POPA INES VANDA - ROMÂNIA - GRUPAJ DE VERSURI 2

    

GARA CU MACI - Popa Ines Vanda

 

 Trece și ultimul tren,

 Prin gara cu maci purpurii,

 Surde dorințe-n refren

 Captive, te dor. De mai știi,

 

 Cum e să iubești netrucat,

 Scutură umbra de tină,

 Cât aripi cu lanț n-ai legat

 Și nu ești învins de rutină.

 

 Ai dreptul iubind să te temi, 

 Oprește jaful de fluturi, 

 Totuși, prin ploi când mă chemi, 

 Ochii, de zaț, să îi scuturi.

 

 Învață să zbori, să-nflorești,

 Seceră gând de-amânare,

 Duminici cu iz de povești

 Zadarnic ning stele de mare.

 

 Jertfe și scrum, ți-amintești?

 În maci dantelați ți-ai ascuns 

 Hățiș de neliniști. Citești.

 De-n vis lăcrimezi, ți-am răspuns!

 DESTINAȚI  IUBIRII - Popa Ines Vanda 

 

 Rafale de vânt cald alintă-n geam perdele,       

 Toamna dă din umeri și-și scutură culoarea,

 În ceștile cu ceai presară îngeri stele,         

 Pe-a nopților revere adie lin candoarea.   

 

 Aproape ațipită pe brațul tău devin 

 Ce n-am fost nimănui și nu voi fi vreodată,

 Poem scris cu absint din cupele de crin, 

 De tine recitat, cu dragoste curată.                       

 

 Aud cum mă respiri, sărutul mă înalță,

 În suflet cântă fluturi, lumina mă inundă,

 Neliniștea se curmă, risipa mă descalță, 

 Cireșii cern tandrețe, secundă de secundă.

 

 Cad retezate umbre, oftează neculese

 Petale rătăcite-n albumele visării,

 Un caligraf rescrie dorințe-aproape șterse,

 Egretele iubirii se-ntorc pe valul mării.

 

 De-o pasăre văpaie privirea e-ncărcată,

 Plutesc în aer iriși, iar dorul mi-e intens,

 Când tu te dărui mie de toate-s vindecată,

 Iubire curcubeu, dai vieții mele sens.

   MIRAJ PE TÂMPLA LUNII - Popa Ines Vanda

 

 Se-apleacă-n rugăciune castani îmbrățișați,

 Doinesc pe boltă aștri cu ochii de mătase, 

 Au coborât din rai luceferi împărați,

 Cercei de chihlimbar din frunze toamna coase.

 

 Surâzi la mine-n suflet, mă năpădesc culori,

 Suav mă regăsești în palma unei stele, 

 În fiecare noapte cern îngerii ninsori,

 De fluturi ce pe aripi duc carul vieții mele.

 

 Cu brațe de lumină mă-mbrățișezi fierbinte, 

 Nu-i anotimp să știe iubirea s-o picteze,

 Nici zile-n calendar să nu ne țină minte,

 Ești șoapta-n care nuferi fac cerul să vibreze.

 

 O viață nu mi-ajunge să picur din condei

 Splendorile ce-n iris cu zâmbete-ngerești,

 Pe rând le-ai descântat cu-ambrozie de zei, 

 Nici clipele perechi ce-mi spun că mă iubești.

 

 Stăpân peste-al meu suflet, atât cât mai e timp,

 Păstrează-mă-n castele de vise sidefii, 

 Binecuvântă taina gravată de-anotimp,

 Miraj pe tâmpla lunii să fim în veșnicii. 

          ULTIMUL OCHI DE DOR  - Popa Ines Vanda

 

 Floarea soarelui și-ascunde chip sub bor de pălărie,            

 Unduindu-și mlădios trup prin maci și spic de grâu, 

 Clipele se frâng pe coama răzvrătită, brumărie

 A căluțului ce-n goană spintecă al apei râu. 

