Celui
neclintit de veacuri care tăinuie comori,
I-au
depus cununa vieții, drept zălog privirii crunte.
Pe
înnegurata-i față se tot cern ninsori mărunte,
Duși la nunta cea din ceruri pregătită de cu zori,
Depunând
cununa vieții, drept zălog privirii crunte,
Au
plecat zâmbind spre stele mirii noștri călători.
Duși
la nunta cea din ceruri pregătită de cu zori,
Mult
mai sus decât semețul, mohorâtul vârf de
munte,
Au
plecat zâmbind spre stele mirii noștri călători,
Răsădind în Universuri
al iubirii lor grăunte.
RONDEL NOSTALGIC
Captivă-n
în clipa ce-a trecut,
E,
azi, ghidușa ta privire...
Doar
ochiu-mi limpede, tăcut,
O
mai păstrează-n amintire.
Să
m-oglindesc, cât aș fi vrut,
În
unda ei de amăgire...
Captiva-n
clipa ce-a trecut
E
,azi, ghidușa ta privire.
Povestea-n
care am crezut
Și
visul mai presus de fire
Își
țes năvodul nevăzut
Și
mă trezesc, fără de știre,
Captivă-n
clipa ce-a trecut!
RONDELUL DISPERĂRII
Allah se ceartă-n ceruri cu Iisus,
Atei, din haos, lacom se înfruptă;
În fața mamei, frații aprig luptă,
Iar mintea se sucește spre apus.
Bătrânul înțelept, pe gânduri dus,
Își sprijină în palme fața suptă...
Allah se ceartă-n ceruri cu Iisus,
Atei, din haos, lacom se înfruptă.
Copiii-și plâng părinții ce s-au dus
Și tremură pe puntea vieții ruptă,
Vânați fiind de legea cea coruptă,
Iar când privesc cu disperare-n sus...
Allah se ceartă-n ceruri cu Iisus!
RONDELUL BANULUI
Pe prima treaptă-a scării de valori
Noi banu-am pus și ne-nchinăm slugarnici!
Ca-n vechile povești despre comori,
El ne-a orbit pe lacomi și pe harnici,
Pe proști, deștepți, pe cei cu capu-n
nori,
Pe cei umili, pe credincioși și darnici;
Pe prima treaptă-a scării de valori
Noi banu-am pus și ne-nchinăm slugarnici.
Nu mai avem eroi nemuritori:
Suntem cu toți o șleahtă de fățarnici
Purtați de funii, săvârșind orori
Și devenind satanelor paharnici.
Pe prima treaptă-a scării de valori
Noi banu-am pus și ne-nchinăm slugarnici!
RONDELUL POETULUI
FACEBOOK-IST
Poetul nostru scrie și iar scrie,
Trecând de al cocoșilor cântat,
Și mâzgălește vrafuri de hârtie
Cu versu-i șchiop, futil, alambicat.
Cu bani peșin e astăzi
publicat!
Lansat cu pompă, plin de frenezie,
Poetul nostru scrie și iar scrie,
Trecând de al cocoșilor cântat.
Lăudătorii vin să îl susție
Cu-mbrățișări și flori: ar fi păcat
Să nu se-nfrupte bravii cu-o tărie
Din munca unei muște la arat!
Poetul nostru scrie și iar scrie,
Trecând de al cocoșilor cântat!
Reverie (pantum)
Duhul codrului
sălbatic joacă-n limbile de foc,
Palma-mi caldă îmblânzește chipul tău de zeu păgân,
Prin păduri de pin răzbate tainic freamăt de ghioc,
Palma-ți aspră îmi mângâie părul cu miros de fân.
Palma-mi caldă
îmblânzește chipul tău de zeu păgân.
Luna se îmbracă-n văluri, lăcrimând a nenoroc,
Palma-ți aspră îmi mângâie părul cu miros de fân,
Clipele neliniștite își așteaptă-al lor soroc.
Luna se îmbracă-n
văluri, lăcrimând a nenoroc.
Ochiul tău, cu negre ape, peste suflet mi-e stăpân,
Clipele neliniștite își așteaptă-al lor soroc,
Șoapte, risipite-n neguri, îmi descântă să rămân.
Ochiul tău, cu negre
ape, peste suflet mi-e stăpân,
Iele unduind în noapte, poartă-n plete busuioc,
Șoapte, risipite-n neguri, îmi descântă să rămân,
Stelele sclipind timide, printre cetini își fac loc.
Iele unduind în noapte,
poartă-n plete busuioc.
Copleșită de visare, eu trezirea o amân,
Stelele sclipind timide, printre cetini își fac loc,
Ca pe-o turmă rătăcită, gândurile mi le mân.
Copleșită de visare,
eu trezirea o amân.
Ochiul tău trudit se stinge printre florile de soc,
Ca pe-o turmă rătăcită, gândurile mi le mân,
Duhul codrului sălbatic joacă-n limbile de foc.
DE CE?
De
ce, deodată, toamna asta
A
devenit copleșitoare
Și
dureroasă, ca năpasta
Căzută-n
zi de sărbătoare,
De
ce mi-e sufletul trudit
Și
plânsul mai sfâșietor,
De
parcă nici nu am trăit,
De
parcă mi-aș dori să mor
Cu
florile din câmp odată
Și ca un pom să-mi plâng pustiul
Cu
frunzele căzute roată
Ce-n
tină și-au aflat sicriul?
Deodată,
părul meu albit
Zăpada
a-nceput să-și cearnă
Și
peste tot ce am iubit
Coboară
o cumplită iarnă.
Nedrept
îmi pare Dumnezeu
C-am
obosit, așa, în pripă,
De-atâtea
ploi ce cad mereu
Îngreunând
a mea aripă,
Că
ninge cu indiferență
Peste
livezile-mi în floare,
Că
viața e o penitență
Și
toamna... e copleșitoare.
Valeria Moroșan VATRA DORNEI
2018
