Ion CUZUIOC
ABITURIENTUL
(PROZĂ SCURTĂ)
Vasile Capmare, absolvent al liceului din comuna Ştietoate, la serata de
absolvire primi împreună cu atestatul de maturitate şi vreo patru diplome de
onoare, drept învingător la mai multe olimpiade republicane: de chimie,
fizică, matematică şi literatură. Profesorii, şi chiar oamenii din comună, îl
vedeau de acum student.
Şi cum să nu-1 vadă, dacă orice formulă la
chimie, orice teoremă sau ecuaţie la
matematică, orice lege din fizică era
în stare
s-o spună pe de rost chiar şi trezit din somn. De literatură nici vorbă. Colegii lui au. jurat pe propriile lor
mustăcioare că nu-l vor uita până la
adânci bătrâneţe. Era de ajuns ca cineva dintre liceeni să sară prin fereastră din clasă, căci după-amiază era şi „pictat” în revista
de perete a liceului, ba şi c-un vers-două pe deasupra. Chiar şi conocarii din comună îşi îmbogăţeau
urăturile cu bucăţi din creaţia lui
Vasile Capmare. Iar doi inspectori de la judeţ mai că nu s-au luat la harţă, când veni vorba la care olimpiadă să-l trimită pe Vasile – la chimie ori
la fizică, căci dânsul era puternic
şi la una, şi la alta, dar să ia parte la ambele aproape că era imposibil – concursul avea loc în aceeaşi zi. Unul susţinea că fără fizică astăzi societatea
n-ar face nici trei parale, altul o
ţinea morţiş că fără chimie varza din grădina lui de mult ar fi fost mâncată de păduchi. Până la
urmă s-au înţeles să-1 ducă pe Vasile
cu maşina inspectoratului până la București, iar acolo, într-o oră-două, să le şteargă nasul celorlalţi participanţi de la chimie, ca mai apoi să
reușească acelaşi lucru şi la fizică.
Şi, spre împăcăciunea lor, Vasile Capmare se dovedi a fi mai tare atât la chimie, cât şi la fizică.
Dar iată că sosi timpul ca Vasile să-şi prezinte documentele la admitere.
Profesorul de matematică îl convingea că cei mai renumiţi savanţi au devenit
celebri până la douăzeci şi cinci de ani, iar el, Vasile, are şanse să
devină şi mai devreme. Cel de chimie îi explica că acum, când agricultura e la putere, alte ştiinţe pot să mai tacă, iar profesorul de română
chiar i-a spus-o pe şleau, că după
Eminescu mai că nu găseşti poezie în
literatura noastră şi că poeţi ca Eminescu „se nasc la depărtări de veacuri", iar el, Vasile, e
născut nu cu mult după un secol de
la marele predecesor.
Cât îl priveşte pe Vasile, dânsul era gata să se prezinte la orice institut,
numai că nu ştia la care. Profesorii seară de seară dădeau năvală la
casa lui badea Gheorghe, tatăl băiatului, încercând să-1 convingă să-şi
trimită feciorul la cutare sau cutare institut, convingându-1 că-1 cunosc bine şi
că pun mâna-n foc pentru dânsul. Badea Gheorghe, de, ca badea Gheorghe: „Da
intre unde o intra, numai să-1 văd odată intrat!". Iar zilele
treceau cu viteză cosmică. Şi iată că Vasile Capmare se pomeni cu
examenele de admitere sub nas şi cu documentele neprezentate nici la un institut.
Până făcu ordine în documente, pregătindu-le conform condiţiilor de admitere,
examenele începură. După câteva zile de stârceală pe la porţile instituţiilor de învăţământ
superior din capitală, Vasile se întoarse acasă cu documentele în
mână.
Când cei ai casei îşi veniră în fire după ruşinea păţită, hotărâră să-1
aranjeze pe Vasilică al lor la lucru în brigada de legumicultori a lui
Nicolae Strechie, o rudă apropiată a familiei Capmare.
– Să nu vă
faceţi probleme, îi liniştea profesorul de chimie. Într-un an de zile o
să se convingă ce înseamnă chimia pentru agricultură, iar la vară numai şi numai
la chimie să intre, că ta-a-re-i deştept...