 

 Fluturi și-oglindesc în lacuri aripile obosite,

 Buburuza ațipește pe-o brândușă ca-n povești,

 Printre lacrimi care spală anotimpuri logodite

 Cu beții de zile-apuse în solstiții fără vești. 

 

 Tolăniți pe-o crizantemă cu arcuș de brumă crudă

 Își alină întomnarea greieri poticniți de bocet, 

 Cețuri pun iubirii vamă, cu gust fad de aguridă, 

 Îngropând puntea tristeții, lăsând scrumul amanet.

 

 Viscolele-nstrăinării au cernut iubiri pierdute,

 Mutând visele pe harta timpului fără mosor,

 Parfum dulce de gutuie vindecă de ploi regrete,

 Iar pe vârfuri pleacă umbra ultimului ochi de dor.

 

 Nicio zi din calendare nu ne va mai ține minte,

 Ne vor îmbrăca apusuri în desperecheate frunze,

 Resemnați vor sta-ntre noi pe un țărm de necuvinte  

 Corăbieri plimbând în barcă amintirile confuze.

MIHAIL COANDĂ - ROMÂNIA- MAMA

MAMA 

Când spun că mama a fost femeia cea mai sfântă, nu exagerez cu nimic. Pot fi condamnat de subiectivism, sau să veniți cu argumente că toate mamele sunt la fel de sfinte.

Nu vă contrazic, după cum știți, în calendar sunt niște cruci roșii, negre, acum și albastre, poate una din aceste cruci se potrivește mamei fiecăruia dintre voi, a mea nu are o cruce, în modestia în care și-a trăit viața, nu ar fi revendicat una, dar e cea mai mare sărbătoare în calendarul sufletului meu, e sărbătoarea în care nu muncesc niciodată și doar o plâng. 

Amintirea mamei începe mai mereu pe la cinci-șase ani, la mine cam de atunci vine cea mai proaspătă. 

Aveam la poartă un dud negru, mâncam cu atâta poftă poamele dulci, dar credeți că doar la a le mânca, m-am oprit? Într-o zi, mă jucam cu verișorul meu, în această joacă am inclus și a ne vopsi fața cu dude negre. Efectul cred că îl bănuiți fiecare. Gândiți-vă cum v-ați simți să vă vină odrasla acasă așa, dar nu doar asta s-a întâmplat, am și speriat-o pe mama, care până să-și dea seama ce se întâmplă mi-a și altoi una peste mansardă. Greul abia apoi a început, trecând câteva ore de când ne vopsisem, ne-a trebuit ceva timp până am albit. ( Privindu-mă în oglindă acum, cred că încă nu a ieșit toată culoarea. Ha, ha) 

Mama a fost o enciclopedie, știa de toate, în acele timpuri terminase șapte clase, doar statutul social a împiedicat-o să meargă mai departe. Aș putea să scriu o carte numai despre ea, dar voi încerca în numai câteva cuvinte, modeste în raport cu ceea ce a fost, să o las moștenire nepoților mei. Ea a fost profesorul meu de limba română, de matematica, de muzică- ce voce caldă avea -,de desen. Am fost mereu uimit de ușurința cu care recita o poezie, de câte ori nu a recitat " De la Nistru pân la Tisa";  "Balada lui Radu" ; "Balada lui Iancu Jianu" ; "Povestea Brancovenilor", "Scrisoarea a treia" și câte altele care nu le mai țin eu minte. Chiar și copii mei au avut onoarea să o asculte. Îmi aduc aminte, eram în clasa a opta și la limba română în primul trimestru am avut prima nota de doi, pe merit zic eu acum, cu drag îmi aduc aminte de profesor, dl Pistol. La ședința cu părinți, află mama nota, femeie simplă de la țară, pune o întrebare nevinovată, care a făcut toată asistenta să râdă : “Domnule Diriginte, eu sunt femeie bătrână, dar de nota doi nu am auzit, așa de prost e copilul meu??? “ 

Când ajunge acasă primul lucru care îl face este să-i spună lui tata. 

"- Lache- pe tata îl chema Mihail, dar toți îl strigau Lache -, știi ce nota are fitu la română, doi..." 

Tata a fost un lord, iar răspunsul a fost unul pe măsură nobleței lui:

"- Lasă babă - așa îi zicea - că o îndreaptă el"... 

Am îndreptat-o repede, cu o nota unică în tezele de limba română, un zece, nu a fost un accident, a fost primul moment de sclipire a mântuitorului de cuvinte de azi. 

Ne - a căzut la teză " Mai am un singur dor" de M. Eminescu. Am scris doar zece rânduri, atât. Când s-au adus tezele, dl profesor a spus toate notele în afara notei mele. 

Eram tare speriat, fuseseră note de la patru la nouă. 

Gândeam atunci că cei care au scris două - trei pagini au luat șapte, opt sau nouă, cât pot sa iau eu pentru zece rânduri, știu că mai avea obiceiul să pună zero împușcat(ha, ha). 

Cam așa a spus proful atunci, că e cea mai scurtă și cuprinzătoare teză de când predă, că în zece rânduri am cuprins un întreg univers eminescian. Eram atât de mândru de mine. A citit teza în clasă, mulți dintre colegi nu au înțeles de ce am luat zece. Acea teză a păstrat-o ca amintire, iar pentru mine a însemnat foarte mult! 

La următoarea ședința a aflat și mama de isprava mea și tare fericită a fost. 

(Din fericire nu s-a mai repetat... Ha, ha) 

Pe cât de micuța era la trup, pe atât de mare avea sufletul, era omul care nu sta niciodată, mereu își găsea ceva da făcut, parcă sapa era prelungirea mâinilor ei.

Cum să nu o divinizez, când fiecare zi îmi era plină de ea. Și acum, când au trecut optsprezece ani de la dispariția ei, o simt în tot ce fac. O chema Ana, dar toată lumea îi zicea Domnica. Nu ezita să îi ajute pe toți cei care îi solicitau ajutorul, niciodată nu cerea să i se plătească la fel, înțelesese că lumea nu e făcută după chipul și bunătatea ei. M-a educat să prețuiesc femeia ca pe o icoana, îmi spunea ca aceasta este creația cea mai de preț dintre toate celelalte și este la rândul ei creatoare. Creație și creatoare! Mama a trăit cele mai cumplite clipe pe care le poate trăi o mamă și-a îngropat toate cele trei fete născute, de foarte tinere. Pierdea lor au marcat-o, niciodată după moartea lor nu a mai fost cea dinainte. O jumătate de inimă se pierduse. Nici lacrimi nu mai avea să le plângă. Nu știu care este ordinea în cer, dar știu că ea e steaua care strălucește cel mai tare. Nici nu poate fi altcumva. Oriunde ai fi, te iubesc, mamă!

                                                                                                                                       Mihail Coandă 

POPA INES VANDA - ROMÂNIA - GRUPAJ DE POEZII 1

FRÂNTURI DE SUFLET - INES VANDA POPA

 

 Când orele-nserării clipeau timid în geam

 Nedezlegate doruri au tresărit stinghere, 

 A suspinat iubirea, în timp ce hoinăream

 În gara fără nume, prin cioburi de tăcere.

 

 Se întristase frunza  că vara-i pe sfârșite,    

 Iar visul meu tomnatic avea doar aripi frânte,

 Semnasem cu iubire pe inimi răzvrătite

 Și am aprins făclia aducerii aminte.

 

 Nu mă îmbrac cu lacrimi pentru miraje moarte

 Și nu regret robia vremelnicei stihii,

 Mi-e dor însă de mine, de zâmbete-nflorate,

 De chihlimbare strânse cu taină-n colivii.

 

 Dantele de înfrângeri s-au cuibărit în gene

 Și porți de amăgire rămas-au ferecate,

 Am îngropat Siberii în nopțile perene

 Și-am încuiat sertare de îndoieli brumate.

 

 Pe stânca nemuririi sculptez în scoică timpul,        

 Sădesc în mine temple, sfidând orice trădare,

 Conjug divin iubirea și ard ca felinarul,              

 Fac legământ cu cerul și-a lui crucificare.

 

 

            IUBIRI ANONIME - Popa Ines Vanda

 

 Prin perdea de brocart te zăresc uneori

 Cum îți plimbi ochii grei, de tăciuni, obosiți,    

 Canarii doinesc peste munți de culori, 
 Vântul mătură pași, licuricii-s răpiți.

 

 Pe un colț de batistă-ți gravez flori de cer,

 Disperări să-ți alini în agonice nopți,

 S-o păstrezi talisman și cu lanțuri de ger

 Leagă-ți pași rătăciți sau descântă-i, de poți.  

 

 Să n-ai  doruri, nici vise! Lăstari de-amintiri, 

 Arome neclare, le-nchide-n sertare,

 În resturi de jar vor ofta-n mănăstiri,

 Albi fluturi răniți cu ace de sare.         

 

 Iubiri fără brațe, tăcut, urcă scara, 

 În turle de gânduri, dar fără vreun rost,

 Povești nenuntite își cară povara   

 Căutând primăveri în cuib fără cost.

 

 De unde te știu, mi-ai fost, te-am pierdut?

 Frânturi de nimicuri flămând răscolesc,

 Doi ochi de cicoare, cu riduri de lut, 

 Prin zdrențe de stele, nostalgic privesc. 

 

 Un ropot de cai, Vivaldi departe,

 Săruturi de fum, năluci și nisipuri,                             

 Lacrimi de lună pe file de carte, 

 Iubiri anonime, în frac, fără chipuri.

     MACI ALBI - Popa Ines Vanda

 

 Ca fluturele orb, ce-orbecăie in zare,

 Vei plânge vinovat că n-ai crezut în vis

 Și nici în curcubeul, ce ți-a pictat pe mare,

 Gondole de tandrețe din anotimp nescris.

 

 Va răscoli-n april cu floarea timpurie

 Un dor nevinovat, rămas din rest de ieri,

 Petale-n ploi de măr, pe gene îți vor scrie, 

 Cu degete de rouă, în nopți de privegheri.  

 

 Pierdut între iluzii și-absențe amărui,

 Cu buzele rănite, ce ard de nesăruturi,

 Ai răstignit iubirea pe-o cruce-ntre statui,                             

 Vânat de pașii umbrei, țeși fum la bal de fluturi.

 

 Fântâna a păstrat arome dulci de stele

 Și vise risipite  prin alte mângâieri,

 Obrajii șterși de sare, cu falduri din perdele,

 Ascund în riduri cântec de licurici stingheri.       

 

 Din când în când voi trece doar ochii să-ți ating,

 Să uiți de-nsingurarea din iglu de pelin,

 Pe lacrima-n eșarfă, maci albi poate-am să-ți ning,

 Să-ți vindec dor bolnav, deșertul să-ți alin.

       ZORIȚI DE VIAȚĂ  - Popa Ines Vanda

 E forfotă și zarvă pe străzi aglomerate,

 Abia dacă se-aud vecerniile în strană,

 Preocupați de sine, cu inimi cenzurate,

 Pestrițe furnicare se-ntrec în mare goană.

 Sunt orbi și surzi, trăiesc, zoriți parcă de viață,

 Privesc cum umbre-aleargă pe ziduri scorojite, 

 Oameni sărmani și singuri cerșesc stropi de speranță,

 Dar cine să îi vadă în veac de măști rânjite.

 

 Nu-i timp de gingășii și nici de brațe-ntinse,

 Suspine sunt destule și zilnic se-nmulțesc,

 Cu toții au probleme și vise neatinse,

 Nu pot schimba destine și-oricum se cam grăbesc.

  

 Bolnavi de neiubire,-n cetăți de autism,

 Sporește nepăsarea, sunt reci și împietriți,

 Înstrăinați de semeni, robiți de egoism,

 Firimituri de stele degustă plictisiți.

 

 Zăresc printre mulțime un trup firav, plăpând, 

 Cu haine ponosite și fața chinuită,

 Hrănește turturele și-aproape surâzând,

 Le spune ceva-n șoaptă c-o voce răgușită.

 

 I se preling pe buze șirag de lacrimi mute,

 În ochii ei un înger bea rouă de lumină,

 Coboară Dumnezeu pe pleoape s-o sărute,

 Cât de săraci bogații și cât de plini de vină. 

LORETA TOADER - GERMANIA- GRUPAJ DE VERSURI

Sunt,

Sunt ceea ce iubesc,

Și sunt ceea ce simt;

Sunt ceea ce visez,

Și sunt ce trăiesc. 

Sunt poate un vis,

Sau poate o speranță

Într-un timp indecis,

Sau poate sunt o viață.

Sunt ploaie de-argint,

Sau un curcubeu,

Sau doar un alint

Pe umărul tău.

Sunt visul din ploi

Și speranța din timp,

Sunt curcubeul din zori

Și-n suflet alint.

Sunt ceea ce trăiesc

Și sunt ce visez,

Sunt ceea ce simt

Și sunt ce iubesc !

AUTOR - Loreta Toader

26 octombrie 2018

Destin,

Mi-am lăsat visele la poarta zorilor reci a dimineților

rătăcind prin multitudinea destinelor ce așteptau timide locul

în sufletele ce-și pictau în stele liniștea dorințelor

căutând simboluri tatuate și ascunse-n definiția iubirilor... 

Aș vrea să fiu o frunză ce cade dintr-un ram să-ți poată fi balsam

să înveșmânt pământul durerii cu rouă de iubire

și mii de sentimente ce liber le-am lăsat

în gânduri

să șteargă-n cartea vieții pașii ce au trădat în rânduri...

Sunt un vulcan nestins de doruri prelinse-n lava-nflăcărată

în inimă îmi plânge timpul ce-și strigă secunda-ntârziată

pierdută-n noaptea-n care albastrul s-a-negurat de vreme

când dragostea din noi nisipul din clepsidră a-nceput a-l cerne...

Din mii de cuvinte câte sunt n-aș ști a exprima ce simt

povești născute din durere și lacrimi ce se doresc a fi himere

renaștem iar din amintiri ce-au fost, ce sunt și vor să fie

cu sufletele zborului cel frânt în ziua viselor ce plâng...

AUTOR - Loreta Toader

24 octombrie 2018

Colț de stea, 

Colț de stea,

prieten drag

cu Dumnezeu în gând,

n-ai văzut 

o lacrimă

căzând?

Colț de stea,

Sfântă Lumină,

cu Dumnezeu în gând,

n-ai văzut 

o speranță 

zburând?

Colț de stea, 

Sacră Iubire,

cu Dumnezeu în gând, 

n-ai văzut 

nemurirea

pe pământ?

AUTOR - Loreta Toader

24 octombrie 2018

Legământ,

Mă îmbăt azi cu ploaia viselor din noi

Punând speranțele șuvoaie în sufletu-mi curat 

Cu pașii alergând prin diminețile-n culori

Făcând ceea ce nimeni vreodată n-a visat

Zâmbesc cu fruntea ridicată către soare

În lumea fermecată-n care zeii fac risipă 

Nu stiu ce e durerea și nici ce-nseamnă doare

Trăindu-mi în visul cel din urmă fiecare clipă

Îmi irosesc din gânduri cu dragostea de tine 

În ploaie de rubine aștern povești de dor

Cu inima trecând din rău în sacrul bine

Păstrez iubirea cea curată în vals nemuritor

E valsul viselor albastre ce il astept de-o viață

O dragoste sublimă de-un alb strălucitor

În puritatea gândului ce tainic ne îndeamnă 

Să-nlănțuim Sfânta Lumină în susur de izvor

Noi vom păși prin noapte călăuziți de stele

Arzând în flăcări în anii care vor trece ca un vis

Ne-om oglindi iubirea-n descântecul de iele

Purtând cu noi prin ceruri un legământ ne-nvins

AUTOR - Loreta Toader

23 octombrie 2018

Pași pierduți

Covor de frunze îmi așterni în urma pașilor pierduți

Mă porți alene pe alei privind la pomii cei tăcuți

Ici, colo , printre crengi anină câte-o frunză

Eu îmi aleg alte poteci ce dorul mi-l alungă

M-așez pe bancă și aștept un soare blând să îmi răsară

Să-mi lumineze drumul drept și viața, pentru-a doua oară

Privesc în toamna ce-a venit covor de frunze așternând

În suflet mi-am pictat pastel culori de vise irizând

Pășesc alene printre alei cu pași tăcuți și liniștiți

În suflet simt căldura ei, aroma toamnei din zenit !

AUTOR - Loreta Toader

22 octombrie 2018

Casa de la munte

Peste casa de la munte

Toamna își așterne iară 

Frunzele de dor cernute

Din pastelul de-astă vară

S-a înfiorat pământul

De atâta înflăcărare

Arzătoare-mi e iubirea

Iar natura-i o splendoare

Peste casa de la munte

Se aștern azi încetișor

Dragostele cele multe

Și povești de drag si dor

AUTOR  - Loreta Toader

16 octombrie 2018

Restanțe,

Azi am plecat cu ploaia după mine,

Și-n plânsul toamnei desfrunzit

Miroase-a freamăt despre tine

Pulsând în inimă un timp pierdut.

Îmi plânge frica reîntregită

De-atâtea brațe pământene,

Și simt cum arde infinită

Iubirea, purtată în visele eterne.

Simt depărtarea în regrete

În umbrele ce-ncearcă să re-nnoade

Migrarea eșuării noastre

Cu toamna colindând cascade.

Îmi este ziuă și totuși n-ai să știi

Că roua-mi cântă drama așteptării,

Voi regăsi iubirea, poate într-o zi,

Într-un albastru al sufletului în ecouri.

Îmi las uitarea în dorul meu pierdut,

Nu am nici Duh și nici iertare să m-agațe,

Speranțele mi-au putrezit în toamna-n care

Iubirea se află... pe lista cu restanțe!

AUTOR  - Loreta Toader

16 octombrie 2018

Irosire...

Eu mă irosesc în gânduri,

Privind la dragostea de tine,

Aștern durerea printre rânduri

Trecând din rău, poate în bine.

Mi-am lăsat un vis în urmă

Trăindu-mi fiecare clipă...

Și vezi, eu voi rămâne-o umbră

Atunci când zeii fac risipă.

Îmi ridic fruntea către soare,

Zâmbind așa cum zâmbeam odată,

Când nu stiam ce-nseamnă "doare"

În astă lume minunată...

Voi fi om în lumea mea de vise

Un om în lumea mea de oameni

Și voi privi prin porțile deschise

Iubirea, ce în gând mi-o sameni!

AUTOR - Loreta Toader

15 octombrie 2018

Din când în când,

Din când în când, se trezește un gând,

Purtat în abis, la modul perfect

puțin indecis... 

Din când în când, amintiri răsfoiesc,

Printre frunze,  de toamnă purtate

în mod nefiresc...

Din când în când, citesc pe pământ,

Urme de pași, și lacrima ploii

în gânduri plângând...

Din când...în când...

AUTOR - Loreta Toader

14 octombrie 2018

Toamna...

Galbene gutui imi bat

Azi la fereastra

Spunand povestea

Nu stiu cui,

A ta, a mea, sau

Poate a noastra...

Aroma lor emana

Iubiri dulci-amarui

Spunand povesti 

La gura sobei

Cu parfum 

De brad si tei

Afara ninge ,

Viscolit

In suflet azi

Mi-e bine

Dar am un dor

Nepotolit

Un dor acut 

De tine...

Galbene gutui

Imi bat la fereastra

Spunand povestea 

Nu stiu cui...

Ce dor imi e de-acasa...

,